Actualizare: textul a fost completat cu explicațiile lui Radu Nechita, profesor la Facultatea de Studii Europene UBB și director de cercetare la Institutul European pentru Studii Economic, în data de 9 aprilie 2025. Completările vizează modul corect de calcul al taxelor vamale, de ce este eronată metodologia folosită de administrația Trump și care pot fi consecințele aplicării acestor „tarife”.
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat, pe 2 aprilie, noi tarife extinse asupra mai multor țări și parteneri comerciali ai SUA, printre care și Uniunea Europeană. Aceste „tarife” sunt taxele vamale aplicate pentru bunurile cumpărate din alte țări.
Prin aceste măsuri, Trump a declarat că vrea să taxeze țările care vând mai multe bunuri în SUA decât cumpără. Liderul de la Casa Albă a anunțat că impune și o taxă de bază de 10% pe toate importurile.
În timpul discursului său de miercuri, zi pe care a promovat-o ca „Liberation Day” („Ziua Eliberării”), Trump a afișat un grafic cu țările care vor fi supuse unor tarife mai mari (imaginea de mai sus).
Conform datelor prezentate de Trump, țările ar impune următoarele tarife pe bunurile americane:
Pentru aceste țări, Trump impune tarife cu valori înjumătățite din aceste procente, cu excepția țărilor următoare: Turcia, Australia, Chile, Singapore și Regatul Unit, pentru care se aplică 10%.
Anunțul a generat reacții de îngrijorare la nivel internațional, iar mai multe țări vorbesc despre contramăsuri sau cer negocieri (vezi aici, aici sau aici).
Conform Reuters, piețele bursiere au suferit o prăbușire globală, dolarul american s-a devalorizat și prețurile petrolului se îndreptau spre cea mai proastă săptămână din ultimele luni, după anunțul lui Trump, în contextul în care analiștii au avertizat că tarifele ar putea reduce cererea, ar perturba lanțurile de aprovizionare și ar afecta profiturile companiilor.
Cum a calculat administrația Trump tarifele
Cifrele pe care Donald Trump le-a prezentat au iscat multe nedumeriri în lumea economică. Baza de calcul pare să fie una rudimentară, au spus unii specialiști, iar modul în care s-a făcut mai departe matematica prin care s-a ajuns la procentele finale este una extrem de simplă, care nu ține cont de realitățile economice particulare, de la stat la stat.
James Surowiecki, un jurnalist american cunoscut mai ales pentru analize economice, a susținut că administrația Trump nu ar fi calculat tarifele reciproce în urma unei analize amănunțite, în care să se țină cont de taxele și barierele comerciale ale fiecărei țări.
În schimb, pare că oficialii au luat în calcul, simplist, cât de mult importă SUA dintr-o țară, față de cât de mult exportă înapoi – adică deficitul comercial. Apoi, acest deficit a fost împărțit la valoarea totală a exporturilor țării respective în SUA.
Jurnalistul dă exemplul Indoneziei:
- SUA are un deficit comercial de 17,9 miliarde $ cu Indonezia.
- Importurile din Indonezia sunt de 28 miliarde $.
Calcul:
17,9 ÷ 28 = 0,639 (sau 64% – tarif rotunjit, cu care Indonezia ar taxa SUA, potrivit președintelui Donald Trump)
Ulterior, Kush Desai, adjunctul purtătorului de cuvânt de la Casa Albă, l-a contrazis pe jurnalist, susținând că administrația Trump a analizat fiecare taxă și barieră comercială.
Ca dovadă Kush Desai a postat pe X o captură de ecran cu formula folosită, pe care USTR (Biroul Reprezentantului Comercial al SUA) a publicat-o pe site-ul său:
Dacă ne uităm pe site-ul USTR, formula este explicată în felul următor:
Formula:
Unde:
Prezentată astfel, formula pare destul de complexă.
Totuși, jurnalistul arată că dacă înlocuim partea de sus cu deficitul comercial și partea de jos cu importurile, iar rezultatul îl înmulțim cu 0.5 (adică îl înjumătățim), obținem tarifele pe care Donald Trump le cere țărilor.
Formula simplificată arată, de fapt, așa:
*Sursă: ilustrare Factual.ro
Conform CNN, explicațiile lui Surowiecki sunt susținute și de Mike O’Rourke, strateg șef de marketing la compania Jones Trading, cu experiență vastă în domeniul piețelor financiare, care a transmis către investitori că:
„Deși aceste noi măsuri tarifare au fost încadrate ca tarife «reciproce», se pare că politica este de fapt una de direcționare a surplusului (…) Nu pare să fi fost utilizate tarife în calcularea ratei (…) Știind cum au fost calculate aceste rate, se evidențiază faptul că, în general, acestea vor fi cele mai severe pentru națiunile pe care companiile americane se bazează foarte mult în lanțul lor de aprovizionare.”
Tarifele reale nu pot fi reflectate doar de deficitul comercial și valoarea importurilor. Acestea arată, mai degrabă, preferințele de consum ale populației.
Calculele, respinse de economiști
Mai multe publicații, precum Financial Times, FactCheck.org, Forbes, CNBC și Fortune, arată că acesta este într-adevăr modul în care administrația din SUA a calculat tarifele.
New York Time a scris că taxele sunt stabilite, în realitate, de cât de mult exportă o țară către SUA față de cât importă din SUA și „este posibil ca americanii pur și simplu să dorească să cumpere mai multe lucruri din, să zicem, Japonia, decât doresc japonezii să cumpere din Statele Unite”, notează publicația.
Kimberly Clausing, cercetător senior asociat la Peterson Institute for International Economics, a declarat pentru FactCheck.org că aceasta nu este o metodă legitimă de a calcula barierele comerciale și că 99% dintre economiștii specializați în comerțul internațional ar respinge metodologia pentru că este „profund greșită”.
„De exemplu, imaginează-ți că ai un comerț complet liber cu o insulă care produce mango, dar care nu are venituri suficiente pentru a cumpăra bunuri din SUA. SUA cumpără mango în valoare de 100 de dolari și exportă doar bunuri în valoare de 20 de dolari. Aceasta ar implica o rată a tarifului de 40% conform metodei Trump (80/100 împărțit la 2), dar dezechilibrul comercial reflectă doar existența unui avantaj comparativ distinct în comerț, nu existența unor bariere comerciale”, a spus expertul.
Erica York, vicepreședinte pentru politica fiscală federală la Tax Foundation a susținut că „absolut niciunul dintre factorii despre care Casa Albă pretinde că îi ia în considerare — cum ar fi tarifele, barierele netarifare sau alte practici incorecte — nu influențează în vreun fel rata tarifară pe care o calculează. Sunt cifre inventate, care nu au absolut nicio legătură cu politicile reale”.
Calcul pentru fiecare țară pe baza metodei Trump
Am făcut calcule pentru fiecare țară prezentată de Donald Trump după formula simplă prezentată mai sus, care este acum dezbătută de economiști.
Rezultatele ne arată că, într-adevăr, doar prin aceste calcule simple au fost stabilite noile tarife „reciproce” și tot pe baza acestor calcule au fost acuzate peste 20 de țări că practică tarife enorme pentru Statele Unite.
Spre exemplu, anul trecut, SUA a avut un deficit comercial cu UE de 235,6 mld dolari, iar importurile făcute de SUA din UE au fost în valoare de 605,8 mld dolari. Dacă împărțim deficitul cu importurile, rezultatul este 0,388 – rotunjit spre 39% reprezintă tariful pe care Trump spune că UE îl aplică Statelor Unite.
Am consultat și datele Organizației Mondiale a Comerțului, care arată și ele că datele prezentate de Donald Trump ca tarife ale altor țări pentru SUA sunt incorecte.
Să luăm cazul Uniunii Europene, despre care Donald Trump spunea că are un tarif de 39% pentru SUA.
În realitate, media ponderată a tarifelor comerciale în UE este de 2,7%, conform datelor Organizației Mondiale a Comerțului. Pentru SUA, UE a avut o medie a tarifelor vamale ponderată de 2,7% la produsele agricole și 1,4% la produsele non-agricole.
Pentru alte câteva țări menționate de Trump, cifrele privind media ponderată a tarifelor comerciale sunt următoarele:
China – 3% (pentru SUA: produse agricole 3,3% și non-agricole 2,6%)
Japonia – 1,9% (pentru SUA: produse agricole 3,7% și non-agricole 1,6%)
Vietnam – 5,1% (pentru SUA: produse agricole 0,9% și non-agricole 4,7%)
Indonezia – 5,3% (pentru SUA: produse agricole 0,5% și non-agricole 6,6%)
Regatul Unit – 3,3% (pentru SUA: produse agricole 1,5% și non-agricole 1%)
Elveția – 5.3% (pentru SUA: produse agricole 1,9% și non-agricole 1%)
De asemenea, FactCheck.org arată că fișa USTR privind calculul tarifelor „reciproce” a citat câteva studii academice, însă autorii unora dintre studii s-au delimitat clar de concluziile trase de administrația Trump.
Profesorul de economie Anson Soderbery, de la Universitatea Purdue, autorul unuia dintre studii, a declarat că tarifele prezentate de Trump ca fiind „tarifele percepute SUA cu siguranță nu reflectă tarifele reale, stabilite prin legislație”.
El a menționat că, în realitate, tarifele sunt mult mai mici și țin cont și de diverse acorduri bilaterale (precum anumite regimuri preferențiale ale Organizației Mondiale de Comerț).
Mai mult, Soderbery spune că, dacă cifrele afișate de Trump sunt ajustate folosind formula publicată de USTR „cu atât mai mult devine imposibil de înțeles ce semnificație au”:
„A sugera că dezechilibrele comerciale sunt cauzate exclusiv de bariere comerciale nu are niciun fundament în teoria sau metodologia economică. (…) Iar ideea că poți deduce toate barierele comerciale și echivalentul lor tarifar doar dintr-o formulă simplistă precum (exporturi – importuri) / importuri este pur și simplu greșită”.
Privire de ansamblu
Pentru mai multe clarificări pe acest subiect, am luat legătura cu Radu Nechita, profesor la Facultatea de Studii Europene UBB și director de cercetare la Institutul European pentru Studii Economic. În legătura cu formula folosită de administrația Trump, el a punctat că „nu astfel se calculează ceea ce se numește taxă vamală medie”.
Calculul corect al taxelor vamale
În rândurile de mai jos, expertul a arătat ce este greșit la această formulă și cum s-ar calcula corect taxa vamală medie:
„Procentele din tabel nu au deloc legătură cu taxele vamale, ele țin cont doar de deficitul balanței comerciale înregistrat față de fiecare țară în parte și nu au nici o legătură cu taxele vamale practicate de către țările respective față de SUA.
Spre exemplu, Singapore practică de decenii ceea ce economiștii demni de acest nume cer de un sfert de mileniu: liberalizare unilaterală față de toate țările din lume, adică taxe vamale zero pe orice import, indiferent de proveniență. Astfel, producătorii și consumatorii din Singapore pot achiziționa orice de pe această Planetă la cel mai mic preț posibil și la cea mai înaltă calitate dorită.
Cu toate acestea, SUA au decis impunerea unei taxe vamale de 10% asupra țării respective, ceea ce, în ultimă instanță va lovi mai mult în consumatorii americani decât în producătorii din Singapore deoarece taxele vamale înseamnă prețuri mai mari plătite de consumatorii din țara care „se protejează”.
Deși Singapore are aceeași politică vamală a liberului schimb (taxe vamale zero), balanța comercială cu SUA se modifică în timp, ea fiind când excedentară, când deficitară, fără legătură deci cu nivelul taxelor vamale care rămân nule.
Pentru a calcula taxa vamală medie, sau cum se spune printr-un nefericit calc lingvistic, tariful mediu, o metodă simplă ar fi simpla medie aritmetică a taxelor vamale, dar rezultatul nu ar fi unul reprezentativ. Este nevoie de o medie aritmetică ponderată, care să țină cont de ponderea valorică a fiecărei categorii de produse în totalul importurilor, nu doar de nivelul taxei efectiv plătite.
O analiză și mai complicată, dar mai relevantă, ar ține cont de existența așa-numitelor bariere comerciale ne-tarifare, cum sunt contingentele (limitele cantitative) sau diverse alte bariere mascate (tehnice). Acestea sunt aproximate în „taxe vamale echivalente”, adică se calculează care ar fi nivelul taxei vamale care, în absența acelor restricții, ar aduce importurile la nivelul constatat atunci când ele există.”
„Nota de plată” vine la cetățenii americani
În ceea ce privește consecințele, Radu Nechita evidențiază că cei care vor fi cel mai afectați sunt, de fapt, cetățenii americani. În timp ce consumatorii vor avea mai mult de plătit, la propriu, cei bogați vor continua să se îmbogățească.
„Indiferent de baze, argumente, formule de calcul, justificări, explicații etc., taxele vamale sunt un mijloc de a sărăci populația țării care le practică, în beneficiul unui grup restrâns de privilegiați care beneficiază de pe urma lor.
Da, există beneficiari ai taxelor vamale (guvernul țării și producătorii din țara respectivă care oferă bunurile al căror import este taxat și care pot mări astfel prețul de vânzare), dar beneficiile lor sunt mai mici decât costurile suportate de consumatorii care plătesc mai scump cantități mai mici de bunuri. Chiar dacă sunt mai mici decât costurile totale, beneficiile sunt vizibile, imediate și concentrate pe un număr restrâns de persoane care câștigă mult, iar costurile, deși mai mari la nivel național, sunt împărțite netransparent pe un număr mare de consumatori. Pe scurt, ca și în cazul altor privilegii politice, se ia puțin de la mulți și se dă mult la puțini.
Politicile protecționiste sunt răspândite pentru că politicienii aleargă după voturile unor alegători care nu au educație economică suficientă să-și dea seama că sunt păcăliți, răspunzând cerințelor interesate ale unor producători care doresc să se adăpostească de concurență.”
În cele din urmă, creșterile de taxe vamale „vor afecta economia americană chiar dacă celelalte guverne vor avea înțelepciunea să nu mărească taxele vamale”, punctează expertul.
„Produsele americane vor deveni mai scumpe și vor fi disponibile pe piața americană în cantități mai reduse.
SUA au învățat lecțiile Marii Crize din anii 1930 și după al Doilea Război Mondial a promovat liberul schimb. Acum, tocmai SUA amenință cu creșterea lor masivă, ceea ce generează incertitudine la nivelul pieței americane și chiar mondiale. Continuarea în această direcție va împinge economia americană și mondială în recesiune”, a concluzionat Radu Nechita, pentru Factual.ro.