
Unul dintre avocații care îl reprezintă pe Călin Georgescu, în instanțele din România, este Marina-Ioana Alexandru.
Femeia a bifat aproape toate temele conspiraționiste virale, de la antivaccinism, la ipoteza statului care „fură” copii. A participat la mai multe proteste iar pe contul său de Facebook, care are peste 60.000 de urmăritori, se folosește de tehnica live-urilor (în care promovează, de asemenea, mesaje false sau manipulatoare).
Factual.ro a demonstrat, în trecut, că mai multe postări pe Facebook ale utilizatoarei Marina Alexandru sunt false.
În prima parte a analizei, vom face o recapitulare a unora dintre afirmațiile acesteia.
- România ar fi stat-vasal al Corporației Financiare Internaționale
În iulie 2024, într-un videoclip postat pe Facebook, Marina Alexandru susține că „Timp de 33 de ani, România a funcționat nelegal, ca stat-corporație anexă, element secundar subordonat și dependent al Corporației Financiare Internaționale (CFI), iar nouă, românilor, ni s-a impus statutul de resursă umană înmatriculată cu titlu de marfă a CFI”.
Afirmațiile din videoclipul respectiv au fost verificate anterior de Factual. România este membru al Corporației Financiare Internaționale (CFI) din 1991, însă nici acordul semnat pentru a fi membru și nici acordul de constituire al CFI nu presupun schimbarea formei de organizare statală a României. IFC este organism al Băncii Mondiale și nu are putere decizională în guvernele cu care încheie parteneriate. De-a lungul timpului, prin IFC s-au acordat mai multe împrumuturi unor instituții financiare din România, multe dintre ele private. Afirmația Marinei Alexandru este falsă.
În mai 2024, Marina Alexandru a participat la o dezbatere despre două proiecte de lege privind Legea apărării naționale și Managementul integrat al situațiilor de criză, lansate în dezbatere publică de Ministerul Apărării Naționale. În timpul dezbaterii, a făcut două afirmații analizate de Factual.
- CSAT ar primi putere totală în România
În dezbaterea de mai sus, la minutul 3:03:26, Marina Alexandru face următoarea afirmație: „Efectul, primul, este că CSAT-ul (Consiliul Suprem de Apărare a Țării – n.red) capătă putere totală și absolută peste Parlament, peste justiție, peste tot și CSAT-ul va putea să hotărască, prin decizie luată în secret, pe situații reale sau potențiale. Și ce o să vină într-o zi CSAT-ul să ne spună? Dragi români, noi am aflat că este posibil ca peste o săptămână să vină peste România musca portocalie, care are nu știu ce virus, (…) motiv pentru care noi am hotărât să decretăm o situație de (…) urgență”.
În octombrie 2024, Factual.ro a demonstrat că această afirmație este falsă. Pe scurt, ambele proiecte legislative implică mai multe autorități, nu doar CSAT – atât în cazul sistemului național de apărare, cât și în cel al sistemului managementului național de criză: Parlamentul, Președintele, Guvernul, CSAT, Ministerul Apărării Naționale. Mai mult, în cazul managementului de criză în proiectul de lege sunt prevăzuți niște indicatori de avertizare, stabiliți de autoritățile competente.
- România ar externaliza comanda armatei
Tot în mai 2024, în dezbaterea de mai sus (min. 3:04:00), Marina Alexandru afirmă că, în cazul unei stări de urgență, „este prevăzut în aceste două proiecte de lege că, conducerea armatei și toate, gata, vor fi date în afară, vor fi externalizate”.
Declarații asemănătoare s-au viralizat și în octombrie 2024, după ce Ministerul Apărării Naționale (MApN) a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care viza desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul României. Factual.ro a demonstrat că, în cazul acelei propuneri legislative, mai multe afirmații similare sunt false.
Proiectul privind legea apărării naționale a României stipulează, prin art.12, alin. (3), că în cazul misiunilor sau operațiilor desfășurate împreună cu aliați, MaPN, prin Statul Major al Apărării, poate transfera comanda forțelor implicate comandantului aliat care conduce misiunea sau operațiunea, la fel cum poate primi comanda asupra forțelor străine.
În niciun caz nu este vorba de obligativitatea transferării comenzii către un comandant străin. Mai mult, problema transferării este pusă doar în legătură cu anumite trupe, în timpul desfășurării unor misiuni punctuale, nicidecum în legătură cu întreaga armată română, așa cum se subînțelege din discursul Marinei Alexandru. Și în acest caz, afirmația ei este falsă.
În decembrie 2024, în această postare, Marina Alexandru susține că România ar ceda comandamentul forțelor armate, afirmând, fără să argumenteze, și că intrarea țării în Schengen ar fi venit în schimb. România a intrat alături de Bulgaria în spațiul Schengen, după un lung proces de aderare, care a început în anul 2000.
Proiectele de lege de mai sus, inițiate spre dezbatere publică de MaPN, încă nu au fost votate de Parlament.
- Termenii „mamă” și „tată” ar fi înlocuiți în Legea Educației Naționale
Într-o transmisiune live pe Facebook în 16 iunie 2024, la minutul 24:56, Marina Alexandru afirmă că termenii „mamă” și „tată” ar fi înlocuiți de „părinte 1” și „părinte 2” în Legea Educației din România: „După cum bine știți ne confruntăm cu sintagma „părinte 1” și „părinte 2”, există și în Legea Educației Naționale”.
Am consultat atât Legea Învățământului preuniversitar, cât și pe cea a învățământului superior. Nu există niciunul dintre acei termeni. Mai mult, termenul „tată” nu este folosit niciodată, iar „mamă” apare doar în contextul în care se vorbește despre școlarizarea mamelor minore. În toate celelalte contexte sunt folosiți termenii generici „părinte” și „tutore legal”. Acești termeni erau folosiți și în Legea învățământului valabilă anterior și care a fost adoptată în 1995. Afirmația analizată este falsă.
- Statul ne fură copiii
În mai multe postări din perioada aprilie-mai 2023, Marina Alexandru susține că, prin proiectul de lege privind Organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, s-ar urmări „legalizarea furtului de copii”. Factual.ro a mai verificat două afirmații similare din acea perioadă. Legea vine în ajutorul familiilor aflate în risc de separare (familii cu venituri materiale mici, dezorganizate etc.) și prevede obligativitatea serviciilor sociale de a ajuta aceste familii – adică urmărește tocmai prevenirea separării copiilor de familii. Afirmația Marinei Alexandru este falsă.
- Ministerul Sănătății ar fi declarat epidemie națională de rujeolă doar ca să vaccineze obligatoriu copiii
În decembrie 2023, într-o postare pe Facebook, Marina Alexandru a afirmat că declararea epidemiei naționale de rujeolă ar fi o intenție mascată a autorităților de a vaccina copiii. În acea perioadă s-au viralizat mai multe postări care sugerau același lucru. Factual.ro a verificat o astfel de afirmație.
În primul rând, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății din România, la momentul declarării epidemiei erau 2.000 de cazuri de rujeolă, în 29 de județe. Un raport CDC (Centrul pentru Controlul Bolilor din SUA) arată că, deși, la nivel global, cazurile de rujeolă au scăzut dramatic în ultimii 50 de ani, în 2023, peste 100.000 de persoane au murit, cu toate că răspândirea bolii se poate preveni prin vaccinare. În 1980, când campaniile de vaccinare încă nu luaseră amploare în Africa și Asia, 2,6 milioane de oameni au murit din cauza rujeolei.
Datele publicate de Portalul european de informații despre vaccinare arată că rujeola este o boală gravă, a cărei rată de mortalitate este de 1-3 persoane la 1000 de cazuri și care se transmite mai ușor la persoanele nevaccinate. Vaccinarea ROR era deja inclusă în calendarul național de vaccinare.
Cel mai recent raport al OMS, pentru regiunea eurasiatică, arată că România se află pe locul patru în ceea ce privește rata îmbolnăvirilor de rujeolă raportat la numărul de locuitori – după Azerbaijan, Kîrgistan și Kazakhstan.
Postarea Marinei Alexandru conține informații alarmiste și false.
- OMS ar putea prelua puterea executivă de guvernare a statelor membre
În februarie 2023, într-un articol publicat pe site-ul Activenews și distribuit pe Facebook, Marina Alexandru face următoarea afirmație: „Prin modificările la Reglementările Internaționale de Sănătate adoptate în anul 2005, Organizației Mondiale a Sănătății (OMS-un ong internațional), i se conferă autoritatea unilaterală de a prelua puterea executivă de guvernare asupra statelor membre, de a implementa sistemul universal de supraveghere a sănătății, fără posibilitatea de a exista un control public, o transparență în luarea deciziilor, încălcându-se astfel suveranitatea națională și drepturile cetățenilor statelor membre, deci se elimină autonomia națiunilor.”
Am consultat Regulamentul Sanitar Internațional adoptat în 2005. În primul rând, prin art.3, alin. (4), regulamentului stipulează clar că „În acord cu Carta Naţiunilor Unite şi a principiilor de drept internaţional, Statele au dreptul suveran de a legifera şi promulga legislaţia în vederea implementării politicilor lor în materie de sănătate. Procedând astfel, trebuie să înlesnească scopurile prezentului Regulament”. Mai mult, întreg regulamentul se bazează pe colaborarea și cooperarea dintre OMS și statul parte și nu constă dintr-un set de reguli impuse de OMS pe care statul parte trebuie să le respecte. Afirmația Marinei Alexandru este falsă.
- Vaccinul împotriva COVID-19 și tehnologiile împotriva schimbărilor climatice ar cauza apariția de nanotehnologii în sânge
În iulie 2023, Marina Alexandru a distribuit pe Facebook un interviu cu un așa-zis medic care susține că în sângele omenesc ar exista nanotehnologie. În postare, aceasta relatează experiența medicului: „a descoperit nanofilamente autoasamblabile, capabile să își mărească dimensiunile, să se ramifice până la aspecte monstruoase. A început să colaboreze cu alți oameni de știință pentru a înțelege că sursa acestor nanotehnologii din sângele omenesc nu este doar campania de vaccinare împotriva bolii covid-19, ci face parte dintr-un proces mult mai extins, prin care, de cel puțin 30 ani, sunt pulverizate din avioane, în atmosfera Pământului, nanofilamente (Morgellons)”.
Dacă din postarea Marinei Alexandru este incert despre ce substanțe este vorba, în interviul distribuit, medicul susține că vaccinurile ar conține oxid de grafen (conspirație comună, demonstrată falsă atât de Factual, cât și de publicații internaționale de fact-checking). Merge mai departe (min. 9:21) și spune că vaccinurile ar conține metale precum cobalt, fier, siciliu. Astfel de afirmații au fost dezmințite în trecut de autorități, de exemplu vezi acest comunicat al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA. La minutul 19:24, acest medic face afirmația neverificabilă că „ei vor să omoare 80% din populație, iar pe restul să îi țină sclavi”. În interviu mai sugerează că prin „pulverizarea din avioane a unor nanofilamente” s-ar împrăștia tehnologiile de inginerie climatică, care ar schimba compoziția chimică a atmosferei pentru a încetini efectele schimbărilor climatice. Mai mulți cercetători susțin într-o verificare pentru USA Today că aceste tehnologii sunt încă în dezvoltare și nu sunt folosite la scară largă.
Postarea Marinei Alexandru și interviul distribuit conțin informații manipulatoare și false.
- Încălzirea globală ar fi o minciună
Într-o postare pe Facebook din mai 2022, Marina Alexandru distribuie un articol referitor la o tehnologie care ar absorbi metanul care se regăsește în excrementele de vaci. Aceasta ridiculizează schimbările climatice, numind încălzirea globală „altă gogoriță globalistă”.
Consensul științific privind încălzirea globală și schimbările climatice e că sunt probleme reale și grave, cauzate de om. Factual.ro are o serie întreagă de verificări ale unor afirmații referitoare la schimbările climatice. Și această postare promovează informații false.
Marina Alexandru și cutumele discursului conspiraționist
Marina Alexandru este interpretează legislația sau invocă articole de lege care nu există sau pe care le scoate din context. Mai mult, amestecă argumente legislative cu religia. Nu puține linii de argumentare încep cu legea națională și se termină, la propriu, cu legea divină.
De exemplu, un articol verificat mai sus, intitulat „Cel mai eficient mijloc prin care se putea trece rapid la această „mare resetare” s-a dovedit a fi domeniul sănătății”, pornește de la ideea că pandemia de COVID-19 ar fi o unealtă de manipulare a consimțământului și a discernământului. Apoi trece prin articole din Constituție și atacă OMS prin Regulamentul Sanitar Internațional, ca la final să ajungă la concluzia că ar trebui „să ne trezim la adevăr și să ne creăm propriul sistem, altul, care cu adevărat să fie democratic și bazat pe legile divine astfel încât, cu adevărat să avem „precum în CER, așa și pe pământ”.
Într-o postare virală a Marinei Alexandru din august 2024, iese la iveală încă o dată retorica manipulatoare a acesteia. În postare este un videoclip, extras din dezbaterea privind Legile apărării naționale menționată mai sus, în care își îndeamnă publicul să trimită autorităților scrisori recomandate cu confirmare de primire fără să fie clar pentru ce anume s-ar trimite scrisorile.
În descrierea postării, pe fundalul videoclipului referitor la Legile apărării naționale, Marina Alexandru face din nou recurs la religie: „Globalismul lor, sistemul lor satanic este prăbușit. […] Deja suntem suficient de mulți adunați într-o lume care, chiar dacă se află încă în lumea “lor”, urmează ca raportul de forțe Dumnezeu să îl răstoarne, prin intermediul fiecăruia dintre noi, indiferent pe unde ne aflăm! Să avem credință de nezdruncinat în Dumnezeu dinlăuntrul și dinafara noastră!”.
Nu știm concret cine sunt acești „ei” din postare și nu putem spune că afirmația este falsă, pentru că nici în videoclip și nici în descriere nu există afirmații verificabile.
Videoclipul este scos din context, iar discursul Marinei Alexandru este compus din imperative, întrebări retorice și afirmații vagi. Nici descrierea nu poate fi verificată. Afirmațiile nu sunt concrete: sunt alarmiste, pline de subînțelesuri și de metafore.
Un alt punct comun al afirmațiilor verificate mai sus este că majoritatea revin, în mod direct, la un atac sau altul asupra suveranității României, asupra familiei sau asupra consimțământului personal.
Uneori, invită publicul să citească legile și textele pe care le invocă ca să se convingă că are dreptate. În această postare invită publicul să citească un articol și „să facă conexiunile”, după ce sugerează ea care ar fi conexiunile de făcut și după ce, în postări anterioare, spune direct care sunt conexiunile.
Noi am citit legile și textele către care trimite Marina Alexandru și am demonstrat în mai multe rânduri că realitatea este alta.
Cine este Marina Alexandru
Marina Alexandru se recomandă ca Avocat, Mediator, Formator și Coach specializat în soluționarea problemelor de familie și viață pe pagina de Facebook.
Informațiile profesionale disponibile în prezent despre ea sunt acestea. Este născută în 1969, a absolvit Universitatea Nicolae Titulescu în 1999, iar în 2000 a intrat în Baroul București. Din 2008 este mediator, în prezent având atât un cabinet de avocatură, cât și unul de mediere.
Din CV-ul Marinei Alexandru (găsit arhivat aici), mai aflăm, în plus, că în perioada 1988-1990 a lucrat ca primitor distribuitor la Întreprinderea de instalații montaj pentru îmbunătățiri funciare din București.
În perioada 1995-1996 a fost Manager la S.C STEEL S.R.L. De atunci, până în 2000, a fost consilier juridic pentru o firmă specializată în construcții.
Șapte ani, din 2003 până în 2010, a lucrat ca manager general asociat la o agenție de turism. În plus, pe pagina sa de Linkedin, găsim că din 2018 până în prezent ar fi „Inner travel coach” la o firmă cu cifră de afaceri zero de la înființare și care are ca domeniu de activitate „alte forme de învățământ”.
În ultimii doi ani, Marina Alexandru s-a asociat cu mai multe partide și persoane politice:
- În martie 2023, partidul parlamentar POT a fost înființat la cabinetul de avocatură al acesteia.
- În 2024, s-a înscris pentru un loc de parlamentar în Camera Deputaților pe listele partidului AUR. În septembrie, înainte de alegeri, și-a retras atât adeziunea de membru de partid, cât și candidatura la alegerile parlamentare. De menționat este și faptul că în 2022, Claudiu Târziu, în prezent europarlamentar AUR, a susținut-o public pe Marina Alexandru pentru funcția de membru al Consiliul Superior al Magistraturii din partea societății civile.
- Imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, a început să îl promoveze pe Călin Georgescu pe Facebook. După anularea alegerilor, a apărut în dreapta lui Călin Georgescu cu mai multe ocazii, în calitate de avocată. În ultima lună, a fost invitată la Realitatea Plus de mai multe ori (vezi capturile foto), în primul rând pe fondul contestării la Curtea de Apel a deciziei BEC de anulare a alegerilor prezidențiale.
În 16 decembrie, Călin Georgescu a atacat și la CEDO anularea alegerilor prezidențiale. Potrivit Hotnews, în acest proces ar fi reprezentat de avocata Maria Vasii, care în trecut l-a reprezentat și pe Liviu Dragnea.