Principii de fact-checking la Factual.ro

O bună reputație pentru un proiect de fact-checking este cu atât mai esențială cu cât realizăm că trăim în plin potop al dezinformării. Vrem să îți dăm cât mai multe motive să poți avea încredere în noi (de aceea avem, de pildă, acel „blue verification badge” pe pagina de Facebook).

Vrem să știi că fact-check-urile pe care le facem sunt atent lucrate, selecția afirmațiilor nu este întâmplătoare, sursele sunt mereu linkate pentru ca tu să poți oricând verifica verificarea noastră. Cel mai important e însă faptul că avem o metodologie de la care nu ne abatem. Găsește toate aceste informații despre noi – și mai multe, inclusiv componența echipei și sursele de finanțare – pe pagina de „Despre” a proiectului.


În 2021 facem un extra pas pentru a asigura un standard înalt de calitate al produsului nostru jurnalistic: ne angajăm să respectăm, acum și formal, cele cinci mari principii enunțate de International Fact-Checkers Network, comunitatea gestionată de Poynter. Ele sunt următoarele:

  1. Nu suntem partizani. Suntem independenți, echidistanți și cinstiți.
  2. Suntem transparenți cu sursele și avem diverse standarde ce țin de ele.
  3. Suntem transparenți în ceea ce privește finanțarea și apartenența noastră organizațională.
  4. Avem o metodologie transparentă pe care o respectăm.
  5. Avem o politică de erată onestă și transparentă.

Pentru a fi mai ușor de reținut, am creat cele 5 cartoane de mai jos, folosind imaginile pe care le-au pus pe site-ul cei de la Poynter.

Echidistanță înseamnă că folosim același standard pentru fiecare verificare. Nu suntem părtinitori: avem același proces pentru fiecare verificare și lasăm dovezile să dicteze concluziile. Suntem apolitici. Află mai multe de pe pagina care detaliază politica de neutralitate.

Acordăm o deosebită atenție surselor pe care le folosim pentru că vrem ca cititorii să poate reface verificările noastre, de aceea dăm mereu, în detaliu, sursele datelor pe care le folosim în verificări.

Suntem adepții transparenței: îți spunem clar, în pagina de „Despre”, cine suntem și cine ne finanțează, ca să îți dai seama că finanțatorul nu influențează procesul de fact-checking. Îți stăm la dispoziție oricând pentru întrebări.

Avem o metodologie în baza căreia alegem, cercetăm, redactăm, publicăm și corectăm verificările. Încurajăm cititorii să trimită afirmații de verificat. Suntem transparenți vizavi de cum și ce anume verificăm.

Politica noastră de erată (detaliată aici) este publică și respectată scrupulos. Rareori greșim, însă, atunci când o facem, ne asigurăm că actualizăm cât mai repede cu putință, pentru a nu propaga dezinformări.


1 Reply to “Principii de fact-checking la Factual.ro”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *