Iohannis despre execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018

Context

Luni, 7 mai 2018, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o serie de declarații cu privire la execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018.

Am verificat (aproape) întreg discursul Președintelui (am folosit Hotnews pentru transcriptul declarațiilor). Unele dintre afirmații sunt imposibil de verificat, fiind mai curând declarații politice. Însă printre cele verificate, există și afirmații adevărate, și afirmații parțial adevărate sau false. Le găsiți mai jos:


Dacă vă place ce facem, ne puteți susține printr-o donație.


Bună seara!
Astăzi despre banii românilor. S-au publicat astăzi datele care arată execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018, date publicate cu întârziere.

Parțial adevărat. Într-adevăr, pe 7 mai 2018 a fost publicat Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018. Afirmația este parțial adevărată pentru că Ministerul Finanțelor Publice publică și date lunare privind execuția bugetară (care sunt date operative), iar cele de până la data de 31 martie 2018 au fost publicate pe 27 aprilie 2018, în Buletinul MFP. Cât privește întârzierea, în anii precedenți rapoartele privind execuția bugetară pe primul trimestru au fost publicate cu o ușoară întârziere față de anii precedenți (2 mai în 2017 și 29 aprilie în 2016).

Mă voi referi la aceste date, care arată execuția finanțelor publice. Dar înainte de asta, câteva aprecieri mai generale. Aș începe cu o constatare pe care am mai făcut-o în diferite formule. Programul de guvernare PSD, de la bun început, s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

După cum se cunoaște, PSD a propus românilor, pe de-o parte, scăderea taxelor și impozitelor, o acțiune începută acum doi ani cu scăderea TVA. Pe de altă parte, au propus o creștere puternică a cheltuielilor bugetare, pentru salarii, pentru pensii, pentru drumuri, au spus ei, pentru autostrăzi, au spus ei, pentru școli, au spus ei.

Adevărat. În programul de guvernare se regăsesc aceste măsuri.

Pentru economiști, dar și pentru cei interesați, această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creșterea salariilor și realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuație care cu greu poate fi dusă la bun sfârșit. Și, într-adevăr, trebuie să vedem un pic cât va ține această iluzie creată de PSD.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

În privința creșterilor salariale, la care m-am mai referit, PSD a reușit contraperformanță rară. Până și cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulțumiți. S-a promis o creștere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie, fiindcă, printr-o inginerie contabilă, au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revenea angajatorului, la salariat, și astfel s-a anulat practic această creștere.

Parțial fals. În programul electoral, promisiunile au fost un pic mai nuanțate. Creșterea medie a salariilor bugetarilor în 2017/2016 a fost de 20%. Potrivit datelor operative privind execuția Bugetului general consolidat pe 2017, cheltuielile de personal au crescut față de anul 2016 cu 22%. În același timp, este adevărat că în Programul de guvernare era specificat și faptul că vor crește salariile tuturor bugetarilor. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru toată lumea pentru salariul net („în mână”), după cum admitea de altfel și ministrul Muncii (într-o verificare pe care o puteți regăsi aici), dar cauzele nu sunt numai generate de trecerea contribuțiilor de la angajat la angajator (ingineria contabilă menționată de Președinte), ci și de unele modificări introduse prin legea salarizării unitare.

Venituri Bugetari

Sursa: Program electoral PSD

Destinatii cheltuieli

Sursa: Program electoral PSD

După deja aproape un an și jumătate de guvernare PSD, cu această fază extrem de discutabilă a creșterilor salariale așa-zise, nu vedem însă nici drumuri, nici autostrăzi, nici școli, nici spitale. Nimic!

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Pe de altă parte, lumea se întreabă totuși de unde vin acești bani pentru anumite creșteri care s-au realizat și, dacă ne uităm cu atenție, povestea este una tristă. PSD, în fapt, amanetează viitorul țării! Crește salarii și pensii, și neglijează investiții importante și în infrastructură, și investiții necesare dezvoltării în general.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Acum, din punct de vedere fiscal-bugetar, bugetul național este supus unei presiuni imense. Pe fondul creșterii cheltuielilor totale cu peste 22%, atât este creșterea față de anul trecut, această presiune trebuia, repet, trebuia atenuată printr-un efort consistent, vizibil, de creștere a veniturilor.

Adevărat. Potrivit datelor operative privind execuția bugetului general consolidat, cheltuielile totale din trimestrul I 2018 sunt cu 22.1% mai mari decât în perioada similară a anului 2017.

Executia BGC

Deci, de creștere a încasărilor, or aici lucrurilor nu s-au întâmplat deloc așa. Din contră, execuția bugetară, și o să detaliez imediat, arată că practic la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului.

Parțial fals. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că, deși la multe capitole esențiale veniturile au un grad de realizare sub programul asumat, este o exagerare că practic la niciun capitol nu s-a ajuns la nivelul propus. În ceea ce privește impozitul pe profit, salarii, venit există un grad de realizare de 107.7%, contribuțiile de asigurări sunt la 105.6%, iar veniturile nefiscale la 107.9% (acestea însă sunt într-o valoare oricum foarte mică).

Sursa: Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018

Atenție, program nu impus de cineva, program prezentat tot de guvern. Deci nici măcar propriul program nu și l-au îndeplinit.

Adevărat. Guvernul nu și-a îndeplinit propriul program în privința colectării veniturilor. Per total, aceștia au realizat un nivel al colectării de 95.5% față de ceea ce își asumaseră pentru trimestrul I din 2018. Comparativ, în trimestrele I din anii precedenți, gradul de realizare a fost chiar mai mic în 2017 (94.5%), dar mai mare în 2016 (96.8%)

Acest lucru arată ceva trist. PSD este incapabil să țină ordine în finanțele publice!

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Iar după trei prim-miniștri, și tot atâția șefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea, lipsa de predictibilitate. În ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.

Adevărat. Am avut, într-adevăr, o sumedenie de prim-miniștri într-un an și jumătate, trei la număr: Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. La ANAF am avut însă următorii șefi: Dragoș Doroș (dar e drept, doar pentru 10 zile), Bogdan Stan, Mirela Călugăreanu și Ionuț Mișa.

Acum, la venituri bugetare totale. În primul rând, este important să observăm că guvernarea PSD nu reușește în niciun chip să transforme creșterea economică în creștere a veniturilor.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

De exemplu, în 2017 – fiindcă avem datele întregului an 2017 – noi am avut o creștere de peste 7%, dar, ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporție cu economia. Ba, dimpotrivă, surpriză, veniturile în 2017 au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul propriu al PSD, programul guvernelor, mai exact, ale PSD.

Adevărat. Creșterea economică în 2017, confirmată inclusiv de Eurostat, a fost de 7%. Cât privește veniturile bugetare, în raportul care a însoțit propunerea de buget pentru 2017, veniturile bugetului general consolidat erau estimate la 254.7 miliarde lei. În execuția de la finalul anului 2017 (momentan disponibilă pe date operative), observăm că veniturile încasate au fost de 251.8 miliarde lei, deci cu aproximativ 3 miliarde mai mici decât programul asumat de guvernele PSD.

Sursa: Raport privind situaţia macroeconomică pe anul 2017 şi proiecţia acesteia pe anii 2018-2020

Sursa: Bugetul general consolidat 01.01- 31.12.2017

Pe trimestrul I 2018, că despre aceste date vorbim acum, veniturile totale au crescut în termeni nominali, suma totală însă, ele sunt cu aproape 5% – 4,5% sub programul bugetar trimestrial. Deci ele sunt sub valoarea programată chiar de Guvern.

Adevărat (verificat și mai sus). În termeni nominali, veniturile sunt mai mari cu 6.8 miliarde față de trimestrul I din 2017. Guvernul nu și-a îndeplinit însă propriul program în privința colectării veniturilor. Per total, aceștia au realizat un nivel al colectării de 95.5% față de ceea ce își asumaseră pentru trimestrul I din 2018. Comparativ, în trimestrele I din anii precedenți, gradul de realizare a fost chiar mai mic în 2017 (94.5%), dar mai mare în 2016 (96.8%).

Și ca să detaliez un pic, că aici apar noi și noi vești proaste. Veniturile fiscale – acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată, și aici s-a ratat ținta programată cu 5%. Nu, sunt mai mici decât cele din trimestru I 2017. Și aici avem o nouă contraperformanță a PSD. De la momentul crizei economice din ultimii 9 ani, este prima dată când veniturile fiscale au scăzut față de anul anterior.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile fiscale au un grad de realizare de 95.1%, adică sunt cu 4.9% mai mici decât nivelul asumat și, într-adevăr, cu 551.3 milioane de lei mai mici față de perioada similară din anul precedent. Dacă e să urmărim evoluția în termeni nominali a veniturilor fiscale în trimestrul I din ultimii ani, folosind datele MFP, avem următoarea traiectorie, din care observăm că într-adevăr, doar în trimestrele I din 2009, 2010 și 2018 avem venituri fiscale mai mici decât în perioadele similare anterioare.

Pe urmă, veniturile din impozitul pe profit au scăzut față de trimestrul I al anului trecut. Această chestiune este la fel de gravă. Este o reflectare a faptului că, într-adevăr, economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile. Veniturile pauză.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din impozitul pe profit (adică cel aplicat companiilor) au un grad de realizare față de ținta propusă de 95.2% și mai mic cu 126.6 milioane de lei față de perioada similară din 2017.

Veniturile din TVA, TVA trebuia să fie așa, stâlpul de bază, pilonul de bază al bugetului. Aici nerealizarea față de program este de 9% și, poate vă amintiți, eu am avertizat atunci când s-a discutat bugetul pe 2018 că este nerealist, se bazează pe un optimism nemotivat. Vă reamintesc, PSD propunea o creștere cu 16% a veniturilor din TVA și, iată că în primul trimestru suntem cu 9% sub ceea ce a fost programat.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din TVA au într-adevăr un grad de realizare de 91.4% sub nivelul programat. De asemenea, este adevărat că la promulgarea bugetului pe 2018 acesta a declarat că: „În ceea ce priveşte veniturile bugetare, analizele de specialitate arată că proiecţia unei creşteri a încasărilor din TVA de 16% este una mult prea optimistă”.

Veniturile din accize, aici este un lucru foarte special. Veniturile din accize reflectă probabil cel mai fidel degringolada din finanțele publice gestionate de PSD. Cu toate că au crescut prețurile, cu toate că s-a reintrodus acciza pe carburant, chestiune care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare și, totuși, colectarea de către ANAF se află la 12% sub program.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din accize sunt la un grad de realizare de 87.6% din valoarea prognozată. Este adevărat și că reintroducerea accizei pe carburant nu a fost prevăzută în programul de guvernare. Dimpotrivă, mesajele cu privire la accize din programul electoral arată un pic altfel față de realitate:

Sursa: www.indraznestesacrezi.ro

Aceasta este performanța PSD! Cu toate că românii plătesc prețuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite, nu realizează nici școli, nici autostrăzi, nici spitale.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Fondurile europene, un nou eșec al PSD. Pe partea de venituri, suntem cu 37% sub valoarea programată. La cheltuieli suntem la 43% sub valoarea programată. Este totuși mult sub ce s-a programat și este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din prioritățile Guvernului.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din fonduri europene sunt la un grad de realizare de 63% față de nivelul propus, iar cheltuielile pe acest domeniu sunt la 56.8% realizare față de ținta propusă.

Dar de ce să ne mirăm? PSD are tot felul de priorități: lupta cu BNR, lupta cu investitorii, cu multinaționalele, numai cu fondurile europene nu prea se luptă, pentru că, dacă s-ar lupta în interesul românilor, ar trage banii și ar realiza investiții. Măcar de acolo, dacă din fonduri proprii nu reușesc să facă acest lucru.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

România – aceasta este un lucru negativ – se află în procedura privind deviația semnificativă a deficitului bugetar. Și aici ar fi bine ca Guvernul PSD să nu uite că România face în continuare obiectul procedurii europene privind deviația semnificativă a deficitului și dacă nu se corectează atunci acest lucru se va agrava, doar că nu se vede nicio intenție și nicio măsură corectivă.

Adevărat. Dacă ne uităm la documentele Comisiei Europene, observăm că România a primit încă din februarie 2017 o scrisoare de tip early-warning referitoare la riscurile de îndepărtare de la țintele de deficit. Aceste atenționări au continuat pe parcursul anului 2017. În iunie, la propunerea Comisiei Europene, a fost aprobată „Council Recommendation with a view to correcting the significant observed deviation from the adjustment path toward the medium-term budgetary objective in Romania”. La finalul lunii noiembrie, Comisia Europeană a făcut o nouă recomandare Consiliului, ca răspuns la faptul că România nu ar fi luat acțiunile necesare pentru a corecta deviația deficitului.

Invit să-și revină pe guvernanții PSD. Per ansamblu, o evoluție total, total nesatisfăcătoare a finanțelor publice.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți!
Și, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Dacă vă place ce facem, ne puteți susține printr-o donație.

Iohannis despre execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018

Context

Luni, 7 mai 2018, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o serie de declarații cu privire la execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018.

Am verificat (aproape) întreg discursul Președintelui (am folosit Hotnews pentru transcriptul declarațiilor). Unele dintre afirmații sunt imposibil de verificat, fiind mai curând declarații politice. Însă printre cele verificate, există și afirmații adevărate, și afirmații parțial adevărate sau false. Le găsiți mai jos:


Dacă vă place ce facem, ne puteți susține printr-o donație.


Bună seara!
Astăzi despre banii românilor. S-au publicat astăzi datele care arată execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018, date publicate cu întârziere.

Parțial adevărat. Într-adevăr, pe 7 mai 2018 a fost publicat Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018. Afirmația este parțial adevărată pentru că Ministerul Finanțelor Publice publică și date lunare privind execuția bugetară (care sunt date operative), iar cele de până la data de 31 martie 2018 au fost publicate pe 27 aprilie 2018, în Buletinul MFP. Cât privește întârzierea, în anii precedenți rapoartele privind execuția bugetară pe primul trimestru au fost publicate cu o ușoară întârziere față de anii precedenți (2 mai în 2017 și 29 aprilie în 2016).

Mă voi referi la aceste date, care arată execuția finanțelor publice. Dar înainte de asta, câteva aprecieri mai generale. Aș începe cu o constatare pe care am mai făcut-o în diferite formule. Programul de guvernare PSD, de la bun început, s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

După cum se cunoaște, PSD a propus românilor, pe de-o parte, scăderea taxelor și impozitelor, o acțiune începută acum doi ani cu scăderea TVA. Pe de altă parte, au propus o creștere puternică a cheltuielilor bugetare, pentru salarii, pentru pensii, pentru drumuri, au spus ei, pentru autostrăzi, au spus ei, pentru școli, au spus ei.

Adevărat. În programul de guvernare se regăsesc aceste măsuri.

Pentru economiști, dar și pentru cei interesați, această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creșterea salariilor și realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuație care cu greu poate fi dusă la bun sfârșit. Și, într-adevăr, trebuie să vedem un pic cât va ține această iluzie creată de PSD.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

În privința creșterilor salariale, la care m-am mai referit, PSD a reușit contraperformanță rară. Până și cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulțumiți. S-a promis o creștere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie, fiindcă, printr-o inginerie contabilă, au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revenea angajatorului, la salariat, și astfel s-a anulat practic această creștere.

Parțial fals. În programul electoral, promisiunile au fost un pic mai nuanțate. Creșterea medie a salariilor bugetarilor în 2017/2016 a fost de 20%. Potrivit datelor operative privind execuția Bugetului general consolidat pe 2017, cheltuielile de personal au crescut față de anul 2016 cu 22%. În același timp, este adevărat că în Programul de guvernare era specificat și faptul că vor crește salariile tuturor bugetarilor. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru toată lumea pentru salariul net („în mână”), după cum admitea de altfel și ministrul Muncii (într-o verificare pe care o puteți regăsi aici), dar cauzele nu sunt numai generate de trecerea contribuțiilor de la angajat la angajator (ingineria contabilă menționată de Președinte), ci și de unele modificări introduse prin legea salarizării unitare.

Venituri Bugetari

Sursa: Program electoral PSD

Destinatii cheltuieli

Sursa: Program electoral PSD

După deja aproape un an și jumătate de guvernare PSD, cu această fază extrem de discutabilă a creșterilor salariale așa-zise, nu vedem însă nici drumuri, nici autostrăzi, nici școli, nici spitale. Nimic!

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Pe de altă parte, lumea se întreabă totuși de unde vin acești bani pentru anumite creșteri care s-au realizat și, dacă ne uităm cu atenție, povestea este una tristă. PSD, în fapt, amanetează viitorul țării! Crește salarii și pensii, și neglijează investiții importante și în infrastructură, și investiții necesare dezvoltării în general.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Acum, din punct de vedere fiscal-bugetar, bugetul național este supus unei presiuni imense. Pe fondul creșterii cheltuielilor totale cu peste 22%, atât este creșterea față de anul trecut, această presiune trebuia, repet, trebuia atenuată printr-un efort consistent, vizibil, de creștere a veniturilor.

Adevărat. Potrivit datelor operative privind execuția bugetului general consolidat, cheltuielile totale din trimestrul I 2018 sunt cu 22.1% mai mari decât în perioada similară a anului 2017.

Executia BGC

Deci, de creștere a încasărilor, or aici lucrurilor nu s-au întâmplat deloc așa. Din contră, execuția bugetară, și o să detaliez imediat, arată că practic la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului.

Parțial fals. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că, deși la multe capitole esențiale veniturile au un grad de realizare sub programul asumat, este o exagerare că practic la niciun capitol nu s-a ajuns la nivelul propus. În ceea ce privește impozitul pe profit, salarii, venit există un grad de realizare de 107.7%, contribuțiile de asigurări sunt la 105.6%, iar veniturile nefiscale la 107.9% (acestea însă sunt într-o valoare oricum foarte mică).

Sursa: Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018

Atenție, program nu impus de cineva, program prezentat tot de guvern. Deci nici măcar propriul program nu și l-au îndeplinit.

Adevărat. Guvernul nu și-a îndeplinit propriul program în privința colectării veniturilor. Per total, aceștia au realizat un nivel al colectării de 95.5% față de ceea ce își asumaseră pentru trimestrul I din 2018. Comparativ, în trimestrele I din anii precedenți, gradul de realizare a fost chiar mai mic în 2017 (94.5%), dar mai mare în 2016 (96.8%)

Acest lucru arată ceva trist. PSD este incapabil să țină ordine în finanțele publice!

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Iar după trei prim-miniștri, și tot atâția șefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea, lipsa de predictibilitate. În ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.

Adevărat. Am avut, într-adevăr, o sumedenie de prim-miniștri într-un an și jumătate, trei la număr: Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. La ANAF am avut însă următorii șefi: Dragoș Doroș (dar e drept, doar pentru 10 zile), Bogdan Stan, Mirela Călugăreanu și Ionuț Mișa.

Acum, la venituri bugetare totale. În primul rând, este important să observăm că guvernarea PSD nu reușește în niciun chip să transforme creșterea economică în creștere a veniturilor.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

De exemplu, în 2017 – fiindcă avem datele întregului an 2017 – noi am avut o creștere de peste 7%, dar, ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporție cu economia. Ba, dimpotrivă, surpriză, veniturile în 2017 au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul propriu al PSD, programul guvernelor, mai exact, ale PSD.

Adevărat. Creșterea economică în 2017, confirmată inclusiv de Eurostat, a fost de 7%. Cât privește veniturile bugetare, în raportul care a însoțit propunerea de buget pentru 2017, veniturile bugetului general consolidat erau estimate la 254.7 miliarde lei. În execuția de la finalul anului 2017 (momentan disponibilă pe date operative), observăm că veniturile încasate au fost de 251.8 miliarde lei, deci cu aproximativ 3 miliarde mai mici decât programul asumat de guvernele PSD.

Sursa: Raport privind situaţia macroeconomică pe anul 2017 şi proiecţia acesteia pe anii 2018-2020

Sursa: Bugetul general consolidat 01.01- 31.12.2017

Pe trimestrul I 2018, că despre aceste date vorbim acum, veniturile totale au crescut în termeni nominali, suma totală însă, ele sunt cu aproape 5% – 4,5% sub programul bugetar trimestrial. Deci ele sunt sub valoarea programată chiar de Guvern.

Adevărat (verificat și mai sus). În termeni nominali, veniturile sunt mai mari cu 6.8 miliarde față de trimestrul I din 2017. Guvernul nu și-a îndeplinit însă propriul program în privința colectării veniturilor. Per total, aceștia au realizat un nivel al colectării de 95.5% față de ceea ce își asumaseră pentru trimestrul I din 2018. Comparativ, în trimestrele I din anii precedenți, gradul de realizare a fost chiar mai mic în 2017 (94.5%), dar mai mare în 2016 (96.8%).

Și ca să detaliez un pic, că aici apar noi și noi vești proaste. Veniturile fiscale – acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată, și aici s-a ratat ținta programată cu 5%. Nu, sunt mai mici decât cele din trimestru I 2017. Și aici avem o nouă contraperformanță a PSD. De la momentul crizei economice din ultimii 9 ani, este prima dată când veniturile fiscale au scăzut față de anul anterior.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile fiscale au un grad de realizare de 95.1%, adică sunt cu 4.9% mai mici decât nivelul asumat și, într-adevăr, cu 551.3 milioane de lei mai mici față de perioada similară din anul precedent. Dacă e să urmărim evoluția în termeni nominali a veniturilor fiscale în trimestrul I din ultimii ani, folosind datele MFP, avem următoarea traiectorie, din care observăm că într-adevăr, doar în trimestrele I din 2009, 2010 și 2018 avem venituri fiscale mai mici decât în perioadele similare anterioare.

Pe urmă, veniturile din impozitul pe profit au scăzut față de trimestrul I al anului trecut. Această chestiune este la fel de gravă. Este o reflectare a faptului că, într-adevăr, economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile. Veniturile pauză.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din impozitul pe profit (adică cel aplicat companiilor) au un grad de realizare față de ținta propusă de 95.2% și mai mic cu 126.6 milioane de lei față de perioada similară din 2017.

Veniturile din TVA, TVA trebuia să fie așa, stâlpul de bază, pilonul de bază al bugetului. Aici nerealizarea față de program este de 9% și, poate vă amintiți, eu am avertizat atunci când s-a discutat bugetul pe 2018 că este nerealist, se bazează pe un optimism nemotivat. Vă reamintesc, PSD propunea o creștere cu 16% a veniturilor din TVA și, iată că în primul trimestru suntem cu 9% sub ceea ce a fost programat.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din TVA au într-adevăr un grad de realizare de 91.4% sub nivelul programat. De asemenea, este adevărat că la promulgarea bugetului pe 2018 acesta a declarat că: „În ceea ce priveşte veniturile bugetare, analizele de specialitate arată că proiecţia unei creşteri a încasărilor din TVA de 16% este una mult prea optimistă”.

Veniturile din accize, aici este un lucru foarte special. Veniturile din accize reflectă probabil cel mai fidel degringolada din finanțele publice gestionate de PSD. Cu toate că au crescut prețurile, cu toate că s-a reintrodus acciza pe carburant, chestiune care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare și, totuși, colectarea de către ANAF se află la 12% sub program.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din accize sunt la un grad de realizare de 87.6% din valoarea prognozată. Este adevărat și că reintroducerea accizei pe carburant nu a fost prevăzută în programul de guvernare. Dimpotrivă, mesajele cu privire la accize din programul electoral arată un pic altfel față de realitate:

Sursa: www.indraznestesacrezi.ro

Aceasta este performanța PSD! Cu toate că românii plătesc prețuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite, nu realizează nici școli, nici autostrăzi, nici spitale.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Fondurile europene, un nou eșec al PSD. Pe partea de venituri, suntem cu 37% sub valoarea programată. La cheltuieli suntem la 43% sub valoarea programată. Este totuși mult sub ce s-a programat și este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din prioritățile Guvernului.

Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din fonduri europene sunt la un grad de realizare de 63% față de nivelul propus, iar cheltuielile pe acest domeniu sunt la 56.8% realizare față de ținta propusă.

Dar de ce să ne mirăm? PSD are tot felul de priorități: lupta cu BNR, lupta cu investitorii, cu multinaționalele, numai cu fondurile europene nu prea se luptă, pentru că, dacă s-ar lupta în interesul românilor, ar trage banii și ar realiza investiții. Măcar de acolo, dacă din fonduri proprii nu reușesc să facă acest lucru.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

România – aceasta este un lucru negativ – se află în procedura privind deviația semnificativă a deficitului bugetar. Și aici ar fi bine ca Guvernul PSD să nu uite că România face în continuare obiectul procedurii europene privind deviația semnificativă a deficitului și dacă nu se corectează atunci acest lucru se va agrava, doar că nu se vede nicio intenție și nicio măsură corectivă.

Adevărat. Dacă ne uităm la documentele Comisiei Europene, observăm că România a primit încă din februarie 2017 o scrisoare de tip early-warning referitoare la riscurile de îndepărtare de la țintele de deficit. Aceste atenționări au continuat pe parcursul anului 2017. În iunie, la propunerea Comisiei Europene, a fost aprobată „Council Recommendation with a view to correcting the significant observed deviation from the adjustment path toward the medium-term budgetary objective in Romania”. La finalul lunii noiembrie, Comisia Europeană a făcut o nouă recomandare Consiliului, ca răspuns la faptul că România nu ar fi luat acțiunile necesare pentru a corecta deviația deficitului.

Invit să-și revină pe guvernanții PSD. Per ansamblu, o evoluție total, total nesatisfăcătoare a finanțelor publice.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți!
Și, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă.

Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

Dacă vă place ce facem, ne puteți susține printr-o donație.

Scurt istoric al achizițiilor publice în România

Pachetul legislativ privind achizițiile publice: starea actuală și propunerea PSD pentru implementarea unui nou model

Partea 1

La început de an și primăvară, Guvernul Dăncilă propune o nouă schimbare radicală: după reforma fiscală, cea privind pachetul legislativ în domeniul achizițiilor publice. Liviu Dragnea a anunțat pe 30 martie că termenul până când acesta va fi gata este de 15 aprilie.

„În ceea ce priveşte achiziţiile publice, undeva până în 15 aprilie o să avem pachetul gata, pentru că este vorba de un interes major al naţiunii să nu mai stăm, să ieşim din acest blocaj. Toată lumea vorbeşte de investiţiile mari care trebuie realizate şi eu cred că, poate cu una-două excepţii, toate guvernele, de la Revoluţie încoace, au vrut să facă (…), dar din cauza legislaţiei, din cauza procedurilor, din cauza acestui sport naţional reprezentat de contestaţii, nu s-au putut face investiţii în România.”

În privința acestei preocupări, nu ne dăm seama din ce sau de unde își trage necesitatea. În ultimii șase ani, majoritatea parlamentară formată în special de PSD a numit toate guvernele, inclusiv cel tehnocrat, iar modificările repetate la legislația privind achizițiile au fost propuse și susținute de PSD în toată această perioadă.

Marți, 17 Aprilie, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Achiziții Publice au pus în consultare publică pe site-ul agenției patru proiecte de modificare a legislației achizițiilor publice:

  1. Proiect de Hotărârea de Guvern privind măsurile necesare pentru operaționalizarea și desfășurarea corespunzătoare a activității Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate;
  2. Proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate;
  3. Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante (…);
  4. Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice;

Motivarea pe baza căreia Guvernul României consideră de maximă urgență adoptarea lor constă în două mențiuni specificate în textul uneia dintre ordonanțele de urgență:

  1. nivelul redus al absorbției fondurilor structurale cu efecte negative asupra potențialului de dezvoltare al economiei naționale;
  2. înființarea unei unități de achiziții centralizată era prevăzută a fi realizată până la data de 31 decembrie 2016.

De asemenea, din comunicatul Ministerului Finanțelor Publice cu privire la acest subiect reținem printre altele, că:

„Principalele modificări de simplificare a legislației din domeniu vizează remedierea următoarelor probleme sistemice identificate ca urmare a monitorizării sistemului național de achiziții publice:
întârzieri provocate de observatorii ex-ante în evaluarea ofertelor și în desemnarea câștigătorilor;
numărul foarte mare de contestații”

Ce verificăm?

  1. Dacă într-adevăr este urgentă adoptarea unor măsuri în acest domeniu
  2. Dacă investițiile în România nu se realizează pentru că a face contestații este un „sport național”

Verificare

Guvernul susține că reglementarea în domeniul achizițiilor publice este urgentă, însă discuțiile pe marginea acestui subiect sunt vechi și ar fi putut face obiectul unei proceduri de reglementare normale.

La ultimul Congres extraordinar al PSD din 10 martie, premierul Viorica Dăncilă a anunțat ca proiect prioritar al Guvernului modificarea legislației în domeniul achizițiilor publice, proiect izvorât din solicitările primarilor PSD:

„Am vorbit cu mulţi primari şi toţi îmi solicitau modificarea legii achizițiilor publice şi înfiinţarea Tribunalelor de achiziţii publice. Ştim cu toţii că actuala legislaţie reprezintă o piedică pentru administraţia centrală şi locală. Vreau să adoptăm modelul german în domeniul achiziţiilor, vom reduce termenul de rezolvare a contestaţiilor.”

Circa două săptămâni mai târziu, vicepremierul Paul Stănescu a declarat și el că până la sfârșitul lunii martie Guvernul va veni cu o nouă lege a achizițiilor publice:

„Spun ce a spus şi doamna prim-ministru – în această lună, prin ordonanţă de urgenţă, vom veni cu o lege a achiziţiilor publice. (…) Nu intrăm în detalii pentru că aş spune lucruri pe care nu le ştiu”, a declarat Paul Stănescu.”

Astfel de declarații (Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Paul Stănescu) nu sunt singulare actualului guvern, PSD mai având astfel de reacții în trecut, unele chiar mai prudente.

Mihai Tudose, premier, decembrie 2017

„Guvernul a modificat și completat legislația achizițiilor publice, prin ordonanța de urgență. Scopul modificărilor este, potrivit Executivului, de a simplifica, clarifica și corela unele prevederi, precum și de a reduce termenele în procesul de atribuire a contractelor publice.”

Victor Ponta, premier, august 2015

„În următoarele patru luni, mai avem câteva legi de făcut, și anume, Legea achizițiilor publice. Nu o să avem investiții publice în România până nu schimbăm legea (…) Legea achizițiilor publice este gata, la 1 septembrie, pe directivă europeană, pleacă în Parlament.”

Victor Ponta, premier, iulie 2015: a precizat că legea care reglementează achizițiile publice a fost de multe ori modificată și „de fiecare dată și-a dovedit limitele” în așa fel încât o reformă reală a modului de efectuare a achizițiilor publice în România era absolut necesară.

Victor Ponta, premier, iulie 2014

Legea achizițiilor publice trebuie schimbată, astfel încât să nu mai existe situații în care firme care au câștigat lucrări să nu le mai execute din cauza că „au probleme”, iar companiile „neserioase” să poată fi puse pe lista neagră”, a declarat premierul Victor Ponta.

Parlament, iulie 2013: pentru că „nu suntem o țară de hoți”, Guvernul s-a răzgândit și a modificat pe tăcute în Parlament Legea Achizițiilor Publice.

Guvern, aprilie 2013

„Guvernul a modificat articolul 8 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, în așa fel încât operatorii din transportul aerian să nu mai poată derula proceduri de achiziții publice. Premierul Victor Ponta a anunțat încă de luni că va fi aprobată în ședința de marți o astfel de ordonanță.”

Legislația privind achizițiile a fost modificată de 30 de ori în 12 ani.

În perioada 2005-2017 guvernanții au operat nu mai puțin de 30 de modificări mai mult sau mai puțin structurale doar în ceea ce privește legislație primară (am exclus legislația secundară și terțiară din procesul de numărare).

Acest aspect indică suferința celor care trebuie să aplice legea. Este suficient de greu, ca beneficiar sau aplicant / ofertant, să poți ține pasul cu atât de multe modificări indiferent de cât de multe cursuri de calificare ai urma. Iar dacă nu ții pasul, apare necunoașterea și / sau de aici – slaba pregătire a dosarelor, un punct esențial în succesul unei achiziții publice.

Cronologia modificărilor legislației pe achiziții publice

România are din 2015 o Strategie Națională în domeniul Achizițiilor Publice pentru perioada 2015-2020, și un Comitet Interministerial înființat de Victor Ponta în 19 octombrie 2015. Un document util în îmbunătățirea unei politici publice și o structură de actori capabilă, dacă ar avea voință să și lucreze împreună – să urmărească și să pună în aplicare prevederile legale în materie.

Din păcate, nu știm cât de aplicată este strategia sau dacă funcționează comitetul. Bănuim că, datorită lipsei de informații publice de pe site-ul Agenției Națională pentru Achiziții Publice, acest Comitet Interministerial nu a funcționat decât pe foaie. Posibil efect al frământărilor politice de atunci – căderea guvernului Victor Ponta, începerea guvernării tehnocrate. Tipic pentru guvernele românești, un nou comitet interministerial rămâne în istorie doar pe foaie, una oficială de altfel.

Citind strategia 2014-2020, e clar că la momentul actual viziunea PSD din 2015 e cu totul alta decât cea de acum. În 2015, strategia reprezenta:

„o etapă crucială în vederea reformării sistemului românesc de achiziții publice, deoarece stabilește o viziune comună, într-un moment cheie, în care noile directive în domeniu propun statelor membre trecerea la o noua paradigmă, în contextul în care achizițiile publice devin instrumentul principal de deblocare a creșterii economice la nivel european”.

În 2018, aceasta se rezumă la

știm cu toţii că actuala legislaţie reprezintă o piedică pentru administrația centrală şi locală (Viorica Dăncilă)

în această lună, prin ordonanţă de urgenţă, vom veni cu o lege a achizițiilor publice (Paul Stănescu).

Partea a II-a

Contestațiile în domeniul achizițiilor publice sunt o problemă, însă nu putem spune că acesta este motivul pentru care nu se fac investiții în România

Intrăm puțin în subiectul problematicii actuale din domeniu pentru a vedea care sunt principalele probleme în atribuirea contractelor, probleme semnalate chiar de autoritățile din domeniu.

Ce spun cifrele?

Număr de proceduri de atribuire inițiate

Conform raportului Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în cadrul platformei de achiziții publice – SEAP au fost inițiate:

  • 19.079 de proceduri de atribuire în 2016.
  • 28.165 de proceduri de atribuire în 2017 (o creștere de 47.62%).

Contestații față de de procedurile de atribuire

  • 3.005 de contestații în 2016.
  • 4.782 de contestații în 2017.

Natura contestațiilor celor 4774 contestații din ultimul an (2017):

  • 801 de contestații împotriva documentațiilor de atribuire.
  • 3.973 de contestații împotriva rezultatului de atribuire.

Sursa fondurilor din procedurile contestate:

  • 3794 de contestații formulate în proceduri finanțate din fonduri publice.
  • 980 de contestații formulate în proceduri finanțate din fonduri europene.

Primele și ultimele județe în clasamentul contestațiilor:

  • Bucureștiul – 1.396
  • Cluj – 208
  • Iași – 204

Satu Mare, Ialomița și Covasna au în medie doar 25 de contestații.

Câteva aspecte legate și de obiectului contestațiilor, extrase din raportul CNSC:

Defalcarea contestațiilor împotriva documentaţiilor de atribuire:

  • cerinţele restrictive cu privire la experiența similară, criterii de calificare, specificaţii tehnice (224);
  • menţionarea în cadrul documentaţiei de atribuire a unor denumiri de tehnologii, produse, mărci, producători, fără a se utiliza sintagma „sau echivalent” (148);
  • lipsa unui răspuns clar, complet şi fără ambiguităţi din partea autorităţii contractante la solicitările de clarificări vizând prevederile documentaţiei de atribuire (86);
  • impunerea de clauze contractuale inechitabile sau excesive (49);
  • criterii de atribuire şi factori de evaluare fără algoritm de calcul, ori cu algoritm de calcul netransparent sau subiectiv (46);
  • nedivizarea achiziţiei pe loturi, în cazul produselor/lucrărilor similare (15);
  • altele (238)

Defalcarea contestațiilor împotriva rezultatului procedurii:

  • respingerea ofertei contestatorului ca neconformă sau inacceptabilă (2.460);
  • preţul neobişnuit de scăzut al ofertelor altor participanţi la procedura de atribuire (482);
  • documentele de calificare depuse de alţi ofertanţi participanţi sau modul de punctare/evaluare a acestora de către autoritatea contractantă (369);
  • anularea fără temei legal a procedurii de atribuire de către autoritatea contractantă (144);
  • respingerea ofertei fără ca autoritatea contractantă să solicite clarificări referitoare la propunerea tehnică/preţul ofertat, sau aprecierea incorectă a răspunsurilor la clari cări (26);
  • procesul‐verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor (neluarea în considerare a garanţiei de participare, modul de desfăşurare a şedinţei de deschidere a ofertelor) (18);
  • în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă nu a precizat motivele de respingere a ofertei (8);
  • altele (459).

Ceea ce vedem ca fiind prioritar în noul pachet legislativ în domeniul achizițiilor publice este că pleacă de la ideea de reducere a termenelor de rezolvare a contestațiilor.

Ce uită sau poate nu cunosc actualii decidenți este faptul că:

1) în 23 Mai 2016, prin Legea nr. 101, tocmai acest lucru a fost urmărit:

remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Legea 101 presupune transpunerea în legislația națională a directivelor europene. Inițiativa a aparținut fostului premier Victor Ponta, iar proiectul legislativ a trecut de ambele Camere fără probleme.

2) În decembrie 2017, Guvernul Tudose a mai modificat încă o dată prin ordonanță de urgență Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, precum şi Legea nr. 101/2016 cu scopul de a simplifica, corela și clarifica unele prevederi și de a reduce termenele în procesele de atribuire a contractelor publice.

Conform comunicatului Guvernului

adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de flexibilizare şi armonizare a sistemului achiziţiilor publice va reduce riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, şi al amânării/întârzierii implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local.

Reducerea termenelor pe repeat:

Întreaga neputință (datorată și modificărilor legislative haotice) ori nepricepere în aplicarea legislației existente din materia achizițiilor publice este pusă în cârca contestațiilor și mai exact a termenelor de soluționare a contestațiilor.

Contestațiile au devenit „omul negru” atunci când vorbim despre procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică. Cert este că, în viziunea majorității Guvernelor, procedura contestațiilor stă proptită în calea investițiilor în România. Este justificarea majorității nerealizărilor.

Ce presupune procedura contestațiilor conform legislației în vigoare

A) O procedură prealabilă și obligatorie de notificare a autorității competente în atribuirea contractelor de achiziție publică

➔ Orice persoană vătămată (operator economic) întru-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități competente ori prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, poate să formuleze contestație, însă numai îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă.

➔ Autoritatea competentă în atribuirea contractelor de achiziție publică are obligația de a da un răspuns notificării într-un termen de 3 zile de la primirea ei. Aceasta poate rezolva neregulile notificate, luând și implementând măsurile necesare în maxim 7 zile după ce le-a constatat.

➔ Operatorul economic va putea formula contestație în procedura administrativ-jurisdicțională (la CNSC) sau în cea judiciară (la instanța competentă) în ipoteza în care operatorul economic se consideră vătămat prin măsurile de remediere luate de autoritatea contractantă, ori dacă această autoritate nu răspunde în termenul legal, ori persoana se consideră vătămată de răspuns. Contestația se va formula în 10 zile ori în 5 zile, după cum sunt descrise cazuri particulare în Legea nr. 101/ 2016.

B) Faza administrativ-jurisdicțională CNSC (premergătoare demersului în instanța judecătorească)

➔ Contestația se publică în SEAP, iar operatorii economici interesați au la dispoziție un termen de 10 zile de la data publicării, în care pot interveni în litigiu.

➔ În termen de 5 zile de când a primit contestația, autoritatea contractată are obligația să transmită CNSC și contestatorului, punctul său de vedere în legătură cu subiectul contestației. Netrimiterea acestui punct de vedere nu oprește procedura de soluționare a contestației de către CNSC.

➔ Contestația se soluționează de CNSC în termen de 20 de zile de la primirea dosarului de achiziție publică.

➔ Contestația se soluționează în 10 zile în cazul incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.

➔ Termenele de soluționare a contestației se pot prelungi în mod justificat pentru maxim 10 zile.

➔ Există și două situații expres și limitativ prevăzute de lege în care procedura de soluționare a contestației poate fi suspendată, ceea ce înseamnă că termenul de 20 de zile care reprezintă regula, va fi cu siguranță depășit: a) când soluționarea contestației depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, caz în care procedura de soluționare a contestației se va suspenda până când soarta juridică a respectivului drept va fi tranșată în litigiul paralel; b) când s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul atacat de contestator, suspendarea menținându-se până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală ce a generat suspendarea.

➔ Decizia CNSC motivată se comunică în 3 zile de la pronunțare și se publică în termen de 5 zile de la pronunțare pe pagina de internet a CNSC.

➔ Decizia se publică în SEAP de către autoritatatea contractantă, în termen de 5 zile de la primire.

C) Faza judiciară (la instanța competentă – Curtea de Apel)

Este de menționat faptul că operatorul economic poate opta între a formula contestație direct la instanța competentă, iar nu la CNSC. De aici rezultă două ipoteze: a) cea în care operatorul economic formulează contestație la CNSC și ulterior plângere la instanța competentă împotriva deciziilor date de CNSC; și b) cea în care este sărită etapa CNSC și se formulează contestație direct în instanță.

a) Ipoteza în care s-a formulat contestație la CNSC și ulterior plângere în instanță împotriva deciziei CNSC

➔ Plângerea împotriva deciziilor CNSC pot fi formulate în termen de 10 zile de la comunicare.

➔ CNSC trimite instanței dosarul care a stat la baza deciziei în termen de 3 zile de la primirea plângerii

➔ Întâmpinarea este obligatorie, intimatul trebuind să o depună în 5 zile de la comunicarea plângerii

➔ Plângerea împotriva deciziilor CNSC se soluționează în termen de 45 de zile

➔ Pronunțarea poate fi amânată maxim 5 zile

➔ Motivarea și redactarea trebuie făcute în cel mult 7 zile de la pronunțare.

➔ Hotărârea motivată a ainstanței se va trimite în 15 zile la ANAP, care o va publica în SEAP

b) Ipoteza în care contestația este adresată direct instanței competente

➔ Primul termen de judecată este de maxim 20 de zile de la data înregistrării contestației.

➔ Termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 15 zile, iar durata întregii proceduri nu poate depăși 45 de zile de la data sesizării instanței

➔ În cazuri justificate, instanța poate amâna pronunțarea cu 5 zile, iar hotărârea motivată se redactează în 7 zile de la pronunțare și se comunică de îndată părților interesate.

Analizând un exemplu simulat de contestație în baza datelor extrase mai sus din lege și creionând cea mai văduvită de celeritate dintre ipotezele posibile (cea în care se prelungesc termenele de pronunțare cu 10 zile sau 5 zile acolo unde legea permite, cu adresarea contestației la CNSC și atacarea ulterioară a deciziei cu plângere la instanța competentă) reiese că o contestație în materia achizițiilor publice urmată de plângere în instanță se poate întinde pe o durată de maxim 137 de zile lucrătoare.

Studiu de caz

Sunt doar contestațiile motivul pentru care întârzie investițiile în România?

Din păcate, nu. Acesta este răspunsul simplu. Răspunsul complicat este acela că la întârzierea investițiilor contribuie o sumedenie de alți factori – de la alocările bugetare insuficiente pentru demararea procedurilor și până la avize și alte elemente birocratice.

Ca să luăm ca exemplu doar câteva proiecte care se lungesc de ani de zile, este suficient să ne uităm în lista obiectivelor de investiții din bugetul aprobat pentru anul 2018 pentru proiectele majore gestionate de ministere. Am ales, pentru exemplificare, Ministerul Sănătății. În bugetul aprobat pentru acest an apar următoarele obiective de investiții similare:

Lucrări la Institul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță din Cluj-Napoca

Ce observăm? Că studiul de fezabilitate a fost aprobat în decembrie 2014 și că investiția trebuia să înceapă în iulie 2016. Ce a făcut Institutul Oncologic din Cluj-Napoca? A organizat licitația, publicând un anunț în acest sens inclusiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Dar ce ne spune portalul oficial de achiziții publice? Că, în ciuda numeroaselor cereri de clarificare și a măsurilor de remediere aduse, licitația publicată pe 22 septembrie 2016 a fost atribuită aproape 6 luni mai târziu, pe 31 ianuarie 2017.

Lucrări la Institutul Regional de Oncologie Timișoara

Observăm că, în acest caz, studiul de fezabilitate a fost aprobat în 30 septembrie 2015 și că lucrările ar fi trebuit să înceapă tot în iulie 2016. Ce a făcut în acest caz Direcția de Sănătate Publică Timiș? A organizat licitația, publicând un anunț în acest sens pe 17 septembrie 2016. Rezultatul? Peste 15 luni este anulată pe motiv că a primit o singură ofertă și aceea neconformă.

Concluzie

Guvernele succesive din ultimii ani au tot insistat pe marginea necesității de a reforma sistemul de achiziții din România. În ciuda nenumăratelor schimbări, armonizări cu legislația europeană și declarații privind necesitatea unor achiziții publice mai eficiente, pare că și după ani de dezbateri pe subiect Guvernul va insista că acest domeniu trebuie modificat prin ordonanță de urgență. Ori, cel puțin din perspectiva anilor de dezbateri și intenții pe acest subiect, nu pare că urgența este justificată.

De asemenea, înainte de a trece la modificări structurale de legislație, credem că actuala coaliție PSD-ALDE ar trebui să se informeze, să urmărescă pașii realizați până la această dată în domeniu, astfel încât procesul de îmbunătățire să fie unul axat pe indicatorii urmăriți în anii precedenți, plus cazuistica reieșită și colectată de instituțiile cu atribuții, și nu modificat sistemul la nivel structural.

Cât privește faptul că în România ar fi „sport național” contestarea procedurilor de achiziție și că acesta ar fi un motiv pentru care nu s-au făcut investiții, acest mit nu se justifică. Desele modificării pe termenul de contestare au făcut ca în acest moment durata acestora să fie destul de redusă. Mai mult, este suficient să ne uităm la câteva exemple concrete de investiții planificate ce nici măcar nu au ajuns la stadiul de licitație, deci nu putem afirma că din cauza aceasta nu s-au realizat. Un studiu de caz simplu, din lista obiectivelor de investiții finanțate prin bugetul Ministerului Sănătății, ne arată că, totuși, atât licitațiile, cât și investițiile, se pot realiza în România, în ciuda contestațiilor.

Nu putem afirma cu certitudine că există o sumedenie de contestații la procedurile de licitație publică în România. Însă aceasta nu este nicio problemă nouă (care să justifice urgența în reglementare printr-o Ordonanță), nici unica sursă pentru nerealizarea investițiilor. Tocmai de aceea, a modifica încă o dată legislația în domeniu ar trebui să se întâmple cu un parcurs legislativ normal și care să permită dezbaterea publică așezată pe acest subiect.

Scurt istoric al achizițiilor publice în România

Pachetul legislativ privind achizițiile publice: starea actuală și propunerea PSD pentru implementarea unui nou model

Partea 1

La început de an și primăvară, Guvernul Dăncilă propune o nouă schimbare radicală: după reforma fiscală, cea privind pachetul legislativ în domeniul achizițiilor publice. Liviu Dragnea a anunțat pe 30 martie că termenul până când acesta va fi gata este de 15 aprilie.

„În ceea ce priveşte achiziţiile publice, undeva până în 15 aprilie o să avem pachetul gata, pentru că este vorba de un interes major al naţiunii să nu mai stăm, să ieşim din acest blocaj. Toată lumea vorbeşte de investiţiile mari care trebuie realizate şi eu cred că, poate cu una-două excepţii, toate guvernele, de la Revoluţie încoace, au vrut să facă (…), dar din cauza legislaţiei, din cauza procedurilor, din cauza acestui sport naţional reprezentat de contestaţii, nu s-au putut face investiţii în România.”

În privința acestei preocupări, nu ne dăm seama din ce sau de unde își trage necesitatea. În ultimii șase ani, majoritatea parlamentară formată în special de PSD a numit toate guvernele, inclusiv cel tehnocrat, iar modificările repetate la legislația privind achizițiile au fost propuse și susținute de PSD în toată această perioadă.

Marți, 17 Aprilie, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Achiziții Publice au pus în consultare publică pe site-ul agenției patru proiecte de modificare a legislației achizițiilor publice:

  1. Proiect de Hotărârea de Guvern privind măsurile necesare pentru operaționalizarea și desfășurarea corespunzătoare a activității Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate;
  2. Proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate;
  3. Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante (…);
  4. Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice;

Motivarea pe baza căreia Guvernul României consideră de maximă urgență adoptarea lor constă în două mențiuni specificate în textul uneia dintre ordonanțele de urgență:

  1. nivelul redus al absorbției fondurilor structurale cu efecte negative asupra potențialului de dezvoltare al economiei naționale;
  2. înființarea unei unități de achiziții centralizată era prevăzută a fi realizată până la data de 31 decembrie 2016.

De asemenea, din comunicatul Ministerului Finanțelor Publice cu privire la acest subiect reținem printre altele, că:

„Principalele modificări de simplificare a legislației din domeniu vizează remedierea următoarelor probleme sistemice identificate ca urmare a monitorizării sistemului național de achiziții publice:
întârzieri provocate de observatorii ex-ante în evaluarea ofertelor și în desemnarea câștigătorilor;
numărul foarte mare de contestații”

Ce verificăm?

  1. Dacă într-adevăr este urgentă adoptarea unor măsuri în acest domeniu
  2. Dacă investițiile în România nu se realizează pentru că a face contestații este un „sport național”

Verificare

Guvernul susține că reglementarea în domeniul achizițiilor publice este urgentă, însă discuțiile pe marginea acestui subiect sunt vechi și ar fi putut face obiectul unei proceduri de reglementare normale.

La ultimul Congres extraordinar al PSD din 10 martie, premierul Viorica Dăncilă a anunțat ca proiect prioritar al Guvernului modificarea legislației în domeniul achizițiilor publice, proiect izvorât din solicitările primarilor PSD:

„Am vorbit cu mulţi primari şi toţi îmi solicitau modificarea legii achizițiilor publice şi înfiinţarea Tribunalelor de achiziţii publice. Ştim cu toţii că actuala legislaţie reprezintă o piedică pentru administraţia centrală şi locală. Vreau să adoptăm modelul german în domeniul achiziţiilor, vom reduce termenul de rezolvare a contestaţiilor.”

Circa două săptămâni mai târziu, vicepremierul Paul Stănescu a declarat și el că până la sfârșitul lunii martie Guvernul va veni cu o nouă lege a achizițiilor publice:

„Spun ce a spus şi doamna prim-ministru – în această lună, prin ordonanţă de urgenţă, vom veni cu o lege a achiziţiilor publice. (…) Nu intrăm în detalii pentru că aş spune lucruri pe care nu le ştiu”, a declarat Paul Stănescu.”

Astfel de declarații (Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Paul Stănescu) nu sunt singulare actualului guvern, PSD mai având astfel de reacții în trecut, unele chiar mai prudente.

Mihai Tudose, premier, decembrie 2017

„Guvernul a modificat și completat legislația achizițiilor publice, prin ordonanța de urgență. Scopul modificărilor este, potrivit Executivului, de a simplifica, clarifica și corela unele prevederi, precum și de a reduce termenele în procesul de atribuire a contractelor publice.”

Victor Ponta, premier, august 2015

„În următoarele patru luni, mai avem câteva legi de făcut, și anume, Legea achizițiilor publice. Nu o să avem investiții publice în România până nu schimbăm legea (…) Legea achizițiilor publice este gata, la 1 septembrie, pe directivă europeană, pleacă în Parlament.”

Victor Ponta, premier, iulie 2015: a precizat că legea care reglementează achizițiile publice a fost de multe ori modificată și „de fiecare dată și-a dovedit limitele” în așa fel încât o reformă reală a modului de efectuare a achizițiilor publice în România era absolut necesară.

Victor Ponta, premier, iulie 2014

Legea achizițiilor publice trebuie schimbată, astfel încât să nu mai existe situații în care firme care au câștigat lucrări să nu le mai execute din cauza că „au probleme”, iar companiile „neserioase” să poată fi puse pe lista neagră”, a declarat premierul Victor Ponta.

Parlament, iulie 2013: pentru că „nu suntem o țară de hoți”, Guvernul s-a răzgândit și a modificat pe tăcute în Parlament Legea Achizițiilor Publice.

Guvern, aprilie 2013

„Guvernul a modificat articolul 8 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, în așa fel încât operatorii din transportul aerian să nu mai poată derula proceduri de achiziții publice. Premierul Victor Ponta a anunțat încă de luni că va fi aprobată în ședința de marți o astfel de ordonanță.”

Legislația privind achizițiile a fost modificată de 30 de ori în 12 ani.

În perioada 2005-2017 guvernanții au operat nu mai puțin de 30 de modificări mai mult sau mai puțin structurale doar în ceea ce privește legislație primară (am exclus legislația secundară și terțiară din procesul de numărare).

Acest aspect indică suferința celor care trebuie să aplice legea. Este suficient de greu, ca beneficiar sau aplicant / ofertant, să poți ține pasul cu atât de multe modificări indiferent de cât de multe cursuri de calificare ai urma. Iar dacă nu ții pasul, apare necunoașterea și / sau de aici – slaba pregătire a dosarelor, un punct esențial în succesul unei achiziții publice.

Cronologia modificărilor legislației pe achiziții publice

România are din 2015 o Strategie Națională în domeniul Achizițiilor Publice pentru perioada 2015-2020, și un Comitet Interministerial înființat de Victor Ponta în 19 octombrie 2015. Un document util în îmbunătățirea unei politici publice și o structură de actori capabilă, dacă ar avea voință să și lucreze împreună – să urmărească și să pună în aplicare prevederile legale în materie.

Din păcate, nu știm cât de aplicată este strategia sau dacă funcționează comitetul. Bănuim că, datorită lipsei de informații publice de pe site-ul Agenției Națională pentru Achiziții Publice, acest Comitet Interministerial nu a funcționat decât pe foaie. Posibil efect al frământărilor politice de atunci – căderea guvernului Victor Ponta, începerea guvernării tehnocrate. Tipic pentru guvernele românești, un nou comitet interministerial rămâne în istorie doar pe foaie, una oficială de altfel.

Citind strategia 2014-2020, e clar că la momentul actual viziunea PSD din 2015 e cu totul alta decât cea de acum. În 2015, strategia reprezenta:

„o etapă crucială în vederea reformării sistemului românesc de achiziții publice, deoarece stabilește o viziune comună, într-un moment cheie, în care noile directive în domeniu propun statelor membre trecerea la o noua paradigmă, în contextul în care achizițiile publice devin instrumentul principal de deblocare a creșterii economice la nivel european”.

În 2018, aceasta se rezumă la

știm cu toţii că actuala legislaţie reprezintă o piedică pentru administrația centrală şi locală (Viorica Dăncilă)

în această lună, prin ordonanţă de urgenţă, vom veni cu o lege a achizițiilor publice (Paul Stănescu).

Partea a II-a

Contestațiile în domeniul achizițiilor publice sunt o problemă, însă nu putem spune că acesta este motivul pentru care nu se fac investiții în România

Intrăm puțin în subiectul problematicii actuale din domeniu pentru a vedea care sunt principalele probleme în atribuirea contractelor, probleme semnalate chiar de autoritățile din domeniu.

Ce spun cifrele?

Număr de proceduri de atribuire inițiate

Conform raportului Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în cadrul platformei de achiziții publice – SEAP au fost inițiate:

  • 19.079 de proceduri de atribuire în 2016.
  • 28.165 de proceduri de atribuire în 2017 (o creștere de 47.62%).

Contestații față de de procedurile de atribuire

  • 3.005 de contestații în 2016.
  • 4.782 de contestații în 2017.

Natura contestațiilor celor 4774 contestații din ultimul an (2017):

  • 801 de contestații împotriva documentațiilor de atribuire.
  • 3.973 de contestații împotriva rezultatului de atribuire.

Sursa fondurilor din procedurile contestate:

  • 3794 de contestații formulate în proceduri finanțate din fonduri publice.
  • 980 de contestații formulate în proceduri finanțate din fonduri europene.

Primele și ultimele județe în clasamentul contestațiilor:

  • Bucureștiul – 1.396
  • Cluj – 208
  • Iași – 204

Satu Mare, Ialomița și Covasna au în medie doar 25 de contestații.

Câteva aspecte legate și de obiectului contestațiilor, extrase din raportul CNSC:

Defalcarea contestațiilor împotriva documentaţiilor de atribuire:

  • cerinţele restrictive cu privire la experiența similară, criterii de calificare, specificaţii tehnice (224);
  • menţionarea în cadrul documentaţiei de atribuire a unor denumiri de tehnologii, produse, mărci, producători, fără a se utiliza sintagma „sau echivalent” (148);
  • lipsa unui răspuns clar, complet şi fără ambiguităţi din partea autorităţii contractante la solicitările de clarificări vizând prevederile documentaţiei de atribuire (86);
  • impunerea de clauze contractuale inechitabile sau excesive (49);
  • criterii de atribuire şi factori de evaluare fără algoritm de calcul, ori cu algoritm de calcul netransparent sau subiectiv (46);
  • nedivizarea achiziţiei pe loturi, în cazul produselor/lucrărilor similare (15);
  • altele (238)

Defalcarea contestațiilor împotriva rezultatului procedurii:

  • respingerea ofertei contestatorului ca neconformă sau inacceptabilă (2.460);
  • preţul neobişnuit de scăzut al ofertelor altor participanţi la procedura de atribuire (482);
  • documentele de calificare depuse de alţi ofertanţi participanţi sau modul de punctare/evaluare a acestora de către autoritatea contractantă (369);
  • anularea fără temei legal a procedurii de atribuire de către autoritatea contractantă (144);
  • respingerea ofertei fără ca autoritatea contractantă să solicite clarificări referitoare la propunerea tehnică/preţul ofertat, sau aprecierea incorectă a răspunsurilor la clari cări (26);
  • procesul‐verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor (neluarea în considerare a garanţiei de participare, modul de desfăşurare a şedinţei de deschidere a ofertelor) (18);
  • în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă nu a precizat motivele de respingere a ofertei (8);
  • altele (459).

Ceea ce vedem ca fiind prioritar în noul pachet legislativ în domeniul achizițiilor publice este că pleacă de la ideea de reducere a termenelor de rezolvare a contestațiilor.

Ce uită sau poate nu cunosc actualii decidenți este faptul că:

1) în 23 Mai 2016, prin Legea nr. 101, tocmai acest lucru a fost urmărit:

remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Legea 101 presupune transpunerea în legislația națională a directivelor europene. Inițiativa a aparținut fostului premier Victor Ponta, iar proiectul legislativ a trecut de ambele Camere fără probleme.

2) În decembrie 2017, Guvernul Tudose a mai modificat încă o dată prin ordonanță de urgență Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, precum şi Legea nr. 101/2016 cu scopul de a simplifica, corela și clarifica unele prevederi și de a reduce termenele în procesele de atribuire a contractelor publice.

Conform comunicatului Guvernului

adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de flexibilizare şi armonizare a sistemului achiziţiilor publice va reduce riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, şi al amânării/întârzierii implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local.

Reducerea termenelor pe repeat:

Întreaga neputință (datorată și modificărilor legislative haotice) ori nepricepere în aplicarea legislației existente din materia achizițiilor publice este pusă în cârca contestațiilor și mai exact a termenelor de soluționare a contestațiilor.

Contestațiile au devenit „omul negru” atunci când vorbim despre procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică. Cert este că, în viziunea majorității Guvernelor, procedura contestațiilor stă proptită în calea investițiilor în România. Este justificarea majorității nerealizărilor.

Ce presupune procedura contestațiilor conform legislației în vigoare

A) O procedură prealabilă și obligatorie de notificare a autorității competente în atribuirea contractelor de achiziție publică

➔ Orice persoană vătămată (operator economic) întru-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități competente ori prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, poate să formuleze contestație, însă numai îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă.

➔ Autoritatea competentă în atribuirea contractelor de achiziție publică are obligația de a da un răspuns notificării într-un termen de 3 zile de la primirea ei. Aceasta poate rezolva neregulile notificate, luând și implementând măsurile necesare în maxim 7 zile după ce le-a constatat.

➔ Operatorul economic va putea formula contestație în procedura administrativ-jurisdicțională (la CNSC) sau în cea judiciară (la instanța competentă) în ipoteza în care operatorul economic se consideră vătămat prin măsurile de remediere luate de autoritatea contractantă, ori dacă această autoritate nu răspunde în termenul legal, ori persoana se consideră vătămată de răspuns. Contestația se va formula în 10 zile ori în 5 zile, după cum sunt descrise cazuri particulare în Legea nr. 101/ 2016.

B) Faza administrativ-jurisdicțională CNSC (premergătoare demersului în instanța judecătorească)

➔ Contestația se publică în SEAP, iar operatorii economici interesați au la dispoziție un termen de 10 zile de la data publicării, în care pot interveni în litigiu.

➔ În termen de 5 zile de când a primit contestația, autoritatea contractată are obligația să transmită CNSC și contestatorului, punctul său de vedere în legătură cu subiectul contestației. Netrimiterea acestui punct de vedere nu oprește procedura de soluționare a contestației de către CNSC.

➔ Contestația se soluționează de CNSC în termen de 20 de zile de la primirea dosarului de achiziție publică.

➔ Contestația se soluționează în 10 zile în cazul incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.

➔ Termenele de soluționare a contestației se pot prelungi în mod justificat pentru maxim 10 zile.

➔ Există și două situații expres și limitativ prevăzute de lege în care procedura de soluționare a contestației poate fi suspendată, ceea ce înseamnă că termenul de 20 de zile care reprezintă regula, va fi cu siguranță depășit: a) când soluționarea contestației depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, caz în care procedura de soluționare a contestației se va suspenda până când soarta juridică a respectivului drept va fi tranșată în litigiul paralel; b) când s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul atacat de contestator, suspendarea menținându-se până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală ce a generat suspendarea.

➔ Decizia CNSC motivată se comunică în 3 zile de la pronunțare și se publică în termen de 5 zile de la pronunțare pe pagina de internet a CNSC.

➔ Decizia se publică în SEAP de către autoritatatea contractantă, în termen de 5 zile de la primire.

C) Faza judiciară (la instanța competentă – Curtea de Apel)

Este de menționat faptul că operatorul economic poate opta între a formula contestație direct la instanța competentă, iar nu la CNSC. De aici rezultă două ipoteze: a) cea în care operatorul economic formulează contestație la CNSC și ulterior plângere la instanța competentă împotriva deciziilor date de CNSC; și b) cea în care este sărită etapa CNSC și se formulează contestație direct în instanță.

a) Ipoteza în care s-a formulat contestație la CNSC și ulterior plângere în instanță împotriva deciziei CNSC

➔ Plângerea împotriva deciziilor CNSC pot fi formulate în termen de 10 zile de la comunicare.

➔ CNSC trimite instanței dosarul care a stat la baza deciziei în termen de 3 zile de la primirea plângerii

➔ Întâmpinarea este obligatorie, intimatul trebuind să o depună în 5 zile de la comunicarea plângerii

➔ Plângerea împotriva deciziilor CNSC se soluționează în termen de 45 de zile

➔ Pronunțarea poate fi amânată maxim 5 zile

➔ Motivarea și redactarea trebuie făcute în cel mult 7 zile de la pronunțare.

➔ Hotărârea motivată a ainstanței se va trimite în 15 zile la ANAP, care o va publica în SEAP

b) Ipoteza în care contestația este adresată direct instanței competente

➔ Primul termen de judecată este de maxim 20 de zile de la data înregistrării contestației.

➔ Termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 15 zile, iar durata întregii proceduri nu poate depăși 45 de zile de la data sesizării instanței

➔ În cazuri justificate, instanța poate amâna pronunțarea cu 5 zile, iar hotărârea motivată se redactează în 7 zile de la pronunțare și se comunică de îndată părților interesate.

Analizând un exemplu simulat de contestație în baza datelor extrase mai sus din lege și creionând cea mai văduvită de celeritate dintre ipotezele posibile (cea în care se prelungesc termenele de pronunțare cu 10 zile sau 5 zile acolo unde legea permite, cu adresarea contestației la CNSC și atacarea ulterioară a deciziei cu plângere la instanța competentă) reiese că o contestație în materia achizițiilor publice urmată de plângere în instanță se poate întinde pe o durată de maxim 137 de zile lucrătoare.

Studiu de caz

Sunt doar contestațiile motivul pentru care întârzie investițiile în România?

Din păcate, nu. Acesta este răspunsul simplu. Răspunsul complicat este acela că la întârzierea investițiilor contribuie o sumedenie de alți factori – de la alocările bugetare insuficiente pentru demararea procedurilor și până la avize și alte elemente birocratice.

Ca să luăm ca exemplu doar câteva proiecte care se lungesc de ani de zile, este suficient să ne uităm în lista obiectivelor de investiții din bugetul aprobat pentru anul 2018 pentru proiectele majore gestionate de ministere. Am ales, pentru exemplificare, Ministerul Sănătății. În bugetul aprobat pentru acest an apar următoarele obiective de investiții similare:

Lucrări la Institul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță din Cluj-Napoca

Ce observăm? Că studiul de fezabilitate a fost aprobat în decembrie 2014 și că investiția trebuia să înceapă în iulie 2016. Ce a făcut Institutul Oncologic din Cluj-Napoca? A organizat licitația, publicând un anunț în acest sens inclusiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Dar ce ne spune portalul oficial de achiziții publice? Că, în ciuda numeroaselor cereri de clarificare și a măsurilor de remediere aduse, licitația publicată pe 22 septembrie 2016 a fost atribuită aproape 6 luni mai târziu, pe 31 ianuarie 2017.

Lucrări la Institutul Regional de Oncologie Timișoara

Observăm că, în acest caz, studiul de fezabilitate a fost aprobat în 30 septembrie 2015 și că lucrările ar fi trebuit să înceapă tot în iulie 2016. Ce a făcut în acest caz Direcția de Sănătate Publică Timiș? A organizat licitația, publicând un anunț în acest sens pe 17 septembrie 2016. Rezultatul? Peste 15 luni este anulată pe motiv că a primit o singură ofertă și aceea neconformă.

Concluzie

Guvernele succesive din ultimii ani au tot insistat pe marginea necesității de a reforma sistemul de achiziții din România. În ciuda nenumăratelor schimbări, armonizări cu legislația europeană și declarații privind necesitatea unor achiziții publice mai eficiente, pare că și după ani de dezbateri pe subiect Guvernul va insista că acest domeniu trebuie modificat prin ordonanță de urgență. Ori, cel puțin din perspectiva anilor de dezbateri și intenții pe acest subiect, nu pare că urgența este justificată.

De asemenea, înainte de a trece la modificări structurale de legislație, credem că actuala coaliție PSD-ALDE ar trebui să se informeze, să urmărescă pașii realizați până la această dată în domeniu, astfel încât procesul de îmbunătățire să fie unul axat pe indicatorii urmăriți în anii precedenți, plus cazuistica reieșită și colectată de instituțiile cu atribuții, și nu modificat sistemul la nivel structural.

Cât privește faptul că în România ar fi „sport național” contestarea procedurilor de achiziție și că acesta ar fi un motiv pentru care nu s-au făcut investiții, acest mit nu se justifică. Desele modificării pe termenul de contestare au făcut ca în acest moment durata acestora să fie destul de redusă. Mai mult, este suficient să ne uităm la câteva exemple concrete de investiții planificate ce nici măcar nu au ajuns la stadiul de licitație, deci nu putem afirma că din cauza aceasta nu s-au realizat. Un studiu de caz simplu, din lista obiectivelor de investiții finanțate prin bugetul Ministerului Sănătății, ne arată că, totuși, atât licitațiile, cât și investițiile, se pot realiza în România, în ciuda contestațiilor.

Nu putem afirma cu certitudine că există o sumedenie de contestații la procedurile de licitație publică în România. Însă aceasta nu este nicio problemă nouă (care să justifice urgența în reglementare printr-o Ordonanță), nici unica sursă pentru nerealizarea investițiilor. Tocmai de aceea, a modifica încă o dată legislația în domeniu ar trebui să se întâmple cu un parcurs legislativ normal și care să permită dezbaterea publică așezată pe acest subiect.

Cât costă o informație de interes public la Compania Municipală Imobiliară București

Context

Pe site-ul Primăriei Generale a Municipiului București a fost postată ordinea de zi pentru ședința Consiliului General din data de 28 martie 2018, conținând proiecte referitoare le preluarea unor servicii publice de către companiile înființate în acest sens în anul trecut. O primă variantă a documentului prevedea și costuri foarte ridicate pentru eliberarea documentelor în baza Legii 544/2001 de către Compania Municipală Imobiliară București S.A.:

screenshot
Sursa: Facebook

Ce verificăm

Dacă costurile avansate pentru eliberarea documentelor solicitate în baza Legii 544/2001 sunt stabilite conform legii.

Verificare

Dreptul oricărui cetățean de a avea acces la orice informație de interes public este garantat de Constituția României, prin art. 31, iar cadrul legislativ care stabilește modul de exercitare al acestui drept fundamental este dat de Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.

Pentru a vedea care sunt prevederile referitoare la entitățile care se supun legii accesului la informații, respectiv cuantumul taxelor pentru eliberarea informațiilor solicitate de către cetățeni ne-am uitat la Legea 544 și normele sale de aplicare, precum și la legislația europeană aplicabilă.

  1. Legea 544 stabilește care sunt informațiile de interes public, respectiv ce entități intră sub incidența acestei legi:
  2. Articolul 2: În sensul prezentei legi:

    • prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei;
    • prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;
    • prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizica identificata sau identificabila.
  3. În ceea ce privește costurile aferente serviciilor de tipărire, atunci când informațiile au fost solicitate în acest format, HG 123/2002 privind adoptarea normelor metodologice de aplicare a Legii 544/2001 prevedea că:
  4. Articolul 18 (1) Accesul la informaţiile de interes public este gratuit.(2) Costul serviciilor de copiere va fi suportat de solicitant, în condiţiile legii.(3) Plata serviciilor de copiere se va face la casieria fiecărei autorităţi sau instituţii publice.

  5. HG 478/2016 aduce modificări și completări normelor metodologice de aplicare a Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și pune în acord normele metodologice cu directiva europeană:

    La articolul 18, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:”(4) În aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin costul serviciului de copiere se înţelege costul direct al operaţiunii tehnice de copiere a informaţiei solicitate pe suport hârtie.(5) Costul serviciului de copiere va fi aprobat, respectiv actualizat prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice centrale sau locale şi nu poate depăşi 0,05% din salariul minim pe economie calculat per pagină.”

  6. La nivelul legislației comunitare, DIRECTIVA 2013/37/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de modificare a Directivei 2003/98/CE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public prevede că:

    În cazul în care organismele din sectorul public percep taxe pentru reutilizarea documentelor, taxele respective ar trebui, în principiu, să se limiteze la costurile marginale. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de necesitatea de a nu împiedica funcționarea obișnuită a organismelor din sectorul public care sunt obligate să genereze venituri care să acopere o parte semnificativă a costurilor lor legate de îndeplinirea misiunii lor de serviciu public sau a costurilor aferente colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării anumitor documente puse la dispoziție în vederea reutilizării. În astfel de cazuri, organismele din sectorul public ar trebui să fie în măsură să impună taxe superioare costurilor marginale. Respectivele taxe ar trebui să fie stabilite pe baza unor criterii obiective, transparente și verificabile, iar venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea reutilizării lor nu ar trebui să depășească costul colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării, la care se adaugă un profit rezonabil. Cerința de a genera venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor organismelor din sectorul public legate de îndeplinirea misiunii lor de serviciu public sau a costurilor aferente colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării anumitor documente nu trebuie să fie prevăzută prin lege ci poate decurge, de exemplu, din practicile administrative în vigoare în statele membre. Statele membre ar trebui să revizuiască în mod regulat o astfel de cerință.

  7. Remarcăm astfel că directiva europeană trasează limite în stabilirea cuantumului taxelor pentru eliberarea documentelor de interes public, urmând ca aceste prevederi să fie preluate în legislația statelor membre.

    Concluzie

    Cuantumul taxelor de eliberare a documentelor solicitate în baza Legii 544/2001, așa cum era prevăzut pe site-ul PMB, contravine atât legislației naționale, cât și directivei europene privind reutilizarea informațiilor din sectorul public.

Cât costă o informație de interes public la Compania Municipală Imobiliară București

Context

Pe site-ul Primăriei Generale a Municipiului București a fost postată ordinea de zi pentru ședința Consiliului General din data de 28 martie 2018, conținând proiecte referitoare le preluarea unor servicii publice de către companiile înființate în acest sens în anul trecut. O primă variantă a documentului prevedea și costuri foarte ridicate pentru eliberarea documentelor în baza Legii 544/2001 de către Compania Municipală Imobiliară București S.A.:

screenshot
Sursa: Facebook

Ce verificăm

Dacă costurile avansate pentru eliberarea documentelor solicitate în baza Legii 544/2001 sunt stabilite conform legii.

Verificare

Dreptul oricărui cetățean de a avea acces la orice informație de interes public este garantat de Constituția României, prin art. 31, iar cadrul legislativ care stabilește modul de exercitare al acestui drept fundamental este dat de Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public.

Pentru a vedea care sunt prevederile referitoare la entitățile care se supun legii accesului la informații, respectiv cuantumul taxelor pentru eliberarea informațiilor solicitate de către cetățeni ne-am uitat la Legea 544 și normele sale de aplicare, precum și la legislația europeană aplicabilă.

  1. Legea 544 stabilește care sunt informațiile de interes public, respectiv ce entități intră sub incidența acestei legi:
  2. Articolul 2: În sensul prezentei legi:

    • prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei;
    • prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;
    • prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizica identificata sau identificabila.
  3. În ceea ce privește costurile aferente serviciilor de tipărire, atunci când informațiile au fost solicitate în acest format, HG 123/2002 privind adoptarea normelor metodologice de aplicare a Legii 544/2001 prevedea că:
  4. Articolul 18 (1) Accesul la informaţiile de interes public este gratuit.(2) Costul serviciilor de copiere va fi suportat de solicitant, în condiţiile legii.(3) Plata serviciilor de copiere se va face la casieria fiecărei autorităţi sau instituţii publice.

  5. HG 478/2016 aduce modificări și completări normelor metodologice de aplicare a Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și pune în acord normele metodologice cu directiva europeană:

    La articolul 18, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:”(4) În aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, cu modificările şi completările ulterioare, prin costul serviciului de copiere se înţelege costul direct al operaţiunii tehnice de copiere a informaţiei solicitate pe suport hârtie.(5) Costul serviciului de copiere va fi aprobat, respectiv actualizat prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice centrale sau locale şi nu poate depăşi 0,05% din salariul minim pe economie calculat per pagină.”

  6. La nivelul legislației comunitare, DIRECTIVA 2013/37/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de modificare a Directivei 2003/98/CE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public prevede că:

    În cazul în care organismele din sectorul public percep taxe pentru reutilizarea documentelor, taxele respective ar trebui, în principiu, să se limiteze la costurile marginale. Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de necesitatea de a nu împiedica funcționarea obișnuită a organismelor din sectorul public care sunt obligate să genereze venituri care să acopere o parte semnificativă a costurilor lor legate de îndeplinirea misiunii lor de serviciu public sau a costurilor aferente colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării anumitor documente puse la dispoziție în vederea reutilizării. În astfel de cazuri, organismele din sectorul public ar trebui să fie în măsură să impună taxe superioare costurilor marginale. Respectivele taxe ar trebui să fie stabilite pe baza unor criterii obiective, transparente și verificabile, iar venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea reutilizării lor nu ar trebui să depășească costul colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării, la care se adaugă un profit rezonabil. Cerința de a genera venituri pentru a acoperi o parte semnificativă a costurilor organismelor din sectorul public legate de îndeplinirea misiunii lor de serviciu public sau a costurilor aferente colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării anumitor documente nu trebuie să fie prevăzută prin lege ci poate decurge, de exemplu, din practicile administrative în vigoare în statele membre. Statele membre ar trebui să revizuiască în mod regulat o astfel de cerință.

  7. Remarcăm astfel că directiva europeană trasează limite în stabilirea cuantumului taxelor pentru eliberarea documentelor de interes public, urmând ca aceste prevederi să fie preluate în legislația statelor membre.

    Concluzie

    Cuantumul taxelor de eliberare a documentelor solicitate în baza Legii 544/2001, așa cum era prevăzut pe site-ul PMB, contravine atât legislației naționale, cât și directivei europene privind reutilizarea informațiilor din sectorul public.

Liviu Dragnea a vorbit despre o posibila lege a defăimării. Ce măsuri există în alte state împotriva defăimării

Invitat la o emisiune TV, Liviu Dragnea a vorbit despre o viitoare lege care să sancționeze defăimarea statului:

Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege, nu ştiu dacă e nevoie de o legislaţie, la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancţioneze aceste lucruri, pentru că aceşti oameni – gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară – aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic. Am spus că trebuie să facem o lege care să dea dreptul statului român să corecteze aceste lucruri. Nu ştiu acum cum, dar în alte ţări poate există aşa ceva. Nu poţi să stai indiferent şi inactiv.

Pornind de la afirmaţia liderului PSD, am vrut să vedem în ce alte state există măsuri legale împotriva defăimării propriei ţări şi cum sunt acestea percepute.

Un studiu al OSCE din martie 2017 asupra legilor defăimării şi insultei analizează comparativ legislaţia în domeniu din 57 de state. Studiul ia în considerare şi legile cu privire la defăimarea oficialilor, a şefilor de stat, a simboluilor statului sau a blasfemiei, însă noi ne vom concentra pe două subcapitole: defăimarea statului (I 4a) şi a instituţiilor statului (I 4c):

harta-legi-defaimare-europa-osce

1. Legi penale ce interzic insulte aduse statului

Cel puţin 14 state OSCE au legi penale în acest sens:

  • Austria
  • Belarus
  • Croaţia
  • Germania
  • Italia
  • Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FRIM)
  • Muntenegru
  • Polonia
  • Portugalia
  • San Marino
  • Serbia
  • Slovenia
  • Spania
  • Turcia

Cu excepţia Italiei, Spaniei şi a FRIM, pedeapsa cu închisoarea este posibilă în toate cazurile. Aceste lucruri intră clar în contradicţie cu principiile Reprezentantului Libertăţii Media (OSCE RFoM) şi ale altor organizaţii internaţionale de drepturi ale omului. […] Majoritatea statelor cu acest tip de legi sunt localizate în Europa de Vest. Totuşi, nu ar trebui ignorat faptul că o sumă de state nu au astfel de legi (precum Kazahstan sau Azerbaidjan) sau le pun în aplicare arareori (precum Belarus) compensează cu reglementări complexe pentru protejarea şefului de stat care, în practică, poate fi strâns legat de conceptul de stat.”

Exemplele disponibile în documentul OSCE ilustrează ce anume se califică drept insulte aduse statului; acestea variază de la a insulta public sau a batjocori şi într-o manieră plină de ură statul (Austria sau Croaţia) până la `insultă împotriva naţiunii/ statului” (Turcia).

Se mai menţionează şi că există state în care acţiunile ce pot aduce pagube economiei sau ce afectează bonitatea statului intră sub incidența pedepsei penale, anume Monaco (unde art. 71 din Codul Penal vorbeşte despre atac asupra reputaţiei economice a statului) ori San Marino (prejudiciu adus renumelui republicii de către cetăţeni din străinătate, Codul Penal, art. 333).

Este adus în discuţie şi cazul României – deşi art. 30 (7) din Constituţie interzice defăimarea ţării, nu există o prevedere în acest sens în Codul Penal.

2. În ceea ce privește legile penale care interzic insultele aduse instituțiilor de stat

16 state OSCE incriminează în mod explicit defăimarea şi / sau insultele aduse instituțiilor de stat, arată acelaşi document; acestea sunt:

  • Andorra
  • Austria
  • Belgia
  • Cipru
  • Germania
  • Grecia
  • Italia
  • Liechtenstein
  • Luxemburg
  • Monaco
  • Olanda
  • Polonia
  • Portugalia
  • Spania
  • Turcia
  • Vatican.

Deşi există o varietate a prevederilor, ce diferă de la ţară la ţară, acestea se referă la guverne, parlamente, curţi (tribunale), forţele armate şi autorităţi publice în general.

Ne sunt prezentate următoarele exemple:

  • prevederi care extind aplicarea legii penale generale cu privire la defăimare şi insultă asupra instituțiilor: în Austria, Codul Penal (art. 116) stipulează că legile penale în domeniul defăimării se aplică şi acțiunilor sau declarațiilor ce vizează parlamentele, forțele armate sau birouri guvernamentale.
  • prevederi separate care interzic în mod specific insultele aduse instituțiilor statului în general: Codul Penal al Poloniei include o prevedere dedicată special insultării şi umilirii publice a unei autorităţi constituţionale (art. 226(3))
  • prevederi similare cu legile penale care interzic insultele aduse autorităţilor publice în timpul exerciţiului demnităţii publice: Codul Penal al Belgiei permite judecarea unei insulte verbale adresate unui corp constituţional în timpul exercitării funcţiei sale oficiale (art. 277)

Raportul precizează şi că aceste prevederi sunt arareori evocate, cu excepţia Turciei.

Din prevederile naţionale prezentate anterior, putem observa că o posibilă condamnare pentru defăimare sau insultă adusă statului este nuanţată: se vorbeşte despre o manieră plină de ură; o lipsă a acestei nuanţări este sesizabilă în cazul Turciei.

Apelând la exemplul Codului Penal din Monaco (şi a prevederii sale despre atacarea reputaţiei economice a statului), ne putem imagina că o astfel de acuzaţie este dificil de probat – de unde şi rara evocare a prevederii de mai sus.

Poziții oficiale pe subiectul legilor defăimării

Cităm din două comunicări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei:

Rezoluţia 1577 (2007)
6. Legile anti-defăimare au scopul legitim de a proteja reputaţia şi drepturile altora. Adunarea îndeamnă statele membre să apeleze la aceste legi cu o deosebită cumpătare, deoarece pot duce la încălcarea dreptului la liberă exprimare. Din această cauză, Adunarea insistă asupra existenţei unor garanţii procedurale care să permită oricui este acuzat de defăimare să îşi fundamenteze declaraţiile pentru a se putea apăra contra unei eventuale răspunderi penale.
8. Adunarea regretă faptul că, în mai multe state, urmărirea penală este folosită abuziv în ceea ce poate fi considerat o încercare din partea autorităţilor de a reduce la tăcere criticile venite din partea mass-media. Astfel de abuzuri – care duc la o adevărată auto-cenzură practicată în media şi care cauzează împuţinarea progresivă a dezbaterii democratice şi a circulării de informaţie în mod general- au fost raportate de către membri ai societăţii civile, cu precădere în Albania, Azerbaidjan şi Federaţia Rusă.

şi

Recomandarea 1897 (2010)
8. Cu referire la Rezoluţia 1577(2007), Adunarea reafirmă că legile cu privire la defăimare şi insultă nu trebuie utiliizate pentru a reduce la tăcere comentariile critice şi ironiile din spaţiul media. Reputaţia unei naţiuni, a armatei, a figurilor istorice sau a unei religii nu poate şi nu trebuie să fie protejată prin astfel de legi. Guvernele şi parlamentele trebuie să respingă clar şi public false invocări ale interesului naţional îndreptate împotriva jurnaliştilor.

Cristi Danileţ reaminteşte, pe blogul său, că, în anul 1996, Codul penal a fost modificat pentru a acoperi şi infracţiunile de defăimare a ţării:

Articolul 236^1 – Defăimarea țării sau a naţiunii : Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Prevederea a fost abrogată în 2006, când Parlamentul a adoptat Legea 278/2006, proiectul de lege având drept inițiator Guvernul, condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu (guvern în care Monica Macovei era Ministrul Justiției); mai jos găsiţi paragraful corespunzător acestei prevederi din expunerea de motive:

expunere de motive legea 278/2006

Reţinem, aşadar, că ţara şi naţiunea sunt noţiuni abstracte, de unde şi riscul ca norma juridică să fie aplicată în cazul formulării unor aprecieri critice de natură politică, istorică ori sociologică, sau, mai mult, ca valorile menţionate să fie identificate cu persoane care, la un moment dat, exercită puterea politică sau ocupă funcţii de reprezentare a ţării.

Dorim să menţionăm şi câteva situaţii internaţionale recente în care au fost invocate legi ale defăimării:

  1. În Turcia, după decenii cu câteva zeci de cazuri penale de insulte aduse preşedintelui pe ani (vezi grafic), această prevedere legală a început să fie invocată din ce în ce mai des. IPI arată că au existat în total 1502 cazuri în perioada 1986-2014, în timp ce numai în 2015 au fost deschise 1953 de cauze. Art. 299 din Codul Penal a fost invocat împotriva jurnaliştilor, politicienilor, atleţilor, studenţilor, mediului academic şi nu numai, raportează IPI. În acelaşi articol se arată că preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan „a reuşit să convingă chiar şi Curtea Constituţională că este dreptul său să fie protejat de critici – în decembrie 2016, Curtea, ignorând jurisprudenţa CEDO, a decis că art. 299 este constituţional, subliniind interesul legitim al statului de a întâmlina şi pedepsi orice atac asupra demnităţii statului în persoana preşedintelui „care este şeful statului şi reprezintă statul.” The Guardian prezintă cazul comediantului german Jan Böhmermann, în cazul căruia Guvernul turc a cerut începerea urmăririi penale din cauza unui poem satiric la adresa lui Erdoğan.
  2. În Ungaria, actiunile autorităţilor sunt percepute ca pedepsirea implicării politice online a cetăţenilor: Mária Somogyi a criticat pe Facebook modul de utilizare a fondurilor în cadrul consiliului municipal Tata, acţiune legal încadrată drept violare a dreptului la personalitate a respecivului consiliu. Acelaşi drept a fot invocat atunci când András Vágvölgyi a susţinut pe reţele sociale că, în timpul serviciului militar obligatoriu, a fost în detenţie cu preşedintele János Áderduring, informaţie preluată de Index.hu (însă etichetată drept probabil neadevărată) – atât Vágvölgyi, cât şi Inndex.hu au fost găsiţi vinovaţi şi au fost supuşi la plata unei amende.
  3. În Rusia, în luna mai 2015, un decret semnat de preşedintele rus Vladimir Putin, prin care a fost extinsă interdicţia de a pubica informaţii despre pierderile militare din perioada unui conflict a fost privit ca o prohibiţie asupra relatării acţiunilor armatei ruse din Ucraina şi Siria. Vadim Tyumentsev, blogger din Tomsk, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru că a criticat pe YouTube şi VKontakte implicarea Rusiei în confictul din Ucraina; pentru fapte asemănătoare, Darya Polyudova, care l-a criticat pe Putin, a fost condamnată la doi ani într-o colonie penală. În paralel, procurorii au acuzat jurnalişti şi nu numai de defăimare, extremism sau orice alte acuze ce limitează dreptul la libera exprimare – spre exemplu, jurnalistul şi bloggerul Serghei Reznik, care a scris articole despre presupuse fapte de corupţie şi abuzuri ale oficiallilor din Rostov-pe-Don, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru insulte aduse autorităţilor.

Putem concluziona, aşadar, că, deşi astfel de legi există, ele au fost ţinta unor critici la nivel internaţional din cauza eventualelor abuzuri din partea autorităţilor statului pe care le pot legitima. Liviu Dragnea echivalează ceea ce el percepe a fi defăimarea statului cu pierderea suveranităţii, a demnităţii şi a respectului, noţiuni ce nu pot fi cuantificate – iar, după cum se poate vedea mai sus, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a declarat că reputaţia unei naţiuni nu ar trebui să fie protejată prin legi contra defăimării şi insultei.

Liviu Dragnea a vorbit despre o posibila lege a defăimării. Ce măsuri există în alte state împotriva defăimării

Invitat la o emisiune TV, Liviu Dragnea a vorbit despre o viitoare lege care să sancționeze defăimarea statului:

Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege, nu ştiu dacă e nevoie de o legislaţie, la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancţioneze aceste lucruri, pentru că aceşti oameni – gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară – aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic. Am spus că trebuie să facem o lege care să dea dreptul statului român să corecteze aceste lucruri. Nu ştiu acum cum, dar în alte ţări poate există aşa ceva. Nu poţi să stai indiferent şi inactiv.

Pornind de la afirmaţia liderului PSD, am vrut să vedem în ce alte state există măsuri legale împotriva defăimării propriei ţări şi cum sunt acestea percepute.

Un studiu al OSCE din martie 2017 asupra legilor defăimării şi insultei analizează comparativ legislaţia în domeniu din 57 de state. Studiul ia în considerare şi legile cu privire la defăimarea oficialilor, a şefilor de stat, a simboluilor statului sau a blasfemiei, însă noi ne vom concentra pe două subcapitole: defăimarea statului (I 4a) şi a instituţiilor statului (I 4c):

harta-legi-defaimare-europa-osce

1. Legi penale ce interzic insulte aduse statului

Cel puţin 14 state OSCE au legi penale în acest sens:

  • Austria
  • Belarus
  • Croaţia
  • Germania
  • Italia
  • Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FRIM)
  • Muntenegru
  • Polonia
  • Portugalia
  • San Marino
  • Serbia
  • Slovenia
  • Spania
  • Turcia

Cu excepţia Italiei, Spaniei şi a FRIM, pedeapsa cu închisoarea este posibilă în toate cazurile. Aceste lucruri intră clar în contradicţie cu principiile Reprezentantului Libertăţii Media (OSCE RFoM) şi ale altor organizaţii internaţionale de drepturi ale omului. […] Majoritatea statelor cu acest tip de legi sunt localizate în Europa de Vest. Totuşi, nu ar trebui ignorat faptul că o sumă de state nu au astfel de legi (precum Kazahstan sau Azerbaidjan) sau le pun în aplicare arareori (precum Belarus) compensează cu reglementări complexe pentru protejarea şefului de stat care, în practică, poate fi strâns legat de conceptul de stat.”

Exemplele disponibile în documentul OSCE ilustrează ce anume se califică drept insulte aduse statului; acestea variază de la a insulta public sau a batjocori şi într-o manieră plină de ură statul (Austria sau Croaţia) până la `insultă împotriva naţiunii/ statului” (Turcia).

Se mai menţionează şi că există state în care acţiunile ce pot aduce pagube economiei sau ce afectează bonitatea statului intră sub incidența pedepsei penale, anume Monaco (unde art. 71 din Codul Penal vorbeşte despre atac asupra reputaţiei economice a statului) ori San Marino (prejudiciu adus renumelui republicii de către cetăţeni din străinătate, Codul Penal, art. 333).

Este adus în discuţie şi cazul României – deşi art. 30 (7) din Constituţie interzice defăimarea ţării, nu există o prevedere în acest sens în Codul Penal.

2. În ceea ce privește legile penale care interzic insultele aduse instituțiilor de stat

16 state OSCE incriminează în mod explicit defăimarea şi / sau insultele aduse instituțiilor de stat, arată acelaşi document; acestea sunt:

  • Andorra
  • Austria
  • Belgia
  • Cipru
  • Germania
  • Grecia
  • Italia
  • Liechtenstein
  • Luxemburg
  • Monaco
  • Olanda
  • Polonia
  • Portugalia
  • Spania
  • Turcia
  • Vatican.

Deşi există o varietate a prevederilor, ce diferă de la ţară la ţară, acestea se referă la guverne, parlamente, curţi (tribunale), forţele armate şi autorităţi publice în general.

Ne sunt prezentate următoarele exemple:

  • prevederi care extind aplicarea legii penale generale cu privire la defăimare şi insultă asupra instituțiilor: în Austria, Codul Penal (art. 116) stipulează că legile penale în domeniul defăimării se aplică şi acțiunilor sau declarațiilor ce vizează parlamentele, forțele armate sau birouri guvernamentale.
  • prevederi separate care interzic în mod specific insultele aduse instituțiilor statului în general: Codul Penal al Poloniei include o prevedere dedicată special insultării şi umilirii publice a unei autorităţi constituţionale (art. 226(3))
  • prevederi similare cu legile penale care interzic insultele aduse autorităţilor publice în timpul exerciţiului demnităţii publice: Codul Penal al Belgiei permite judecarea unei insulte verbale adresate unui corp constituţional în timpul exercitării funcţiei sale oficiale (art. 277)

Raportul precizează şi că aceste prevederi sunt arareori evocate, cu excepţia Turciei.

Din prevederile naţionale prezentate anterior, putem observa că o posibilă condamnare pentru defăimare sau insultă adusă statului este nuanţată: se vorbeşte despre o manieră plină de ură; o lipsă a acestei nuanţări este sesizabilă în cazul Turciei.

Apelând la exemplul Codului Penal din Monaco (şi a prevederii sale despre atacarea reputaţiei economice a statului), ne putem imagina că o astfel de acuzaţie este dificil de probat – de unde şi rara evocare a prevederii de mai sus.

Poziții oficiale pe subiectul legilor defăimării

Cităm din două comunicări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei:

Rezoluţia 1577 (2007)
6. Legile anti-defăimare au scopul legitim de a proteja reputaţia şi drepturile altora. Adunarea îndeamnă statele membre să apeleze la aceste legi cu o deosebită cumpătare, deoarece pot duce la încălcarea dreptului la liberă exprimare. Din această cauză, Adunarea insistă asupra existenţei unor garanţii procedurale care să permită oricui este acuzat de defăimare să îşi fundamenteze declaraţiile pentru a se putea apăra contra unei eventuale răspunderi penale.
8. Adunarea regretă faptul că, în mai multe state, urmărirea penală este folosită abuziv în ceea ce poate fi considerat o încercare din partea autorităţilor de a reduce la tăcere criticile venite din partea mass-media. Astfel de abuzuri – care duc la o adevărată auto-cenzură practicată în media şi care cauzează împuţinarea progresivă a dezbaterii democratice şi a circulării de informaţie în mod general- au fost raportate de către membri ai societăţii civile, cu precădere în Albania, Azerbaidjan şi Federaţia Rusă.

şi

Recomandarea 1897 (2010)
8. Cu referire la Rezoluţia 1577(2007), Adunarea reafirmă că legile cu privire la defăimare şi insultă nu trebuie utiliizate pentru a reduce la tăcere comentariile critice şi ironiile din spaţiul media. Reputaţia unei naţiuni, a armatei, a figurilor istorice sau a unei religii nu poate şi nu trebuie să fie protejată prin astfel de legi. Guvernele şi parlamentele trebuie să respingă clar şi public false invocări ale interesului naţional îndreptate împotriva jurnaliştilor.

Cristi Danileţ reaminteşte, pe blogul său, că, în anul 1996, Codul penal a fost modificat pentru a acoperi şi infracţiunile de defăimare a ţării:

Articolul 236^1 – Defăimarea țării sau a naţiunii : Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Prevederea a fost abrogată în 2006, când Parlamentul a adoptat Legea 278/2006, proiectul de lege având drept inițiator Guvernul, condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu (guvern în care Monica Macovei era Ministrul Justiției); mai jos găsiţi paragraful corespunzător acestei prevederi din expunerea de motive:

expunere de motive legea 278/2006

Reţinem, aşadar, că ţara şi naţiunea sunt noţiuni abstracte, de unde şi riscul ca norma juridică să fie aplicată în cazul formulării unor aprecieri critice de natură politică, istorică ori sociologică, sau, mai mult, ca valorile menţionate să fie identificate cu persoane care, la un moment dat, exercită puterea politică sau ocupă funcţii de reprezentare a ţării.

Dorim să menţionăm şi câteva situaţii internaţionale recente în care au fost invocate legi ale defăimării:

  1. În Turcia, după decenii cu câteva zeci de cazuri penale de insulte aduse preşedintelui pe ani (vezi grafic), această prevedere legală a început să fie invocată din ce în ce mai des. IPI arată că au existat în total 1502 cazuri în perioada 1986-2014, în timp ce numai în 2015 au fost deschise 1953 de cauze. Art. 299 din Codul Penal a fost invocat împotriva jurnaliştilor, politicienilor, atleţilor, studenţilor, mediului academic şi nu numai, raportează IPI. În acelaşi articol se arată că preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan „a reuşit să convingă chiar şi Curtea Constituţională că este dreptul său să fie protejat de critici – în decembrie 2016, Curtea, ignorând jurisprudenţa CEDO, a decis că art. 299 este constituţional, subliniind interesul legitim al statului de a întâmlina şi pedepsi orice atac asupra demnităţii statului în persoana preşedintelui „care este şeful statului şi reprezintă statul.” The Guardian prezintă cazul comediantului german Jan Böhmermann, în cazul căruia Guvernul turc a cerut începerea urmăririi penale din cauza unui poem satiric la adresa lui Erdoğan.
  2. În Ungaria, actiunile autorităţilor sunt percepute ca pedepsirea implicării politice online a cetăţenilor: Mária Somogyi a criticat pe Facebook modul de utilizare a fondurilor în cadrul consiliului municipal Tata, acţiune legal încadrată drept violare a dreptului la personalitate a respecivului consiliu. Acelaşi drept a fot invocat atunci când András Vágvölgyi a susţinut pe reţele sociale că, în timpul serviciului militar obligatoriu, a fost în detenţie cu preşedintele János Áderduring, informaţie preluată de Index.hu (însă etichetată drept probabil neadevărată) – atât Vágvölgyi, cât şi Inndex.hu au fost găsiţi vinovaţi şi au fost supuşi la plata unei amende.
  3. În Rusia, în luna mai 2015, un decret semnat de preşedintele rus Vladimir Putin, prin care a fost extinsă interdicţia de a pubica informaţii despre pierderile militare din perioada unui conflict a fost privit ca o prohibiţie asupra relatării acţiunilor armatei ruse din Ucraina şi Siria. Vadim Tyumentsev, blogger din Tomsk, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru că a criticat pe YouTube şi VKontakte implicarea Rusiei în confictul din Ucraina; pentru fapte asemănătoare, Darya Polyudova, care l-a criticat pe Putin, a fost condamnată la doi ani într-o colonie penală. În paralel, procurorii au acuzat jurnalişti şi nu numai de defăimare, extremism sau orice alte acuze ce limitează dreptul la libera exprimare – spre exemplu, jurnalistul şi bloggerul Serghei Reznik, care a scris articole despre presupuse fapte de corupţie şi abuzuri ale oficiallilor din Rostov-pe-Don, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru insulte aduse autorităţilor.

Putem concluziona, aşadar, că, deşi astfel de legi există, ele au fost ţinta unor critici la nivel internaţional din cauza eventualelor abuzuri din partea autorităţilor statului pe care le pot legitima. Liviu Dragnea echivalează ceea ce el percepe a fi defăimarea statului cu pierderea suveranităţii, a demnităţii şi a respectului, noţiuni ce nu pot fi cuantificate – iar, după cum se poate vedea mai sus, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a declarat că reputaţia unei naţiuni nu ar trebui să fie protejată prin legi contra defăimării şi insultei.

Cătălin Rădulescu despre procentul de femei din conducerea PSD

Vorbind despre procentul de femei din conducerea PSD în contextul alegerilor interne din partid, deputatul Cătălin Rădulescu a făcut următoarea afirmaţie:

Vor fi jumătate bărbaţi şi jumătate femei. Fiind opt regiuni, vor fi opt bărbaţi şi opt femei. Se măreşte numărul de femei. Ceea ce (…) eu nu am nimic, mie îmi plac femeile, le iubesc extraordinar, dar nu ştiu dacă e, aşa, o cutumă în partidul nostru, chiar aşa, dintr-o dată, de la 30% la 50%

Deputatul Rădulescu spune că nu știe să există vreo cutumă în sensul asigurării unei egalități de gen. Dar asta nu înseamnă că nu există.

PSD şi-a asumat oficial reprezentarea egală pe criteriul de gen la nivel intern, așa cum reiese din statutul partidului, la art. 10(6).

Partidul Social Democrat urmărește numai obiective politice, în conformitate cu Statutul PSD și Programul Politic al partidului, astfel:

(6) Recunoaște și susține rolul femeii în familie și în societate, egalitatea de șanse între femei și bărbați și promovează accesul la reprezentare proporțională a femeilor în toate funcțiile și structurile sale politice.

Nu știm la ce proporționalitate se referă art. 10 (6) din statutul PSD. Poate că proporția se calculează raportat la numărul total de membri ai partidului. Sau poate că e vorba de întreaga populație a României? Conform celor mai recente date INS cu privire la structura demografică a României (la 1 ianuarie 2017), din populaţia rezidentă totală de 19.644.350 persoane, 10.041.772 erau femei şi 9.602.578 bărbaţi, femeile reprezentând aşadar aproximativ 51% din populaţia rezidentă.

Astfel, este posibil ca decizia PSD ca jumătate dintre vicepreşedinţi să fie femei să fie fundamentată pe această proporție din populația României.

Este bine să menționăm aici și faptul că PSD are o organizație de femei activă, care, sub deviza „Mai multe femei în politică”, ne prezintă câteva cifre vizavi de reprezentarea politică a femeilor. Reținem următoarele:

III Promovarea femeilor in PSD
Egalitatea de sanse reprezinta o valoare fundamentala a democratiei sociale, PSD promoveaza acest principiu PSD, si-a inscris in strategia sa politica proiecte care sa determine prevenirea si combaterea discriminarii, promovarea egalitatii intre sexe, care au in vedere sanse egale in educatie si formare profesionala, acces la sanatate, la ocuparea unui loc de munca, obtinerea unei locuinte, dezvoltarea personalitatii, adaptarea profesionala, politici publice de sprijinirea familiei si copilului.
In Statutul partidului este inscrisa prevederea potrivit careia, promovarea femeilor in toate structurile de conducere din partid, precum si pentru prezenta ei pe liste, la toate categoriile de alegeri sa nu fie mai putin de 30% fata de barbati. In perioadele in care PSD s-a aflat la guvernare, a fost adoptata legislatia privind egalitatea sanselor s-a infiintat Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse, ca institutie importanta privind infaptuirea politicilor de gen, care din pacate a fost desfiintata in guvernarea PDL in 2009, si reinfiintata in guvernarea PSD in anul 2013. Au fost infiintate la nivelul celor 2 Camere ale Parlamentului, Comisii pentru egalitate de sanse intre femei si barbati.

Afirmaţia lui Cătălin Rădulescu face referire la o posibilă cutumă pe care deputatul o contestă. Însă Statutul PSD e mai mult decât o cutumă și include o prevedere legată de promovarea accesului la reprezentare proporţională a femeilor în toate funcţiile sale de conducere

Cătălin Rădulescu despre procentul de femei din conducerea PSD

Vorbind despre procentul de femei din conducerea PSD în contextul alegerilor interne din partid, deputatul Cătălin Rădulescu a făcut următoarea afirmaţie:

Vor fi jumătate bărbaţi şi jumătate femei. Fiind opt regiuni, vor fi opt bărbaţi şi opt femei. Se măreşte numărul de femei. Ceea ce (…) eu nu am nimic, mie îmi plac femeile, le iubesc extraordinar, dar nu ştiu dacă e, aşa, o cutumă în partidul nostru, chiar aşa, dintr-o dată, de la 30% la 50%

Deputatul Rădulescu spune că nu știe să există vreo cutumă în sensul asigurării unei egalități de gen. Dar asta nu înseamnă că nu există.

PSD şi-a asumat oficial reprezentarea egală pe criteriul de gen la nivel intern, așa cum reiese din statutul partidului, la art. 10(6).

Partidul Social Democrat urmărește numai obiective politice, în conformitate cu Statutul PSD și Programul Politic al partidului, astfel:

(6) Recunoaște și susține rolul femeii în familie și în societate, egalitatea de șanse între femei și bărbați și promovează accesul la reprezentare proporțională a femeilor în toate funcțiile și structurile sale politice.

Nu știm la ce proporționalitate se referă art. 10 (6) din statutul PSD. Poate că proporția se calculează raportat la numărul total de membri ai partidului. Sau poate că e vorba de întreaga populație a României? Conform celor mai recente date INS cu privire la structura demografică a României (la 1 ianuarie 2017), din populaţia rezidentă totală de 19.644.350 persoane, 10.041.772 erau femei şi 9.602.578 bărbaţi, femeile reprezentând aşadar aproximativ 51% din populaţia rezidentă.

Astfel, este posibil ca decizia PSD ca jumătate dintre vicepreşedinţi să fie femei să fie fundamentată pe această proporție din populația României.

Este bine să menționăm aici și faptul că PSD are o organizație de femei activă, care, sub deviza „Mai multe femei în politică”, ne prezintă câteva cifre vizavi de reprezentarea politică a femeilor. Reținem următoarele:

III Promovarea femeilor in PSD
Egalitatea de sanse reprezinta o valoare fundamentala a democratiei sociale, PSD promoveaza acest principiu PSD, si-a inscris in strategia sa politica proiecte care sa determine prevenirea si combaterea discriminarii, promovarea egalitatii intre sexe, care au in vedere sanse egale in educatie si formare profesionala, acces la sanatate, la ocuparea unui loc de munca, obtinerea unei locuinte, dezvoltarea personalitatii, adaptarea profesionala, politici publice de sprijinirea familiei si copilului.
In Statutul partidului este inscrisa prevederea potrivit careia, promovarea femeilor in toate structurile de conducere din partid, precum si pentru prezenta ei pe liste, la toate categoriile de alegeri sa nu fie mai putin de 30% fata de barbati. In perioadele in care PSD s-a aflat la guvernare, a fost adoptata legislatia privind egalitatea sanselor s-a infiintat Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse, ca institutie importanta privind infaptuirea politicilor de gen, care din pacate a fost desfiintata in guvernarea PDL in 2009, si reinfiintata in guvernarea PSD in anul 2013. Au fost infiintate la nivelul celor 2 Camere ale Parlamentului, Comisii pentru egalitate de sanse intre femei si barbati.

Afirmaţia lui Cătălin Rădulescu face referire la o posibilă cutumă pe care deputatul o contestă. Însă Statutul PSD e mai mult decât o cutumă și include o prevedere legată de promovarea accesului la reprezentare proporţională a femeilor în toate funcţiile sale de conducere