Categorie: Uncategorized

Publicitate pe site-ul Factual?

Ne bucurăm ca de aer de fiecare donație pe care o primim pe PayPal sau direct în contul nostru bancar. Vă mulțumim nespus vouă, tuturor celor care faceți Factual să existe: echipa de experți care contribuie voluntar cu materie cenușie, dar și comunității de donatori și cititori care contribuie cu $, like-uri, share-uri și comentarii constructive.

Vrem să ne diversificăm sursele de venit pentru (aproape) singurul proiect de fact-checking politic din România. Adevărul e că-i greu să susținem un proiect de anvergura Factual doar din muncă voluntară. Ne întrebam cum vi s-ar părea ideea introducerii de publicitate tip display advertising sau proiecte speciale pe site-ul Factual.ro (posibil cu unele inserții și prin postările de Facebook). Desigur că nu vom face publicitate intruzivă și aleatorie, adică nu vom lua orice produs/client care ne abordează, ci doar pe aceia despre care credem că se leagă conceptual de misiunea și viziunea noastră. Așadar, cum vi se pare ideea?

Completați sondajul

10/10/2017

Analiză privind plafonarea indemnizațiilor pentru mame

De
când discuția despre plafonarea indemnizațiilor pentru mame a
apărut în spațiul public, ne-am străduit să analizăm
factual argumentele folosite de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu,
pentru a-și susține pozițiile pe acest subiect.

Nici măcar cu
ajutorul experților noștri sau al literaturii de specialitate nu am
putut ajunge la un verdict clar. Subiectul este unul extrem de complex, iar
modalitatea de calculare a acestei indemnizații este diferită de la țară
la țară, astfel că verdicte precum cel dat de ministrul muncii,
care a afirmat că am avea „cel mai mare plafon din Uniunea Europeană”
pentru această indemnizație, sunt aproape imposibil de argumentat.

Pe „barometrul
adevărului” din metodologia Factual, afirmația de mai sus este una
imposibil de verificat. Totuși, chiar dacă nu putem oferi un verdict
clar, am încercat să înțelegem mai multe și credem că
cercetarea de mai jos aduce un pic mai multă lumină pe acest subiect.

Context

Discutând pe marginea modificării şi
completării cadrului legislativ privind concediul şi
indemnizația lunara pentru creșterea copiilor, Lia Olguţa
Vasilescu, ministrul muncii, a făcut o serie de afirmaţii:

Nimeni din România
nu contribuie vreodată pentru indemnizația de creștere a
copilului. Este o forma a statului de a ajuta familiile ca să-şi
crească acești copii în perioada în care nu lucrează. Deci, nu
avem ce sa vorbim aici de principiul contributivităţii, iar plafonul
este maxim din Uniunea Europeana. Puteam să-l facem şi mai jos.
Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu
mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro. Dar n-am făcut-o. Am
plafonat la 1.800 de euro. Din punctul nostru de vedere, este îndestulător
pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în
Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există
posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcție
de venituri.

Pornind de la declaraţia Liei Olguţa
Vasilescu, vom analiza punctual:

● Cine contribuie la indemnizaţia de creştere a copilului în
România;

● Poate statul român să nu mai dea deloc sau să dea 100 de
euro ca indemnizaţie?

● Care este situaţia la nivelul Uniunii Europene.

Pentru a înţelege mai bine care este
diferenţa dintre cele două tipuri de indemnizaţii (plus
concediile aferente), vom apela la cadrul legislativ. Vom prezenta articole
relevante, care surprind aspectele de bază, şi nu vom insista asupra
unor cazuri speciale (precum drepturile de care poate beneficia o persoană
în urma unei sarcini cu gemeni, de exemplu). În cazul indemnizaţiei de
creştere a copilului, vom vedea cum arată textul legii înainte
şi după modificările făcute în acest an:

Concediul de maternitate şi
indemnizaţia de maternitate:

Concediul de
creştere a copilului şi indemnizaţia de creştere a
copilului:

OUG 158/2005 (actualizată)
privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de
sănătate

Capitolul I, art. 2, alin. 1: Concediile medicale şi
indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, la care au dreptul
asiguraţii, în condiţiile prezentei ordonanţe de
urgenţă, sunt:c) concedii medicale şi indemnizaţii pentru
maternitate;

art. 3: Dreptul la concediile
şi indemnizaţiile prevăzute la art. 2 alin. 1 este
condiţionat de plata contribuţiei de asigurări sociale de
sănătate destinată suportării acestor
indemnizaţii, denumită în continuare contribuţie pentru
concedii şi indemnizaţii.

art. 4, alin. 2: Cota de
contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii, destinată
exclusiv finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, pentru
persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), este prevăzută la art. 296^18 alin. (3)
lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare. Pentru persoanele
prevăzute la art. 1 alin. (2), cota de contribuţie pentru
concedii şi indemnizaţii, destinată exclusiv
finanţării cheltuielilor cu plata drepturilor prevăzute de
prezenta ordonanţă de urgenţă, este de 0,85% şi se
aplică asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, pentru
persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), c) şi d), asupra
veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale încheiat de
persoanele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. e) sau asupra veniturilor
declarate la casele de asigurări de sănătate de persoanele
prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. f) şi se achită la bugetul
Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

art. 7: Stagiul minim de cotizare pentru acordarea
drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) este de o
lună realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care
se acordă concediul medical.

art. 10: alin. 1: Baza de calcul a
indemnizaţiilor prevăzute la art. 2 se determină ca medie a
veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se
constituie stagiul de cotizare, până la limita a 12 salarii minime brute
pe ţară lunar, pe baza cărora se calculează
contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii.

Capitolul IV, art. 23, alin. 1: Asiguratele au dreptul la
concedii pentru sarcină şi lăuzie, pe o perioadă de
126 de zile calendaristice, perioadă în care beneficiază de
indemnizaţie de maternitate.

art. 24: alin. 1:
Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile
înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă
de 63 de zile după naştere; alin. 2: Concediile pentru sarcină
şi lăuzie se pot compensa între ele, în funcţie de
recomandarea medicului şi de opţiunea persoanei beneficiare, în
aşa fel încât durata minimă obligatorie a concediului de
lăuzie să fie de 42 de zile calendaristice.

art. 25, alin. 1: Cuantumul brut lunar al
indemnizaţiei de maternitate este de 85% din baza de calcul
stabilită conform art. 10; alin. 2: Indemnizaţia de maternitate
se suportă integral din bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate.

Legea 66/2016 (actualizată)
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia
lunară pentru creşterea copiilor

art.1, alin.1: Persoanele
care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au
realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi
asimilate salariilor, venituri din activităţi independente,
venituri din activităţi agricole, silvicultură şi
piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare, denumite în
continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu
pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani,
respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o
indemnizaţie lunară.

alin. 3: Indemnizaţia lunară
prevăzută la alin. (1) se stabileşte în cuantum de 85% din
media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani
anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de
85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în
plată.

OUG 111/2010 privind
concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea
copiilor

art. 23, alin. 1: Fondurile
necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă, cheltuielile administrative, precum
şi cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de
stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale.

art. 2:Calculul şi plata drepturilor
prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, inclusiv
a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate,
se fac de către Agenţia Naţională pentru Prestaţii
Sociale, prin agenţiile teritoriale.

_____________________________________

OUG 55/2017 pentru modificarea
și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.
111/2010 privind concediul și indemnizația
lunară pentru creșterea copiilor

art. 1, alin. 1: Indemnizația lunară
prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din
media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani
anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică
de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în
plată și nici mai mare de 8.500 lei.

Contribuie cineva?

Din Legea 66/2016 privind
concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
(despre care am vorbit şi mai sus) reţinem următoarele
prevederi:

Art. 2, alin. 1: Persoanele care, în
ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel
puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor,
venituri din activităţi independente, venituri din
activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură,
supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare
venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru
creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani,
în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie
lunară.

Astfel:

● este prevăzut un stagiu minim de
cotizare de 12 luni. Stagiul de cotizare presupune ca persoana care
solicită concediul și indemnizația a realizat în această
perioadă venituri profesionale şi a contribuit, prin intermediul
contribuțiilor sociale şi/sau a impozitului pe venit, la bugetul
consolidat;

● indemnizația de creștere a copilului
reprezintă în acest context o redistribuire a taxelor și
impozitelor colectate de către stat, asemenea altor sume acordate ca
urmare a implementării politicilor sociale ale statului;

● obținerea indemnizației creștere a copilului este
condiționată de un stagiu de cotizare. Spre deosebire de ajutoarele
sociale „clasice”, atât concediul de creștere a copilului, cât și
ajutoarele acordate persoanelor cu handicap nu se asigură din Bugetul
Asigurărilor Sociale, ci din Bugetul de stat, prin bugetul Ministerului
Muncii şi Justiţiei Sociale.

Dar poate statul român să nu mai dea
nimic?

Există convenţii internaţionale
care reglementează aspecte din domeniul social. Spre exemplu, la nivelul
Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM ), avem în vedere în
principal Convenția 183 privind protecția
maternității (însoțită de Recomandarea 191 – care susține
prelungirea concediului de maternitate până la 18 săptămâni,
faţă de 14 săptămâni, cât prevede convenția) și Conventia 156 privind lucrătorii cu
obligații familiale (însoțită de Recomandarea 165 privind promovarea
concediului parental ca formă de susținere a echilibrului dintre
viaţa profesională și cea de familie). România nu a ratificat
până în prezent decât Convenția 183.

Convenția 183 impune ţărilor
semnatare acordarea unui concediu de maternitate plătit de minimum 14
săptămâni, care să acopere sarcina, naşterea şi
lăuzia. Separat de acordarea unei indemnizații, mamele și copiii
trebuie să primească gratuit îngrijirile medicale necesare. OIM precizează că beneficiile financiare (n.n.
indemnizația de maternitate) sunt o parte esențială a
protecției maternității. Aceste beneficii trebuie să fie la
un nivel care să asigure mamei şi copilului starea de confort şi
de sănătate necesare şi un standard de viaţă potrivit.
În cazul în care beneficiile financiare sunt legate de venituri, atunci nivelul
acestora trebuie să fie de minimum 2/3 din venituri. Accesul la
beneficiile financiare și îngrijirile medicale nu trebuie să fie
condiționat de vreun stagiu de cotizare.

Convenția 183 este implementată în
România prin OUG 158/2005 privind concediile şi
indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. OUG
158/2005 prevede un stagiu minim de cotizare pentru acordarea drepturilor
prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a)-d) este de o lună
realizată în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă
concediul medical (art. 7), încălcând în acest fel prevederile
Convenției 183. Din acest motiv, OIM a solicitat României să explice
dacă femeilor care nu au acest stagiu le este totuși garantat accesul
la concediul de maternitate și care este indemnizația care se
acordă în acest caz.

De asemenea, OIM a solicitat României explicații
asupra modalității de rezolvare a situațiilor în care
indemnizația de maternitate, ca procent din venitul realizat, este sub
salariul minim garantat, prin prisma obligației de a asigura un venit
decent pe parcursul concediului de maternitate.

(Se poate deduce, din cele prezentate până
în acest punct, că statul român nu ar putea să nu mai dea deloc
sau să dea 100 de euro, ambele cazuri contrazicând obligația de a
asigura un venit decent mamei.)

Deși România nu a ratificat Convenția
156, a reglementat regimul concediului pentru îngrijirea copilului prin OUG 148/2005, care a transpus în
legislația națională Directiva 2010/18/UE de punere în aplicare a
Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului.

Directiva 2010/18/UE prevede obligația
ţărilor membre de a acorda, la cerere, concediul pentru
creșterea copilului ambilor părinţi, pe durata stabilită
prin legislația națională, dar nu mai puțin de patru luni.
Pentru ca Directiva sa-și atingă scopul, opțiunea de a beneficia
de concediu pentru creșterea copilului trebuie să fie o opţiune
reală. Aceasta implică, printre altele, asigurarea unui venit de
înlocuire (indemnizație) pentru perioada în care părintele aflat în
concediu nu realizează venituri din muncă, dar și o
importanță în asigurarea continuității drepturilor la
prestații de securitate socială în cadrul diferitelor regimuri, în
special asistența medicală (Clauza 5).

În consecinţă, opţiunea de a nu
le da nimic părinţilor duce la o încălcare a
obligațiilor minimale pentru concediul de creștere a copilului din Directiva 2010/18/UE, care, deși specifică rolul statelor membre în a determina
aceste lucruri, prevede niște standarde minimale: „Toate problemele
referitoare la venituri legate de prezentul acord trebuie să fie examinate
și determinate de către statele membre și/sau partenerii sociali
în conformitate cu legislația națională și/sau
convențiile colective și practicile naționale, ținând
cont de rolul venitului – printre alți factori – în ceea ce
privește luarea concediului pentru creșterea copilului.”

De asemenea, nu pot fi ignorate similitudinile
dintre concediul de maternitate și cel de creștere a copilului prin
prisma nevoilor financiare ale familiei. Din acest punct de vedere, este un
non-sens să susţii că, dacă pentru concediul de maternitate
p&##259;rintele are nevoie de un venit de înlocuire care să-i asigure lui
şi copilului un trai decent (recunoaștere făcută prin
ratificarea unei convenții internaționale), această nevoie
dispare brusc în perioada imediat următoare terminării concediului de
maternitate – mai exact pe perioada de creștere a copilului de până
la doi ani. Sau că nevoile financiare sunt atât de diferite încât
justifică diferențe substanțiale între cele două tipuri de
indemnizații – cea de maternitate și cea de creștere a
copilului.

Pentru a vedea care este situaţia la nivelul
Uniunii Europene, am consultat cel mai recent raport al secţiei dedicate
a Universităţii din Viena. Am selectat cinci state, printre care
Germania şi România; pentru mai multe detalii, vă invităm
să consultaţi documentul.

GERMANIA

Concediul de maternitate şi
indemnizaţia de maternitate:

● 14 săptămâni (6 înainte de naştere; 8 după
naştere, obligatorii);

● 100% din venituri, fără plafon.

Concediul de
creştere a copilului şi indemnizaţia de creştere a
copilului:

●
până la 36 de luni după naşterea
copilului pentru fiecare părinte, dintre care 24 de luni până când
copilul împlineşte opt ani; este considerat drept individual şi
este netransferabil;

●
există două variante: una de bază
(Basiselterngeld) şi una plus (ElterngeldPlus);

●
Basiselterngeld: 12
luni după naştere (poate fi suplimentată cu încă
două luni, dacă fiecare dintre părinţi ia cel puţin
două luni de concediu); reprezintă 65% din veniturile nete din
ultimul an – cel puţin 300 Euro şi cel mult 1800 Euro;

●
ElterngeldPlus: 24 de
luni după naştere (poate fi suplimentată cu patru luni,
dacă fiecare dintre părinţi ia cel puţin patru luni de
concediu); implică a lucra un număr redus de ore în această
perioadă; 65% din veniturile nete ale ultimului an, dar fără a
depăşi 50% din procentele care ar reveni părintelui în
varianta de bază, adică între 150 și 900 euro;

●
un părinte care nu se încadrează în
aceste variante pe criteriul contributivităţii are dreptul la
indemnizaţia minimă de 300 Euro pe lună (dacă nu este
şomer pe termen lung).

ITALIA

Concediul de maternitate şi
indemnizaţia de maternitate:

● 20 de săptămâni, dintre care cel puţin patru înainte
de naştere;

● 80% din venituri, fără plafon (100% pentru bugetari);

Concediul de
creştere a copilului şi indemnizaţia de creştere a
copilului:

●
6 luni pentru fiecare părinte;
netransferabil între părinţi; părinţii îşi pot lua
concediu până când copilul împlineşte 12 ani;

●
30% din venituri în cazul în care copilul are sub
şase ani (concediu neplătit dacă acesta are între 6 şi 12
ani)

●
de la finalul concediului de maternitate
până la 11 luni după naştere, mamele pot opta pentru a înlocui
indemnizaţia de creştere a copilului cu vouchere cu valoare
fixă de 600 Euro pe lună; aceasta este o măsură
experimentală, valabilă până în 2018;

●
tatăl are dreptul la concediu şi
indemnizaţie de creştere a copilului, dacă mama nu are: în
acest caz, beneficiază de orar redus de muncă şi de salariu
întreg dacă mama este casnică sau self-empoyed, pentru 12
luni după naşterea copilului.

POLONIA

Concediul de maternitate şi
indemnizaţia de maternitate:

● 20 de săptămâni (pentru un singur copil născut) – cel
mult şase înainte de naştere; sunt obligatorii 14
săptămâni după naştere;

● dacă o persoană nu poate beneficia de indemnizaţie de
maternitate (nefiind angajată), primeşte o indemnizaţie
parentală de 325 Euro pe lună pentru 14 săptămâni;

Concediul de
creştere a copilului şi indemnizaţia de creştere a
copilului:

●
32 de săptămâni, care pot fi folosite
până când copilul împlineşte şase ani;

● valoarea indemnizaţiei se calculează pentru ambele cazuri
(maternitate şi creşterea copilului): mama poate opta pentru 80%
din media veniturilor din ultimele 12 luni pentru toată perioada SAU
pentru 100% din aceasta în timpul concediului de maternitate şi pe
durata primelor şase săptămâni din concediul de creştere
a copilului şi pentru 60% în restul concediului de creştere a
copilului;

ROMÂNIA

Concediul de maternitate şi
indemnizaţia de maternitate:

● 18 săptămâni, dintre care şase sunt obligatorii
după naştere;

● 85% din media câştigurilor brute lunare din ultimele şase
luni;

Concediul de
creştere a copilului şi indemnizaţia de creştere a
copilului:

●
până la 24 de luni;

●
85% din media veniturilor nete realizate în
ultimele 12 luni din ultimii doi ani anteriori datei naşterii copilului,
dar nu mai puţin de 85% din salariul minim brut; plafonat la cel mult
8500 lei (aprox. 1850 Euro).

SUEDIA

Concediul de maternitate şi
indemnizaţia de maternitate:

● două săptămâni – obligatoriu, înainte sau după
naştere;

● dacă femeia are o slujbă dificilă, are dreptul la
până la 50 de zile de concediu în ultimele 60 de zile de sarcină
şi la o indemnizaţie de 77,6% din venituri în această
perioadă;

● dacă slujba poate reprezenta un pericol pentru făt şi
angajatorul nu poate oferi alternative sigure, viitoarea mamă are
dreptul la concediu pe o perioadă nelimitată înainte de
naştere, cu o indemnizaţie de 77,6% din venituri;

Concediul de
creştere a copilului şi indemnizaţia de creştere a
copilului:

●
fiecare părinte are dreptul la concediu de
creştere a copilului până când copilul împlineşte 18 luni;
acesta este de 240 de zile pentru fiecare părinte şi este
transferabil;

●
părintele este eligibil să
primească o indemnizaţie calculată procentual din salariu
dacă are un venit de peste 25,6 Euro pe zi, timp de 240 de zile înainte
de naşterea copilului

●
dacă este eligibil, părintele
beneficiază de o indemnizaţie de 77,6% din venituri timp de 195 de
zile (plafon: 45.852 Euro pe an) şi de o indemnizaţie fixă de
18 Euro pe zi, timp de 45 de zile;

●
dacă nu este eligibil, părintele
beneficiază de o indemnizaţie de 25,6 Euro pe zi, timp de 480 de
zile.

Putem observa aşadar că, fie și
doar la o primă vedere, o comparaţie echitabilă între state,
pornind de la perioadele de concediu şi indemnizaţiile respective,
este dificil de construit; datele de mai sus nu oferă informaţii cu
adevărat relevante în domeniu, dacă nu sunt însoţite de
statistici suplimentare. Lucrurile s-ar clarifica prin introducerea altor
indicatori socio-economici, care ar da profunzime analizei, precum
infrastructura de educaţie, accesibilitatea, alte beneficii acordate de
stat etc. Din acest punct de vedere, comparația făcută de
ministrul muncii este cel puțin forțată.

Concluzii

În încercarea de a justifica plafonarea
indemnizației de creștere a copilului, Lia Olguța Vasilescu face
o serie de afirmații parțial false. Potrivit legislației
europene, România nu are opțiunea de a nu da nimic și nici plafonul
pus de actuala legislație nu este cel mai mare din UE (nici ca durată
a concediului, nici ca procent din venituri), însă este într-adevăr
printre cele mai mari ca procent. Cu toate acestea, comparația între
diferitele forme de susținere a familiei și copilului este una
forțată și greu de utilizat ca argument (dar și de
verificat factual până la capăt) – Lia Olguța Vasilescu face
astfel niște afirmații care simplifică mult prea mult un subiect
extrem de complex ce nu poate fi rezolvat doar prin afirmații de tipul
”avem cel mai mare plafon din Uniunea Europeană”.

Mulțumim pentru contribuții Lilianei
Bolan și Oanei Țoiu.

26/09/2017

Factual, despre legea salarizării în sistemul public
În campania electorală de la finele anului trecut, social-democrații promiteau creșteri salariale amețitoare. Numai că unele etape de creștere a salariilor, așa cum sunt ele prezentate în programul de guvernare care i-a adus PSD-ului victoria categorică din alegerile din decembrie 2016, nu pot fi implementate dintr-o cauză obiectivă: ar fi contra legii, așa cum e.

Pe de altă parte, acum, aflați în fața acestei realități, liderii (miniștrii) social-democrați plusează pe partea de promisiuni, dând de înțeles că urmează, anul viitor, o creștere încă mult mai mare decât ce-și propuseseră initial – echivalentul unei utopii economice în situația actuală.

Detaliem.

1. Promisiuni vs. lege

În ceea ce privește salarizarea personalului din sectorul public, Programul de Guvernare prevede patru măsuri majore, pentru care vom verifica gradul de realizare.
Primele două promisiuni sunt unele generale, iar celelalte două vizează categorii pentru care sunt planificate măsuri pentru 2017.

*Promisiunea 1: Adoptarea legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice. (Durata: 4 ani; Beneficiari: 1,2 milioane salariați)

Promisiunea 2: Creșterea medie a salariului pentru bugetari cu 56% până în anul 2020. (20% în 2017, 20% în 2018 și 8% în 2019). *

În programul de guvernare, la pagina 8¹, se detaliază că în cadrul dezbaterii legii unice a salarizării, ”Guvernul va propune creșterea bugetului alocat plății salariaților din sistemul public cu 32 mld lei (56%), dar și stabilirea unei grile de salarizare, care să fie apropiată de modelul din țări precum Franța, Germania, Danemarca sau Marea Britanie. Creșterea salariului mediu pentru cei din sectorul public va fi de 20% până la 1 iulie 2017, alți 20% începând cu 1 iulie 2018 și 8% începând cu 1 iulie 2019. Vom ajunge astfel de la o alocare de 7,8% din PIB astăzi, pentru cheltuielile de personal din sistemul public, la 9,5% din PIB în 2019.”

IMPORTANT: Trebuie remarcat că promisiunea de mărire a salariilor este una medie (deci nu neapărat egală pentru toate categoriile de bugetari), dar și că aceasta este etapizată până în 2020.

Promisiunea 3: În trimestrul I din 2017 vor crește cu 15% salariile din educație și sănătate, cu 20% salariile din administrația publică locală și cu 50% salariile pentru actori.

Promisiunea 4: În trimestrul III din 2017 salariile din educație și cercetare vor crește cu 20%, iar salariile actorilor cu 50%.

Singura promisiune respectată până acum este cea privind creșterile salariale din primul trimestru din 2017, pe care noi am notat-o cu nr. 3. Salariile din educație și sănătate au fost crescute cu 15% prin Legea 250/2016, salariile din administrația publică locală au fost crescute cu 20% și cele din instituțiile de spectacole cu 50% prin OUG 2/2017.

Cel mai probabil, promisiunea privind creșterea salariilor din trimestrul III nu va mai fi respectată. Din două motive.

Primul este voința.
Au intenționat oare cu adevărat guvernanții să facă această a doua majorare?

Dacă este să ne uităm pe bugetul propus de guvernul Grindeanu și aprobat de Parlamentul României și pe Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2017-2019² care îl acompaniază, observăm că, încă de la început, pentru cheltuielile de personal s-a propus o creștere de doar 12% în 2017 față de 2016, sub procentul de 20% promis.

Suma alocată în plus pentru 2017, respectiv 6.8 miliarde lei față de 2016 acoperă, potrivit datelor preluate de Consiliul Fiscal din evaluările de impact ale Ministerului Finanțelor Publice acoperă însă aproximativ doar măririle planificate pentru trimestrul I din 2017 (pagina 15 din Opinia Consiliului fiscal cu privire la Legea bugetului de stat, Legea bugetului de asigurări sociale de stat pentru anul 2017 și la Strategia Fiscal – Bugetară 2017-2019³):

Al doilea impediment pentru realizarea majorării de la 1 iulie este legea. Legal, aceasta nu este posibilă. Sau, mai exact, nu fără încălcarea Legii 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară. Sau poate printr-o derogare de la aceasta. De ce?

Potrivit articolului 23 (2) din Legea 69/2010⁴, ”Într-un an bugetar nu pot fi aprobate mai mult de două rectificări bugetare şi acestea nu pot fi promovate în primele 6 luni ale anului”.

În plus, potrivit articolului 17 (2)⁵ din aceeași lege, ”Totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare”.

Așadar, nu se putea mări plafonul cheltuielilor de personal printr-o eventuală rectificare bugetară în condițiile legii, deci nu putea avea loc mărire a salariilor bugetare cu mai mult de 12% față de anul 2016, atât cât a fost prevăzut în bugetul aprobat pentru 2017 și oricum o rectificare bugetară nu ar fi putut avea loc mai devreme de 1 iulie 2017.

2. Promisiunile noi și impactul pe care-l anunță

Cităm declarațiile făcute astăzi⁶, 6 iunie 2017, de ministrul Muncii: ”(…) ar urma să facem majorări salariale la absolut toţi bugetarii cu 25% creşteri pe salariul brut începând cu data de 1 ianuarie 2018, după care, începând cu data de 1 martie, o majorare de încă 20% la salariile pentru educaţie, care, cumulat cu cei 25% înseamnă per total o creştere de 50% cum am promis şi cu grila până în 2022 pentru medici şi asistente tot de la 1 martie. Aceasta ar fi varianta cu care noi intrăm în comisie”.

Alăturăm celei de mai sus și o declarație din partea premierului, care a spus, în aceeași zi, că ”impactul total, în forma aceasta, este aproape 76 miliarde lei, la 8,6% din PIB, în parametri normali ca efort bugetar”.

Din cele două declarații înțelegem că promisiunea privind impactul bugetar al creșterii anvelopei salariale din sistemul bugetar estimat la 32 de miliarde lei până în 2020 nu va fi respectată, ci se va ajunge la un impact bugetar cu 237.5% mai mare decât cel promis inițial.

Unul dintre motive este acela legat și de schimbarea promisiunii din program – de la 56% mărire pe bugetul total alocat pentru cheltuielile de personal prin creșterea mediei salariilor din sistemul bugetar s-a ajuns la o promisiune legată de mărire a tuturor salariilor din sistemul bugetar.

Ce consecințe ar putea avea o astfel de politică macro-economic e imposibil de evaluat acum. La cum arată astăzi economia, e puțin probabil că o astfel de creștere este o măsură sustenabilă.

Pentru a urmări alte evoluții și analize privind îndeplinirea Programului de guvernare, vă invităm să ne urmăriți pe https://guvernometru.factual.ro.
06/06/2017
Tot profitul din vânzarea albumului „#rezist” va merge către Factual
Ne-am bucurat când editura Curtea Veche ne-a anunțat că întregul profitul rezultat din vânzarea volumului documentar „#rezist” va merge către asociația Funky Citizens, cu scopul de a dezvolta proiectul Factual.

Context

Echipa Factual a fost pe fază și în timpul protestelor legate de OUG 13. Misiunea noastră e să educăm și să promovăm gândirea critică. O realizăm alături de comunitatea de experți care lucrează voluntar și o mică echipă internă formată din câțiva oameni. E nevoie de fact-checking pentru a responsabiliza politicienii în toate momentele, nu doar în cele mai intense civic, precum protestele. Pentru noi, ideea de „#rezist” înseamnă că ne vom face treaba pe termen lung, zi de zi, așa cum facem de aproape doi ani. Dar pentru a face treabă mai multă și mai bună, avem nevoie de resurse.

Despre volumul „#rezist”

În aproape 200 de pagini și 150 de fotografii, cartea documentează protestele din marile orașe ale țării, concentrându-se pe pancartele protestatarilor. Mesajele din timpul protestelor, irepetabile, intransigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, arată că ne-am despărțit, pentru totdeauna, de vremurile în care, la demonstrații, se agitau mesaje scrise de alții cu litere albe lipite pe un fundal de pânză roșie

Mic bilanț factualian

Am produs 9 materiale în această perioadă intensă civic:
- Sorin Grindeanu – despre faptul că nu a fost niciodată vorba de OUG pe grațiere
- Florin Iordache – despre obligativitatea avizelor + dacă de grațierea din OUG ar beneficia Liviu Dragnea) + dacă OUG vizează și grațierea faptelor de corupție și dacă se mai poate recupera prejudiciul
- Călin Popescu Tăriceanu despre condamnarea lui Klaus Iohannis + despre referendum în Germania)
- Victor Ciorbea – despre posibilitatea ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR pentru OUG
- Monitorul Oficial – despre necesitatea urgenței
- acest mega articol de blog în care făceam niște myth-busting
Vă mulțumim tuturor pentru susținere și vă asigurăm că simțim responsabilitatea generată de atenția dumneavoastră pentru Factual. Mai jos puteți citi textul care deschide volumul „#rezist”.

#rezist

La chirurg nu se operează după ureche. Arhitecții nu construiesc fără ingineri. Sociologii nu fac sondaje precum fac adolescenții un quiz. Fiecare dintre noi se specializează într-un domeniu, fie că e vorba de instalații electrice sau de meteorologie. Ne educăm, apoi simțim un paradox: slăvim educația și o dăm ca soluție la multe probleme, dar când avem ocazia să vorbim cu cei educați, uităm de ei. Vrem să avem păreri, dar ne pasă oare și dacă sunt ele corecte?

Factual.ro e un proiect de fact-checking politic care promovează gândirea critică într-o lume în care fiecare e liber să spună ce vrea, dar în care uităm că responsabilitatea vine la pachet cu libertatea de exprimare. Credem că e esențial pentru dezvoltarea societății ca decidenții să vorbească factual și responsabil. Vrem mai puțină retorică și mai multă ancorare în concret, în ceea ce știința poate verifica.

Această colecție de pancarte e dovada puterii mobilizatoare pe care o au cuvintele. Pentru că ținem s-avem o reputație bună, noi suntem foarte prudenți când folosim cuvintele: avem o metodologie strictă și fiecare articol publicat e dublu-verificat, ca-n academia. Creativitatea protestatarilor e incontensabilă – s-a văzut și la mulțimea #unitisalvam din 2013, se vede și acum. Dar pe lângă creativitate, protestatarii au fost și extrem de bine informați. A fost o mare lecție publică de educație civică. Suntem mândri de voi. De noi.

Salutăm ideea arhivării acestor mesaje de pe pancarte pentru viitorii arheologi ai mișcărilor sociale. Ne bucurăm că, prin cumpărarea acestui volum, ați făcut o donație către echipa Factual.ro. Lucrăm voluntar alături de o comunitate de experți și creștem natural, dar avem nevoie de resurse pentru a duce mesajul nostru la cât mai mulți cititori

Împreună putem combate manipularea și teoriile conspirației. După șerpilieni și reptilieni urmează factualienii.
02/03/2017
Myth-busting și FAQ: dezbaterea publică despre ordonanțe
ACTUALIZARE: e nevoie de o clarificare.

Articolul postat de noi oferă scenarii bine documentate, dar nu e un fact-check, asa cum scrie si in titlul blogului – unul, ce-i drept, mai Funky. De aceea, dupa cum vedeti, e postat pe blog și nu pe site. Am folosit adesea termeni precum „ar putea” (și nu verdicte sau certitudini, ca pe fact-checking-ul clasic) tocmai pentru a informa cititorii astfel încât fiecare să-și poată trage concluzia proprie.

Circulă în spațiul public mai multe soluții pentru ca Ordonanța de urgență pentru modificarea Codului Penal și Codului de procedură penală să nu își producă efecte. Cititorii noștri ne întreabă dacă acestea chiar ar produce vreun efect.

În acest articol vom analiza o parte dintre acestea pentru a arăta care ar fi efectele asupra OUG, din perspectivă factuală. Ordinea nu indică nicio judecată de valoare, nicio preferință!

Cuprins (navigare rapidă)
Glosar
- anulare = ca și când n-ar fi existat niciodată; în principiu, anularea se face de altă entitate/instituție decât emitentul
- revocare/retragere = ca și când n-ar fi existat niciodată; este același lucru cu anularea făcută chiar de către emitent
- abrogare = se șterge, dar lasă urme, adică se recunoaște că a existat, chiar și pentru un minut; se poate face de către emitent (iar asta ar fi periculos, pentru că permite aplicarea legii mai favorabile) sau de către altă entitate (în cazul ideal, de către CCR)
Listă de abrevieri:
- AvP = Avocatul Poporului
- OUG = Ordonanță de Urgență a Guvernului
- CSM = Consiliul Superior al Magistraturii
- CCR = Curtea Constituțională a României
- BEC = Biroul Electoral Central
- PÎCCJ = Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
1. Abrogarea OUG 13/2017

Abrogarea ordonanței nu face dispărute efectele sale, ci e preferabil să fie anulată sau revocată.
- A) OUG 13/2017 conține deopotrivă norme de drept substanțial penal și norme de drept procedural penal;
- B) Există un principiu de drept, conform căruia normele procedurale sunt de aplicare imediată;
- C) Asta înseamnă că, cel puțin parțial, OUG 13 deja a intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial;
- D) Dacă vrem să evităm posibilitatea ca vreun corupt să poată beneficia de legea penală mai favorabilă (pe conflictul de interese ori pe neglijența în serviciu, de exemplu), nu ne ajută nicicum abrogarea. Abrogarea nu ajută pentru că, dacă legea mai favorabilă a fost în vigoare cel puțin 1 minut, ea se va aplica fără doar și poate;
- E) Prin urmare, pentru ca ordonanța să nu aibă efecte, este nevoie fie de retragerea, fie de anularea OUG 13 (abia aici apare în discuție problema cu Guvernul interimar, care, conform legii, nu ar putea să retragă ordonanța);
- F) Anularea ar repune pe toată lumea în situația anterioară publicării OUG 13, adică în situația în care ordonanța nici nu ar fi existat vreodată;
- G) Anularea ar putea fi dispusă de Curtea Constituțională.
2. Conflictul juridic de natură constituțională

Sesizarea depusă de Consiliul Superior al Magistraturii poate duce la anularea OUG
- A) OUG 13/2017 conține norme de drept substanțial penal și norme de drept procedural penal;
- B) În privința normelor de drept substanțial penal, oportunitatea reglementării este pe deplin la nivelul legiuitorului, chiar dacă, în acest caz, vorbim despre Guvern, în loc de Parlament;
- C) În privința normelor de drept procedural penal, există cel puțin două argumente pentru care Guvernul nu avea voie să treacă peste avizul CSM:
- D) Astfel, OUG are un regim de intrare în vigoare oarecum diferit, pentru că normele de substanță vor intra în vigoare după scurgerea termenului de 10 zile, însă normele de procedură ar putea intra în vigoare imediat;
- E) Prin urmare, lăsând deoparte argumentele despre urgență (care se referă strict la instrumentul de reglementare numit OUG) și argumentele despre tehnica legislativă (care, pentru argumentele de la #c și #d, arată de ce nu e bine să pui în același act normativ și norme de substanță, și norme de procedură), problema pare că e în altă parte:
- F) Conflictul juridic de natură constituțională între autoritatea executivă/Guvern și autoritatea judecătorească/CSM este dat exact de existența normelor procedurale în OUG 13! Dacă avea doar norme substanțiale, nu exista un astfel de conflict între cele două autorități (sau puteri) ale statului!
- G) Când CCR este sesizată pe art. 146, lit. e) din Constituție, nu i se cere să verifice dacă un text (emis de o autoritate) este constituțional, ci i se cere să verifice dacă este constituțional comportamentul unei autorități;
- H) Din motivul de la #g, este foarte important să arătăm că nu trebuie discutat nicăieri despre (ne)constituționalitatea prevederilor din OUG 13, ci trebuie discutat despre acțiunea/comportamentul autorității executive, care a ignorat separația puterilor, intrând pe tărâmul reglementărilor procedurale, acolo unde doar autoritatea judecătorească are căderea constituțională să decidă (sigur că prin instituția avizului CSM, care poate să fie combătut de executiv);
- I) Așadar, esența conflictului de natură constituțională dintre autoritățile executivă și judecătorească, în acest caz, este doar o parte din comportamentul Guvernului, anume aceea în care a adoptat (prin OUG 13) norme de drept procedural, fără respectarea procedurii de avizare din partea CSM;
- J) Dacă Guvernul ar fi așteptat primirea avizului CSM și ar fi însăilat o justificare pentru respingerea obiecțiilor ridicate de CSM în acel aviz, nu ne-am mai fi aflat în starea de conflict juridic de natură constituțională între cele doua autorități;
- K) În cele din urmă, dacă CCR constată existența conflictului și ajunge la aceeași concluzie cu privire la comportamentul care a generat acest conflict, CCR ar putea decide că este neconstituțional comportamentul Guvernului, care nu a respectat procedura de urmat în relația cu CSM, deci a încălcat separația puterilor în stat (art. 1, alin. 4 din Constituție), de unde rezultă că:
3. Demisia parlamentarilor opoziției

Nu produce efecte, pentru că legea duce într-o fundătură [legislație relevantă: art. 94, alin. 13 din Legea 208/2015]
- A) Legea alegerilor parlamentare este făcută pe principiul reprezentării proporționale, pe liste închise
- B) Astfel, prin demisia unui parlamentar (indiferent din care Cameră a Parlamentului), urmează să urce pe loc eligibil următorul din lista care a fost depusă la BEC înaintea campaniei electorale
- C) Următorul din listă poate refuza ocuparea fotoliului de parlamentar sau poate să devină parlamentar și să-și dea demisia imediat, până la epuizarea completă a listei de supleanți (adică ce se afla sub linie pe lista depusă inițial la BEC)
- D) Atunci când se epuizează lista, se declară vacant locul de parlamentar și se cere Guvernului stabilirea datei pentru alegeri parțiale (popular, s-ar mai adăuga și particula „anticipate,” dar corect este să le spui doar „parțiale”) [Atenție aici: vorbim despre o deducție, pornită de la reglementarea din legea precedentă și prin raportare la alegerile locale, în actuala legislație nefiind explicitată această ipoteză]
- E) Pentru locurile vacante, în aceste alegeri parțiale [dacă ele pot fi organizate, că se poate întâmpla să avem o mare criză politică rezultată din vidul legislativ constatat în comentariul marginal], sigur că pot participa toate partidele politice care funcționează în mod legal, nu doar partidele care erau în opoziție
- F) Este de așteptat că PSD ar câștiga măcar o parte din aceste locuri vacantate de parlamentarii opoziției, ceea ce ar consolida și mai mult majoritatea parlamentară actuală [să nu uităm că în acest moment, PSD mai are nevoie de doar 11 locuri de parlamentar pentru a avea singur majoritate în Parlament]
- G) Astfel, prin demisie, parlamentarii opoziției și-ar înfrânge exact rolul pentru care au fost aleși, anume acela de-a reprezenta o parte din alegători în Parlament
- H) În egală măsură, dată fiind proporția parlamentarilor opoziției în actualul Parlament, de la momentul demisiei și până la momentul validării mandatelor după alegerile parțiale, Parlamentul ar continua să lucreze cu majoritate absolută PSD-ALDE, pentru că nu au nicio dificultate în constituirea cvorumului de ședință
- I) În concluzie, atât pentru argumentul de la h, cât și pentru concluzia intermediară de la g, demisia parlamentarilor opoziției nu rezolvă nimic, nu crește capacitatea opoziției de-a bloca inițiativele majorității, nu pune în dificultate câtuși de puțin procesul legislativ! Dimpotrivă, facilitează consolidarea guvernării.
4. Demiterea Avocatului Poporului

Nu rezolvă în niciun fel problema ordonanței, pentru că numirea AvP se face de către majoritatea parlamentară
- A) Conform art. 7 din Legea 35/1997, AvP este propus și numit cu sprijinul majorității parlamentare, atât la nivelul birourilor permanente, cât și, respectiv, la nivelul plenului reunit al celor două Camere
- B) Revocarea din funcție a AvP se face conform art. 9, alin. 2 din aceeași Lege 35, tot prin votul majorității, tot în plenul reunit
- C) Câtă vreme PSD și ALDE au o majoritate solidă în Parlament, iar Victor Ciorbea pare să aibă o relație reciproc avantajoasă cu majoritatea parlamentară, este absurd să credem că majoritatea l-ar putea revoca ori că opoziția ar putea numi un alt AvP
- D) Nu în ultimul rând, revocarea actualului AvP se poate face numai și numai dacă se poate dovedi că Ciorbea ar fi încălcat Constituția sau legile țării; nu există indicii că Ciorbea ar fi încălcat vreo lege, chiar dacă există nemulțumiri față de activitatea sa în cadrul instituției
5. Referendumul președintelui Iohannis

Nu are efecte privind ordonanța
- A) Așa cum se putea anticipa, declanșarea procedurii pentru organizarea unui referendum nu avea cum să blocheze inițiativa Guvernului privind OUG 13
- B) În egală măsură, pentru ca procedura de consultare a Parlamentului să fie îndeplinită, este nevoie ca Președintele să apară în fața plenului reunit al celor două Camere, chestiune care se hotărăște de către majoritatea parlamentară, pe baza art. 13, pct. 1, art. 14, alin. 1 și art. 15, alin. 1, lit. a)-c) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Dacă majoritatea nu îi permite Președintelui accesul la tribuna Camerelor reunite ale Parlamentului, procedura referendumului nu poate fi declanșată sine die.
- C) Dacă președintelui i se permite să-și anunțe oficial în plenul Camerelor reunite intenția de a declanșa referendum, data și subiectul referendumului, pe care le decide prin decret, trebuie supuse unui vot într-o nouă ședință comună a Camerelor.
- D) Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului prevede, la art. 11, că după expirarea unui termen de 20 de zile, Președintele poate emite decretul. Alineatul 4 al articolului 11 al legii referendumului spune:
  
  (4) Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.
- E) În concluzie, pregătirea referendumului nu a blocat răul la rădăcină, procesul decizional ar putea da naștere unor noi conflicte politice, campania e previzibil că se va duce pe subiecte colaterale, iar rezultatul este perfect impredictibil (dacă era predictibil, nu mai avea rost să se facă referendum, nu-i așa?) În orice caz, referendumul nu poate fi introdus în termenul de zece zile (astăzi opt, deja) până la intrarea în vigoare a ordonanței.
6. Scenarii pentru decizia CCR

CCR a fost sesizată, până acum, de către CSM, Președinte și AvP.
- Prima sesizare, autorată de CSM și întărită de Președinte, se referă la existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea executivă (Guvernul) și autoritatea judecătorească (CSM). Cu alte cuvinte, Guvernul este acuzat că, prin adoptarea OUG 13/2007, ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat, prevăzut în art. 1, alin. 4 din Constituție.
- În această privință, CCR este chemată să judece dacă Guvernul a încălcat sau nu principiul separației puterilor.
- Sesizarea AvP are ca obiect presupusa neconstituționalitate a OUG 13, din perspectiva nejustificării urgenței, dar și a unor norme din conținutul acesteia.
- În această privință, CCR este chemată să judece dacă prevederile legale din OUG 13 sunt sau nu constituționale, fie integral, fie pe articole.
- Pentru oricare din aceste sesizări, CCR poate respinge sau admite plângerile formulate. Dacă le respinge, înseamnă că nu judecă propriu-zis nimic, ci apreciază că plângerea este netemeinică sau nefondată. Abia dacă le admite, va ajunge să judece fondul problemei sesizate.
  Presupunând că ambele tipuri de sesizări ar fi admise, CCR poate decide dacă le va judeca pe rând sau laolaltă.
- Varianta cea mai probabilă este aceea în care CCR va judeca mai întâi sesizarea primită de la CSM. Dacă decide că există un conflict juridic de natură constituțională (deci, că Guvernul ar fi încălcat principiul separației puterilor), e foarte probabil (dar nu 100% sigur) că sesizarea primită de la AvP să nu mai aibă obiect și să nu mai fie judecată niciodată.
- În această situație, în legătură cu OUG 13, CCR poate decide fie să oblige Guvernul să îndrepte situația creată (prin anulare sau retragere), fie să corecteze ea însăși situația, declarând OUG 13 nulă și/sau repunând părțile (Guvernul și CSM) în situația anterioară conflictului. Dacă se întâmplă oricare din aceste variante, e ca și cum OUG 13 nu ar fi fost adoptată și nu ar fi existat niciodată.
- O altă variantă (posibilă, dar nu foarte probabilă) este aceea în care CCR decide să judece ambele sesizări, la pachet. Dacă decide că există conflictul sesizat de CSM, e foarte probabil că, la pachet, OUG 13 ar fi declarată neconstituțională.
- În această situație, declararea OUG 13 ca neconstituțională ar putea împiedica soluția de anulare a ordonanței, conducând la abrogarea acesteia sau chiar la modificarea textului. Această variantă presupune că OUG 13 ar putea produce efecte, chiar pe un termen extrem de scurt, atrăgând aplicarea legii penale mai favorabile (art. 5 și 6 din Codul penal) pentru unele categorii de persoane.
- O ultimă variantă (destul de improbabilă) este cea în care CCR judecă mai întâi sesizarea de neconstituționalitate în privința OUG 13, urmând ca abia apoi să verifice existența conflictului între autoritatea executivă și cea judecătorească.
- În această situație, sunt posibile teoretic chiar și unele combinații de soluții care ar putea părea absurde: de exemplu, ca OUG 13 să fie declarată constituțională, deși se constată existența conflictului, ori ca unele articole din OUG 13 să fie neconstituționale, deși nu se constată existența conflictului.
- Odată cu epuizarea tuturor variantelor posibile, mai rămâne de văzut dacă există restricții cu privire la calendarul CCR. Conform art. 48, alin. 1 din propriul Regulament de organizare și funcționare, termenul este stabilit de președintele CCR și poate fi chiar de 90 de zile de la data înregistrării sesizării. Desigur, în situații excepționale, termenul poate fi mult scurtat, însă nu avem suficiente informații pentru a evalua dacă actualul val de sesizări privind OUG 13 chiar reprezintă o situație excepțională. În ceea ce privește calendarul impus pentru o excepție de neconstituționalitate, adică sesizarea primită de la Avocatul Poporului, regulamentul precizează la același art. 48, dar la alin 2. că: „în cazul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate, termenul de judecată se stabileşte la data depunerii raportului şi nu poate fi fixat într-un interval mai scurt de 30 de zile.”
^ Nu există însă nicio astfel de restricție pentru judecarea unui conflict de natură constituțională, adică a sesizării CSM sau a celei a Președintelui.
- Dacă deciziile trecute în revistă mai sus sunt adoptate de CCR și publicate în Monitorul Oficial înainte de intrarea în vigoare a prevederilor din OUG 13, este posibil să se evite aplicarea principiului privind aplicarea legii penale mai favorabile pentru unele categorii de persoane (vezi art. 5 și 6 din Codul penal). Dacă publicarea deciziilor CCR asupra acestor sesizări se va face după intrarea în vigoare a OUG 13, lucrurile se complică. Singura excepție ar fi varianta în care CCR anulează ordonanța, pentru că e ca și cum OUG 13 nici n-ar fi existat vreodată.
7. Care-i faza cu legea penală mai favorabilă?

Principiul aplicării legii penale mai favorabile este consacrat în art. 5 și 6 din Codul penal. Acest principiu pornește de la ideea că persoana condamnată merită să se bucure de clemență, atunci când legiuitorul înăsprește sau îndulcește legea penală, după caz. Să luăm exemplul unei persoane care a fost condamnată, în anii ‘90, pentru întreținerea de relații homosexuale (da, a fost o vreme când asta era o infracțiune în art. 200 din vechiul Cod penal). Atunci când s-a dezincriminat această infracțiune, legea mai favorabilă s-a aplicat imediat pentru toți cei care erau încarcerați, ei fiind eliberați imediat.

Similar, putem să luăm exemplul unei persoane condamnate pentru conflict de interese în formă penală, în varianta din art. 301 al noului Cod penal, privind relația sa cu o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale. Conform art. I, pct. 5 din OUG 13/2017, ipoteza raporturilor comerciale nu mai este incriminată, astfel încât persoana condamnată va beneficia de legea nouă, mai favorabilă.

8. Care-i faza cu termenul de 10 zile?

Există o cutumă privind termenul de intrare în vigoare pentru normele de drept substanțial penal. Această cutumă se referă la crearea unei perioade-tampon, în mod obișnuit de 30 de zile până la intrarea în vigoare, în care să poată fi verificate dosarele celor din penitenciare. Scopul acestei verificări este tocmai de a descoperi dacă există cazuri de persoane care ar trebui să fie eliberate din penitenciar. Este de înțeles că, dacă o persoană rămâne în penitenciar în timp ce, conform noii legi, ar trebui să fie eliberată, acea persoană ar trebui să fie despăgubită pentru perioada pe care o petrece încarcerată, deși trebuia să fie liberă.

Aceste argumente sunt întărite atât în sesizarea CSM, cât și în poziția Parchetului General care consideră că termenul de 10 zile este prea mic:

„Sarcinile impuse judecătorului delegat cu executările penale sunt imposibil de realizat: în cele 10 zile nu se pot, obiectiv, identifica toate cauzele susceptibile de aplicarea art. 4 sau art. 6 C.p., context în care nici judecata nu poate avea loc de urgență. Pentru situații similare (intrarea în vigoare a noului Cod penal, în condițiile în care acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009 și a intrat în vigoare dup cca. 4 ani și jumătate de la publicare, respectiv la 1 februarie 2014) s-au prevăzut proceduri speciale (de pildă, art. 23 alin. 7 din Legea nr. 255/2013 – pentru analiza hotărârilor judecătorești au fost delegați la instanțele de executare, pe un termen de 2 luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și a curților de apel învecinate ). Contextul creat de prezenta dispoziție este de natură să aducă atingere dreptului prev. de art. 5 din Convenție privind libertatea individuală, în ipoteza acelor persoane care ar trebui, de îndată, puse în libertate ca urmare a dezincriminării faptelor pentru care au fost condamnați definitiv (art. 4 C. penal ) sau ca urmare a executării deja a unei pedepse egale cu maximul special prevăzut de legea nouă (art. 6 C. penal).”

9. Ce se întâmplă dacă CCR nu se pronunță în timp util?

În această situație, OUG 13 produce efecte. Modificările la Codul de procedură penală sunt deja în vigoare de la data publicării (1 februarie 2017). Prevederile privind Codul penal vor intra în vigoare la 10 zile de la data publicării, adică pe 11 februarie 2017. Aceasta înseamnă ca până la 11 februarie, CCR să admită, să judece, să dea o decizie, să redacteze motivarea, să publice decizia și motivarea în Monitorul Oficial. Altfel, nici sesizarea AvP, nici cele ale CSM și Președintelui nu „suspendă” aplicarea ordonanței.

10. Cum se poate câștiga timp pentru a avea o decizie a Curții Constituționale?

Două scenarii. Prima modalitate în care se mai poate câștiga timp este prelungirea termenului de intrare în vigoare. Acest lucru poate fi făcut în două feluri: 1. Guvernul prelungește termenul de 10 zile, tot printr-o OUG; 2. Curtea Constituțională înțelege importanța momentului, prorogă termenul de primire a punctelor de vedere, judecă în regim de urgență, motivează, trimite decizia la Monitorul Oficial iar acesta, care se află în subordinea Guvernului, publică decizia în timp util.
03/02/2017

Categorie: Uncategorized

Publicitate pe site-ul Factual?

Completați sondajul

Analiză privind plafonarea indemnizațiilor pentru mame

Factual, despre legea salarizării în sistemul public

Tot profitul din vânzarea albumului „#rezist” va merge către Factual

#rezist

Myth-busting și FAQ: dezbaterea publică despre ordonanțe

1. Abrogarea OUG 13/2017

2. Conflictul juridic de natură constituțională

3. Demisia parlamentarilor opoziției

4. Demiterea Avocatului Poporului

5. Referendumul președintelui Iohannis

6. Scenarii pentru decizia CCR

7. Care-i faza cu legea penală mai favorabilă?

8. Care-i faza cu termenul de 10 zile?

9. Ce se întâmplă dacă CCR nu se pronunță în timp util?

10. Cum se poate câștiga timp pentru a avea o decizie a Curții Constituționale?