Etichetă: psd

  • Moțiunea PNL vs discursul Vioricăi Dăncilă: despre pensii

    Context

    Miercuri, 27 iunie 2018, în Plenul Parlamentului s-a discutat moțiunea de cenzură depusă de opoziție împotriva premierului Viorica Dăncilă, care a răspuns la criticile opoziției printr-un discurs prin care susține că demontează „zece exemple de astfel de minciuni și manipulări care apar în cuprinsul moțiunii”.

    Vom analiza, pe rând, cele „zece exemple” date de premierul Viorica Dăncilă în paralel cu textul moțiunii de cenzură.


    Citiți aici analiza pe afirmațiile despre economie


    Ce verificăm

    • valoarea pensiilor
    • soarta pilonului 2 de pensii administrate privat.

    Verificare

    #1. Despre pensiile actuale

    Textul moțiunii Discursul Vioricăi Dăncilă
    Pe lângă minciună, la Ministerul Muncii se practică și nerespectarea legii. Nu ați aplicat legea care prevedea creșterea pensiilor cu 10% de la 1 ianuarie 2018. Ați furat pensia românilor pe 6 luni.

    Asta dacă la 1 iulie nu veți anunța o altă amânare. V-ați opus majorării punctului de pensie de la începutul anului și nimeni nu a înțeles de ce! Ne-a lămurit, în schimb, doamna Lia Olguța Vasilescu, care, într-un exces de sinceritate, a afirmat că: „O persoană care cotizează doar la Pilonul I va ieși cu o pensie care de multe ori e crescută artificial din pixul guvernanților așa cum s-a întâmplat și de când suntem noi la guvernare.”

    […] Ați afectat deja peste 60.000 de pensionari din minerit și din alte sectoare de activitate, care au primit acasă decizii de recalculare, cu pensii în minus, după zeci de ani de muncă în condiții extrem de grele, în grupele I și II de muncă. Și lor le-ați promis în campania electorală că vor beneficia de majorări ale punctajelor la pensii cu 50% și 25%. Rezultatul? Recalculările au dus la pensii mai mici. Acum toți pensionarii au luat drumul instanțelor. Vă dăm noi soluția! HG 291/2017 privind dreptul la pensie pentru grupele I-II trebuie abrogată!

    Sunteți aproape de colaps cu pensiile din Pilonul I, deși ați împrumutat de la începutul anului peste 3 miliarde de euro și nu vă opriți! […]

    Eu pot să înțeleg până la un punct că menirea Opoziției este de a contesta ce face Puterea. Pot să înțeleg jocurile politice pe care le faceți în acest sens.Dar vă atrag atenția că pentru pensionari nu e deloc o joacă să afirmați că nu mai sunt bani pentru plata pensiilor până la sfârșitul anului.

    Pentru un pensionar a cărui sănătate sau chiar viață depinde de pensia care trebuie să vină lună de lună, nu e deloc o joacă când îi mințiți că nu mai ajung banii de pensii. Este o minciună iresponsabilă și vă rog să încetați să-i mai mințiți pe pensionari! V-ați făcut o dată de râs, când ați mai prevestit că nu vor mai fi bani de pensii decât până în luna noiembrie.

    Cât mai vreți să persistați în această minciună? Mai sunt câteva zile și intră în vigoare majorarea punctului de pensie cu 10%, de la 1.000 lei la 1.100 lei începând cu 1 iulie 2018! Tot de atunci se majorează și așa zisa pensie minimă de la 520 lei la 640 lei! O creștere de 23%.
    Cât sunteți de „rezistenți” când vine vorba de creșterea veniturilor pensionarilor?! Oare nu sunt ei părinții și bunicii noștri, ai tuturor, care au muncit o viața, în special pentru copiii și nepoții lor?

    Textul moțiunii este corect în ceea ce privește neaplicarea legii privind majorarea punctului de pensii de la 1 ianuarie. Într-adevăr, Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevedea o mărire anuală de la 1 ianuarie, iar Guvernul a dat în noiembrie 2017 o Ordonanță de Urgență prin care s-a derogat de la această lege, urmând ca abia de la 1 iulie 2018 să fie efectuată o creștere:

    Legea 263/2010

    Art. 102 (2)
    Valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

    OUG 82/2017

    Articolul I
    (1) Începând cu data de 1 iulie 2018, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10% și este de 1.100 lei.

    (2) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, în perioada 1 iulie- 31 decembrie 2018 nivelul indemnizației sociale pentru pensionari este de 640 lei.

    Trebuie însă precizat că, așa cum sintetizează și datele Casei Naționale de Pensii Publice, punctul de pensie a fost majorat și în iulie 2017, tot prin derogare de la regula privind majorarea anuală, chiar dacă în ianuarie 2018 nu s-a mai aplicat regula dată de lege.

    În ceea ce privește „colapsul” pensiilor din Pilonul I din textul moțiunii, aici situația este un pic mai complexă și merită detaliată.

    În primul rând, banii din Pilonul 1 de pensii „se văd” în Bugetul Asigurărilor Sociale (BAS). Din 2008 (acesta cuprinde banii din sistemul public de pensii, dar și din sistemul de accidente de muncă și boli profesionale, acesta din urmă fiind însă sub 1% din totalul BAS), când a fost introdus și Pilonul 2, acest buget a avut în mod constant probleme de finanțare. În ultimii ani, banii strânși doar pentru BAS nu au fost suficienți, motiv pentru care s-au acordat constant subvenții din bugetul de stat pentru a suplimenta lipsa banilor de pensii. Evoluția arată astfel:

    Notă: Sumele sunt exprimate în milioane lei. Sursa datelor: execuții bugetare, Ministerul Finanțelor Publice

    După cum precizam, banii cu care suplimentează bugetul de pensii când nu sunt suficienți vin din Bugetul de stat. Bugetul de stat are și el un deficit, fapt pentru care se împrumută bani prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Afirmația din moțiune că de la începutul anului România s-a împrumutat cu peste 3 miliarde de euro și că nici nu se opresc este una adevărată – de la începutul anului, MFP a împrumutat doar de pe piețele externe 1.2 miliarde de dolari (7 iunie 2018) și 2 miliarde de euro (1 februarie 2018). Pe lângă aceste sume, există împrumuturi interne, prin emiterea de titluri de stat, a căror valoare este de peste 18 miliarde de lei doar în 2018. Dar este o exagerare alăturarea în acest context care sugerează că toate aceste împrumuturi sunt doar pentru acoperirea pensiilor, chiar dacă atunci când ne uităm la subvențiile de la bugetul de stat pe primele 5 luni, acestea au fost de 2.3 miliarde de lei.

    Afirmația Vioricăi Dăncilă în această privință nu infirmă însă textul moțiunii – ea spune că mai sunt câteva zile și de la 1 iulie va crește și valoarea punctului de pensie, și valoarea pensii minime. Viorica Dăncilă are dreptate cu privire la cifrele prezentate, dar moțiunea nu făcea o afirmație diferită, ci preciza faptul că în loc ca acest lucru să aibă loc de la 1 ianuarie, potrivit legii, mărirea s-a reprogramat pentru 1 iulie 2018.

    Viorica Dăncilă are dreptate și când amintește de faptul că opoziția a mai afirmat că nu sunt bani pentru pensii decât până în noiembrie. În septembrie 2017, Raluca Turcan afirma:

    „Pensiile, care sunt promise acum multor oameni şi care din nefericire se pare că nu pot fi susţinute dincolo de luna noiembrie, sunt prevăzute a fi suportate exact din acumulările pe care le fac copiii acestor oameni.”

    #2. Despre pilonul doi

    Textul moțiunii Discursul Vioricăi Dăncilă
    Ne referim, în primul rând, la furtul premeditat al celor 43 de miliarde de lei acumulați din contribuțiile celor peste 7 milioane de români la Pilonul 2 de pensii. În vreme ce dumneavoastră vă străduiți să dați asigurări că nu veți fura economiile făcute vreme de 10 – 18 ani de către cele 7 milioane de angajați, Eugen Teodorovici spune că domnia sa face simulări la Ministerul de Finanțe, iar Olguța Vasilescu anunță că a „bătut în cuie” furtul acestor bani! Așa cum ați dat garanții că salariile nu vor scădea de la 1 ianuarie 2018, la fel ați dat asigurări că tăierea contribuțiilor la Pilonul 2, de la 6% la 3,75%, nu va aduce contribuții mai
    mici în conturile românilor! Iarăși ați mințit! Contribuțiile nominale au scăzut, de la 1 ianuarie 2018, cu cca. 12%, bani pe care i-ați direcționat către bugetul de stat, pentru a petici incompetența vădită a celui de-al treilea guvern PSD-ALDE.
    Nu s-a pus niciodată problema naționalizării Pilonului II de pensii – nici nu s-ar putea pentru că fondurile acumulate acolo aparțin românilor, iar dreptul la proprietate este garantat prin Constituție.
    […]

    Dar, da, vrem ca administratorii privați ai fondurilor din Pilonul II să fie într-un mediu concurențial real, astfel încât să fie determinați să obțină randamente cât mai bune și să perceapă comisioane cât mai mici pentru clienții lor. Acesta este interesul cetățenilor și asta ne dorim să facem în reformarea sistemului de pensii.

    Textul moțiunii face referire la situația Pilonului II de pensii administrate privat – datele Autorității de Supraveghere Financiară pentru mai 2018 confirmă o valoare totală a activului total de peste 43 miliarde de lei, contribuții a peste 7 milioane de participanți.

    Dincolo de opiniile politice pe acest subiect, cert este că într-adevăr ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a dat asigurări că valoarea nominală trimisă către Pilonul 2 nu va fi afectată de mutarea contribuțiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, chiar dacă procentul scade de la 6% la 3.75%. Potrivit acelorași date oficiale privind evoluția contribuțiilor la Pilonul 2 de pensii, situația viramentelor pentru primele luni din 2018 arată astfel:

    Valoarea nominală virată către Pilonul 2 de pensii nu a scăzut față de lunile similare din 2017, ci chiar e într-o ușoară creștere (cu 5%). Însă, într-adevăr, dacă nu s-ar fi operat micșorarea procentului de la 6% la 3.75%, viramentele la pilonul 2 ar fi putut fi de 2.9 miliarde lei în loc de 1.8 miliarde lei pentru primele trei luni.

    Actualizare: nu avem însa date defalcate pe ce se întâmplă la nivel individual

    Viorica Dăncilă răspunde la aceste acuzații din moțiune spunând că nu s-a pus niciodată problema naționalizării pilonului 2 de pensii și că nici nu ar fi fost posibil tehnic vorbind, Constituția protejând proprietatea privată. Afirmația Vioricăi Dăncilă este una înșelătoare dacă ne gândim cel puțin la faptul că în vara anului 2017, ministrul Finanțelor propus vorbea după audierea sa în Parlament despre desființarea pilonului 2 de pensii. Dar, într-adevăr, nu s-a pus problema naționalizării pentru că există nu doar garanția constituțională în acest sens, ci și decizii ale Curții Constituționale în acest sens.

    Însă aceasta aduce în discuție faptul că Guvernul își dorește ca administratorii de pensii private să fie într-un mediu concurențial care să îi determine să aibă randamente mari și comisioane mici. Felul în care pune alături posibilitatea ca cetățenii să poată opta pentru pilonul 1 sau pilonul 2 arată că Viorica Dăncilă vorbește de o comparație care nu e posibilă momentan, o competiție reală între cele două piloane nefiind posibilă pentru că statul nu investește acei bani – am verificat deja o afirmație similară de pe vremea lui Mihai Tudose, când am arătat de ce nu se poate face acest lucru.

    Dar pentru că Viorica Dăncilă aduce în discuție cele mai bune randamente și comisioane, este important să precizăm că România stă deja foarte bine în această privință:

    În ceea ce priveşte randamentul pilonului II de pensii, putem constata, uitându-ne pe datele celui mai recent raport Better Finance, că România se află pe locul doi la cea mai bună performanță în Europa, cu 5,23%, fiind întrecută numai de către Suedia.

    Referitor la comisioane, consultând acelaşi raport, observăm un comision mediu de 0,58% în cazul României pentru anul 2016 – procent care nu poate fi considerat mare.

    Concluzie

    Ambele tabere comit inexactități și aduc în dezbatere jumătăți de adevăr și, în privința situației pensiilor, vorbesc uneori despre lucruri și perspective diferite.


    Dacă vă place ce facem, ne puteți susține printr-o donație
  • Iohannis despre execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018

    Context

    Luni, 7 mai 2018, președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o serie de declarații cu privire la execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018.

    Am verificat (aproape) întreg discursul Președintelui (am folosit Hotnews pentru transcriptul declarațiilor). Unele dintre afirmații sunt imposibil de verificat, fiind mai curând declarații politice. Însă printre cele verificate, există și afirmații adevărate, și afirmații parțial adevărate sau false. Le găsiți mai jos:


    Dacă vă place ce facem, ne puteți susține printr-o donație.


    Bună seara!
    Astăzi despre banii românilor. S-au publicat astăzi datele care arată execuția bugetară din primul trimestru al anului 2018, date publicate cu întârziere.

    Parțial adevărat. Într-adevăr, pe 7 mai 2018 a fost publicat Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018. Afirmația este parțial adevărată pentru că Ministerul Finanțelor Publice publică și date lunare privind execuția bugetară (care sunt date operative), iar cele de până la data de 31 martie 2018 au fost publicate pe 27 aprilie 2018, în Buletinul MFP. Cât privește întârzierea, în anii precedenți rapoartele privind execuția bugetară pe primul trimestru au fost publicate cu o ușoară întârziere față de anii precedenți (2 mai în 2017 și 29 aprilie în 2016).

    Mă voi referi la aceste date, care arată execuția finanțelor publice. Dar înainte de asta, câteva aprecieri mai generale. Aș începe cu o constatare pe care am mai făcut-o în diferite formule. Programul de guvernare PSD, de la bun început, s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    După cum se cunoaște, PSD a propus românilor, pe de-o parte, scăderea taxelor și impozitelor, o acțiune începută acum doi ani cu scăderea TVA. Pe de altă parte, au propus o creștere puternică a cheltuielilor bugetare, pentru salarii, pentru pensii, pentru drumuri, au spus ei, pentru autostrăzi, au spus ei, pentru școli, au spus ei.

    Adevărat. În programul de guvernare se regăsesc aceste măsuri.

    Pentru economiști, dar și pentru cei interesați, această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD. Scăderea impozitelor, creșterea salariilor și realizarea tuturor celorlalte lucruri este o ecuație care cu greu poate fi dusă la bun sfârșit. Și, într-adevăr, trebuie să vedem un pic cât va ține această iluzie creată de PSD.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    În privința creșterilor salariale, la care m-am mai referit, PSD a reușit contraperformanță rară. Până și cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulțumiți. S-a promis o creștere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie, fiindcă, printr-o inginerie contabilă, au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revenea angajatorului, la salariat, și astfel s-a anulat practic această creștere.

    Parțial fals. În programul electoral, promisiunile au fost un pic mai nuanțate. Creșterea medie a salariilor bugetarilor în 2017/2016 a fost de 20%. Potrivit datelor operative privind execuția Bugetului general consolidat pe 2017, cheltuielile de personal au crescut față de anul 2016 cu 22%. În același timp, este adevărat că în Programul de guvernare era specificat și faptul că vor crește salariile tuturor bugetarilor. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru toată lumea pentru salariul net („în mână”), după cum admitea de altfel și ministrul Muncii (într-o verificare pe care o puteți regăsi aici), dar cauzele nu sunt numai generate de trecerea contribuțiilor de la angajat la angajator (ingineria contabilă menționată de Președinte), ci și de unele modificări introduse prin legea salarizării unitare.

    Venituri Bugetari

    Sursa: Program electoral PSD

    Destinatii cheltuieli

    Sursa: Program electoral PSD

    După deja aproape un an și jumătate de guvernare PSD, cu această fază extrem de discutabilă a creșterilor salariale așa-zise, nu vedem însă nici drumuri, nici autostrăzi, nici școli, nici spitale. Nimic!

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    Pe de altă parte, lumea se întreabă totuși de unde vin acești bani pentru anumite creșteri care s-au realizat și, dacă ne uităm cu atenție, povestea este una tristă. PSD, în fapt, amanetează viitorul țării! Crește salarii și pensii, și neglijează investiții importante și în infrastructură, și investiții necesare dezvoltării în general.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    Acum, din punct de vedere fiscal-bugetar, bugetul național este supus unei presiuni imense. Pe fondul creșterii cheltuielilor totale cu peste 22%, atât este creșterea față de anul trecut, această presiune trebuia, repet, trebuia atenuată printr-un efort consistent, vizibil, de creștere a veniturilor.

    Adevărat. Potrivit datelor operative privind execuția bugetului general consolidat, cheltuielile totale din trimestrul I 2018 sunt cu 22.1% mai mari decât în perioada similară a anului 2017.

    Executia BGC

    Deci, de creștere a încasărilor, or aici lucrurilor nu s-au întâmplat deloc așa. Din contră, execuția bugetară, și o să detaliez imediat, arată că practic la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului.

    Parțial fals. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că, deși la multe capitole esențiale veniturile au un grad de realizare sub programul asumat, este o exagerare că practic la niciun capitol nu s-a ajuns la nivelul propus. În ceea ce privește impozitul pe profit, salarii, venit există un grad de realizare de 107.7%, contribuțiile de asigurări sunt la 105.6%, iar veniturile nefiscale la 107.9% (acestea însă sunt într-o valoare oricum foarte mică).

    Sursa: Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018

    Atenție, program nu impus de cineva, program prezentat tot de guvern. Deci nici măcar propriul program nu și l-au îndeplinit.

    Adevărat. Guvernul nu și-a îndeplinit propriul program în privința colectării veniturilor. Per total, aceștia au realizat un nivel al colectării de 95.5% față de ceea ce își asumaseră pentru trimestrul I din 2018. Comparativ, în trimestrele I din anii precedenți, gradul de realizare a fost chiar mai mic în 2017 (94.5%), dar mai mare în 2016 (96.8%)

    Acest lucru arată ceva trist. PSD este incapabil să țină ordine în finanțele publice!

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    Iar după trei prim-miniștri, și tot atâția șefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea, lipsa de predictibilitate. În ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.

    Adevărat. Am avut, într-adevăr, o sumedenie de prim-miniștri într-un an și jumătate, trei la număr: Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. La ANAF am avut însă următorii șefi: Dragoș Doroș (dar e drept, doar pentru 10 zile), Bogdan Stan, Mirela Călugăreanu și Ionuț Mișa.

    Acum, la venituri bugetare totale. În primul rând, este important să observăm că guvernarea PSD nu reușește în niciun chip să transforme creșterea economică în creștere a veniturilor.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    De exemplu, în 2017 – fiindcă avem datele întregului an 2017 – noi am avut o creștere de peste 7%, dar, ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporție cu economia. Ba, dimpotrivă, surpriză, veniturile în 2017 au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul propriu al PSD, programul guvernelor, mai exact, ale PSD.

    Adevărat. Creșterea economică în 2017, confirmată inclusiv de Eurostat, a fost de 7%. Cât privește veniturile bugetare, în raportul care a însoțit propunerea de buget pentru 2017, veniturile bugetului general consolidat erau estimate la 254.7 miliarde lei. În execuția de la finalul anului 2017 (momentan disponibilă pe date operative), observăm că veniturile încasate au fost de 251.8 miliarde lei, deci cu aproximativ 3 miliarde mai mici decât programul asumat de guvernele PSD.

    Sursa: Raport privind situaţia macroeconomică pe anul 2017 şi proiecţia acesteia pe anii 2018-2020

    Sursa: Bugetul general consolidat 01.01- 31.12.2017

    Pe trimestrul I 2018, că despre aceste date vorbim acum, veniturile totale au crescut în termeni nominali, suma totală însă, ele sunt cu aproape 5% – 4,5% sub programul bugetar trimestrial. Deci ele sunt sub valoarea programată chiar de Guvern.

    Adevărat (verificat și mai sus). În termeni nominali, veniturile sunt mai mari cu 6.8 miliarde față de trimestrul I din 2017. Guvernul nu și-a îndeplinit însă propriul program în privința colectării veniturilor. Per total, aceștia au realizat un nivel al colectării de 95.5% față de ceea ce își asumaseră pentru trimestrul I din 2018. Comparativ, în trimestrele I din anii precedenți, gradul de realizare a fost chiar mai mic în 2017 (94.5%), dar mai mare în 2016 (96.8%).

    Și ca să detaliez un pic, că aici apar noi și noi vești proaste. Veniturile fiscale – acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată, și aici s-a ratat ținta programată cu 5%. Nu, sunt mai mici decât cele din trimestru I 2017. Și aici avem o nouă contraperformanță a PSD. De la momentul crizei economice din ultimii 9 ani, este prima dată când veniturile fiscale au scăzut față de anul anterior.

    Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile fiscale au un grad de realizare de 95.1%, adică sunt cu 4.9% mai mici decât nivelul asumat și, într-adevăr, cu 551.3 milioane de lei mai mici față de perioada similară din anul precedent. Dacă e să urmărim evoluția în termeni nominali a veniturilor fiscale în trimestrul I din ultimii ani, folosind datele MFP, avem următoarea traiectorie, din care observăm că într-adevăr, doar în trimestrele I din 2009, 2010 și 2018 avem venituri fiscale mai mici decât în perioadele similare anterioare.

    Pe urmă, veniturile din impozitul pe profit au scăzut față de trimestrul I al anului trecut. Această chestiune este la fel de gravă. Este o reflectare a faptului că, într-adevăr, economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile. Veniturile pauză.

    Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din impozitul pe profit (adică cel aplicat companiilor) au un grad de realizare față de ținta propusă de 95.2% și mai mic cu 126.6 milioane de lei față de perioada similară din 2017.

    Veniturile din TVA, TVA trebuia să fie așa, stâlpul de bază, pilonul de bază al bugetului. Aici nerealizarea față de program este de 9% și, poate vă amintiți, eu am avertizat atunci când s-a discutat bugetul pe 2018 că este nerealist, se bazează pe un optimism nemotivat. Vă reamintesc, PSD propunea o creștere cu 16% a veniturilor din TVA și, iată că în primul trimestru suntem cu 9% sub ceea ce a fost programat.

    Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din TVA au într-adevăr un grad de realizare de 91.4% sub nivelul programat. De asemenea, este adevărat că la promulgarea bugetului pe 2018 acesta a declarat că: „În ceea ce priveşte veniturile bugetare, analizele de specialitate arată că proiecţia unei creşteri a încasărilor din TVA de 16% este una mult prea optimistă”.

    Veniturile din accize, aici este un lucru foarte special. Veniturile din accize reflectă probabil cel mai fidel degringolada din finanțele publice gestionate de PSD. Cu toate că au crescut prețurile, cu toate că s-a reintrodus acciza pe carburant, chestiune care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare și, totuși, colectarea de către ANAF se află la 12% sub program.

    Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din accize sunt la un grad de realizare de 87.6% din valoarea prognozată. Este adevărat și că reintroducerea accizei pe carburant nu a fost prevăzută în programul de guvernare. Dimpotrivă, mesajele cu privire la accize din programul electoral arată un pic altfel față de realitate:

    Sursa: www.indraznestesacrezi.ro

    Aceasta este performanța PSD! Cu toate că românii plătesc prețuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite, nu realizează nici școli, nici autostrăzi, nici spitale.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    Fondurile europene, un nou eșec al PSD. Pe partea de venituri, suntem cu 37% sub valoarea programată. La cheltuieli suntem la 43% sub valoarea programată. Este totuși mult sub ce s-a programat și este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din prioritățile Guvernului.

    Adevărat. Dacă ne uităm la Anexa de la Raportul privind execuția bugetară pe trimestrul I 2018, observăm că veniturile din fonduri europene sunt la un grad de realizare de 63% față de nivelul propus, iar cheltuielile pe acest domeniu sunt la 56.8% realizare față de ținta propusă.

    Dar de ce să ne mirăm? PSD are tot felul de priorități: lupta cu BNR, lupta cu investitorii, cu multinaționalele, numai cu fondurile europene nu prea se luptă, pentru că, dacă s-ar lupta în interesul românilor, ar trage banii și ar realiza investiții. Măcar de acolo, dacă din fonduri proprii nu reușesc să facă acest lucru.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    România – aceasta este un lucru negativ – se află în procedura privind deviația semnificativă a deficitului bugetar. Și aici ar fi bine ca Guvernul PSD să nu uite că România face în continuare obiectul procedurii europene privind deviația semnificativă a deficitului și dacă nu se corectează atunci acest lucru se va agrava, doar că nu se vede nicio intenție și nicio măsură corectivă.

    Adevărat. Dacă ne uităm la documentele Comisiei Europene, observăm că România a primit încă din februarie 2017 o scrisoare de tip early-warning referitoare la riscurile de îndepărtare de la țintele de deficit. Aceste atenționări au continuat pe parcursul anului 2017. În iunie, la propunerea Comisiei Europene, a fost aprobată „Council Recommendation with a view to correcting the significant observed deviation from the adjustment path toward the medium-term budgetary objective in Romania”. La finalul lunii noiembrie, Comisia Europeană a făcut o nouă recomandare Consiliului, ca răspuns la faptul că România nu ar fi luat acțiunile necesare pentru a corecta deviația deficitului.

    Invit să-și revină pe guvernanții PSD. Per ansamblu, o evoluție total, total nesatisfăcătoare a finanțelor publice.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă, pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți!
    Și, în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea și ai lui nu au nicio soluție pentru o guvernare bună și eficientă.

    Imposibil de verificat. Declarația este una politică.

    Dacă vă place ce facem, ne puteți susține printr-o donație.

  • Scurt istoric al achizițiilor publice în România

    Pachetul legislativ privind achizițiile publice: starea actuală și propunerea PSD pentru implementarea unui nou model

    Partea 1

    La început de an și primăvară, Guvernul Dăncilă propune o nouă schimbare radicală: după reforma fiscală, cea privind pachetul legislativ în domeniul achizițiilor publice. Liviu Dragnea a anunțat pe 30 martie că termenul până când acesta va fi gata este de 15 aprilie.

    „În ceea ce priveşte achiziţiile publice, undeva până în 15 aprilie o să avem pachetul gata, pentru că este vorba de un interes major al naţiunii să nu mai stăm, să ieşim din acest blocaj. Toată lumea vorbeşte de investiţiile mari care trebuie realizate şi eu cred că, poate cu una-două excepţii, toate guvernele, de la Revoluţie încoace, au vrut să facă (…), dar din cauza legislaţiei, din cauza procedurilor, din cauza acestui sport naţional reprezentat de contestaţii, nu s-au putut face investiţii în România.”

    În privința acestei preocupări, nu ne dăm seama din ce sau de unde își trage necesitatea. În ultimii șase ani, majoritatea parlamentară formată în special de PSD a numit toate guvernele, inclusiv cel tehnocrat, iar modificările repetate la legislația privind achizițiile au fost propuse și susținute de PSD în toată această perioadă.

    Marți, 17 Aprilie, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională pentru Achiziții Publice au pus în consultare publică pe site-ul agenției patru proiecte de modificare a legislației achizițiilor publice:

    1. Proiect de Hotărârea de Guvern privind măsurile necesare pentru operaționalizarea și desfășurarea corespunzătoare a activității Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate;
    2. Proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate;
    3. Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență nr. 98/2017 privind funcția de control ex ante (…);
    4. Proiectul de Ordonanță de Urgență a Guvernului privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice;

    Motivarea pe baza căreia Guvernul României consideră de maximă urgență adoptarea lor constă în două mențiuni specificate în textul uneia dintre ordonanțele de urgență:

    1. nivelul redus al absorbției fondurilor structurale cu efecte negative asupra potențialului de dezvoltare al economiei naționale;
    2. înființarea unei unități de achiziții centralizată era prevăzută a fi realizată până la data de 31 decembrie 2016.

    De asemenea, din comunicatul Ministerului Finanțelor Publice cu privire la acest subiect reținem printre altele, că:

    „Principalele modificări de simplificare a legislației din domeniu vizează remedierea următoarelor probleme sistemice identificate ca urmare a monitorizării sistemului național de achiziții publice:
    întârzieri provocate de observatorii ex-ante în evaluarea ofertelor și în desemnarea câștigătorilor;
    numărul foarte mare de contestații”

    Ce verificăm?

    1. Dacă într-adevăr este urgentă adoptarea unor măsuri în acest domeniu
    2. Dacă investițiile în România nu se realizează pentru că a face contestații este un „sport național”

    Verificare

    Guvernul susține că reglementarea în domeniul achizițiilor publice este urgentă, însă discuțiile pe marginea acestui subiect sunt vechi și ar fi putut face obiectul unei proceduri de reglementare normale.

    La ultimul Congres extraordinar al PSD din 10 martie, premierul Viorica Dăncilă a anunțat ca proiect prioritar al Guvernului modificarea legislației în domeniul achizițiilor publice, proiect izvorât din solicitările primarilor PSD:

    „Am vorbit cu mulţi primari şi toţi îmi solicitau modificarea legii achizițiilor publice şi înfiinţarea Tribunalelor de achiziţii publice. Ştim cu toţii că actuala legislaţie reprezintă o piedică pentru administraţia centrală şi locală. Vreau să adoptăm modelul german în domeniul achiziţiilor, vom reduce termenul de rezolvare a contestaţiilor.”

    Circa două săptămâni mai târziu, vicepremierul Paul Stănescu a declarat și el că până la sfârșitul lunii martie Guvernul va veni cu o nouă lege a achizițiilor publice:

    „Spun ce a spus şi doamna prim-ministru – în această lună, prin ordonanţă de urgenţă, vom veni cu o lege a achiziţiilor publice. (…) Nu intrăm în detalii pentru că aş spune lucruri pe care nu le ştiu”, a declarat Paul Stănescu.”

    Astfel de declarații (Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Paul Stănescu) nu sunt singulare actualului guvern, PSD mai având astfel de reacții în trecut, unele chiar mai prudente.

    Mihai Tudose, premier, decembrie 2017

    „Guvernul a modificat și completat legislația achizițiilor publice, prin ordonanța de urgență. Scopul modificărilor este, potrivit Executivului, de a simplifica, clarifica și corela unele prevederi, precum și de a reduce termenele în procesul de atribuire a contractelor publice.”

    Victor Ponta, premier, august 2015

    „În următoarele patru luni, mai avem câteva legi de făcut, și anume, Legea achizițiilor publice. Nu o să avem investiții publice în România până nu schimbăm legea (…) Legea achizițiilor publice este gata, la 1 septembrie, pe directivă europeană, pleacă în Parlament.”

    Victor Ponta, premier, iulie 2015: a precizat că legea care reglementează achizițiile publice a fost de multe ori modificată și „de fiecare dată și-a dovedit limitele” în așa fel încât o reformă reală a modului de efectuare a achizițiilor publice în România era absolut necesară.

    Victor Ponta, premier, iulie 2014

    Legea achizițiilor publice trebuie schimbată, astfel încât să nu mai existe situații în care firme care au câștigat lucrări să nu le mai execute din cauza că „au probleme”, iar companiile „neserioase” să poată fi puse pe lista neagră”, a declarat premierul Victor Ponta.

    Parlament, iulie 2013: pentru că „nu suntem o țară de hoți”, Guvernul s-a răzgândit și a modificat pe tăcute în Parlament Legea Achizițiilor Publice.

    Guvern, aprilie 2013

    „Guvernul a modificat articolul 8 din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, în așa fel încât operatorii din transportul aerian să nu mai poată derula proceduri de achiziții publice. Premierul Victor Ponta a anunțat încă de luni că va fi aprobată în ședința de marți o astfel de ordonanță.”

    Legislația privind achizițiile a fost modificată de 30 de ori în 12 ani.

    În perioada 2005-2017 guvernanții au operat nu mai puțin de 30 de modificări mai mult sau mai puțin structurale doar în ceea ce privește legislație primară (am exclus legislația secundară și terțiară din procesul de numărare).

    Acest aspect indică suferința celor care trebuie să aplice legea. Este suficient de greu, ca beneficiar sau aplicant / ofertant, să poți ține pasul cu atât de multe modificări indiferent de cât de multe cursuri de calificare ai urma. Iar dacă nu ții pasul, apare necunoașterea și / sau de aici – slaba pregătire a dosarelor, un punct esențial în succesul unei achiziții publice.

    Cronologia modificărilor legislației pe achiziții publice

    România are din 2015 o Strategie Națională în domeniul Achizițiilor Publice pentru perioada 2015-2020, și un Comitet Interministerial înființat de Victor Ponta în 19 octombrie 2015. Un document util în îmbunătățirea unei politici publice și o structură de actori capabilă, dacă ar avea voință să și lucreze împreună – să urmărească și să pună în aplicare prevederile legale în materie.

    Din păcate, nu știm cât de aplicată este strategia sau dacă funcționează comitetul. Bănuim că, datorită lipsei de informații publice de pe site-ul Agenției Națională pentru Achiziții Publice, acest Comitet Interministerial nu a funcționat decât pe foaie. Posibil efect al frământărilor politice de atunci – căderea guvernului Victor Ponta, începerea guvernării tehnocrate. Tipic pentru guvernele românești, un nou comitet interministerial rămâne în istorie doar pe foaie, una oficială de altfel.

    Citind strategia 2014-2020, e clar că la momentul actual viziunea PSD din 2015 e cu totul alta decât cea de acum. În 2015, strategia reprezenta:

    „o etapă crucială în vederea reformării sistemului românesc de achiziții publice, deoarece stabilește o viziune comună, într-un moment cheie, în care noile directive în domeniu propun statelor membre trecerea la o noua paradigmă, în contextul în care achizițiile publice devin instrumentul principal de deblocare a creșterii economice la nivel european”.

    În 2018, aceasta se rezumă la

    știm cu toţii că actuala legislaţie reprezintă o piedică pentru administrația centrală şi locală (Viorica Dăncilă)

    în această lună, prin ordonanţă de urgenţă, vom veni cu o lege a achizițiilor publice (Paul Stănescu).

    Partea a II-a

    Contestațiile în domeniul achizițiilor publice sunt o problemă, însă nu putem spune că acesta este motivul pentru care nu se fac investiții în România

    Intrăm puțin în subiectul problematicii actuale din domeniu pentru a vedea care sunt principalele probleme în atribuirea contractelor, probleme semnalate chiar de autoritățile din domeniu.

    Ce spun cifrele?

    Număr de proceduri de atribuire inițiate

    Conform raportului Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în cadrul platformei de achiziții publice – SEAP au fost inițiate:

    • 19.079 de proceduri de atribuire în 2016.
    • 28.165 de proceduri de atribuire în 2017 (o creștere de 47.62%).

    Contestații față de de procedurile de atribuire

    • 3.005 de contestații în 2016.
    • 4.782 de contestații în 2017.

    Natura contestațiilor celor 4774 contestații din ultimul an (2017):

    • 801 de contestații împotriva documentațiilor de atribuire.
    • 3.973 de contestații împotriva rezultatului de atribuire.

    Sursa fondurilor din procedurile contestate:

    • 3794 de contestații formulate în proceduri finanțate din fonduri publice.
    • 980 de contestații formulate în proceduri finanțate din fonduri europene.

    Primele și ultimele județe în clasamentul contestațiilor:

    • Bucureștiul – 1.396
    • Cluj – 208
    • Iași – 204

    Satu Mare, Ialomița și Covasna au în medie doar 25 de contestații.

    Câteva aspecte legate și de obiectului contestațiilor, extrase din raportul CNSC:

    Defalcarea contestațiilor împotriva documentaţiilor de atribuire:

    • cerinţele restrictive cu privire la experiența similară, criterii de calificare, specificaţii tehnice (224);
    • menţionarea în cadrul documentaţiei de atribuire a unor denumiri de tehnologii, produse, mărci, producători, fără a se utiliza sintagma „sau echivalent” (148);
    • lipsa unui răspuns clar, complet şi fără ambiguităţi din partea autorităţii contractante la solicitările de clarificări vizând prevederile documentaţiei de atribuire (86);
    • impunerea de clauze contractuale inechitabile sau excesive (49);
    • criterii de atribuire şi factori de evaluare fără algoritm de calcul, ori cu algoritm de calcul netransparent sau subiectiv (46);
    • nedivizarea achiziţiei pe loturi, în cazul produselor/lucrărilor similare (15);
    • altele (238)

    Defalcarea contestațiilor împotriva rezultatului procedurii:

    • respingerea ofertei contestatorului ca neconformă sau inacceptabilă (2.460);
    • preţul neobişnuit de scăzut al ofertelor altor participanţi la procedura de atribuire (482);
    • documentele de calificare depuse de alţi ofertanţi participanţi sau modul de punctare/evaluare a acestora de către autoritatea contractantă (369);
    • anularea fără temei legal a procedurii de atribuire de către autoritatea contractantă (144);
    • respingerea ofertei fără ca autoritatea contractantă să solicite clarificări referitoare la propunerea tehnică/preţul ofertat, sau aprecierea incorectă a răspunsurilor la clari cări (26);
    • procesul‐verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor (neluarea în considerare a garanţiei de participare, modul de desfăşurare a şedinţei de deschidere a ofertelor) (18);
    • în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, autoritatea contractantă nu a precizat motivele de respingere a ofertei (8);
    • altele (459).

    Ceea ce vedem ca fiind prioritar în noul pachet legislativ în domeniul achizițiilor publice este că pleacă de la ideea de reducere a termenelor de rezolvare a contestațiilor.

    Ce uită sau poate nu cunosc actualii decidenți este faptul că:

    1) în 23 Mai 2016, prin Legea nr. 101, tocmai acest lucru a fost urmărit:

    remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

    Legea 101 presupune transpunerea în legislația națională a directivelor europene. Inițiativa a aparținut fostului premier Victor Ponta, iar proiectul legislativ a trecut de ambele Camere fără probleme.

    2) În decembrie 2017, Guvernul Tudose a mai modificat încă o dată prin ordonanță de urgență Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, precum şi Legea nr. 101/2016 cu scopul de a simplifica, corela și clarifica unele prevederi și de a reduce termenele în procesele de atribuire a contractelor publice.

    Conform comunicatului Guvernului

    adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de flexibilizare şi armonizare a sistemului achiziţiilor publice va reduce riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, şi al amânării/întârzierii implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local.

    Reducerea termenelor pe repeat:

    Întreaga neputință (datorată și modificărilor legislative haotice) ori nepricepere în aplicarea legislației existente din materia achizițiilor publice este pusă în cârca contestațiilor și mai exact a termenelor de soluționare a contestațiilor.

    Contestațiile au devenit „omul negru” atunci când vorbim despre procedura de atribuire a contractelor de achiziție publică. Cert este că, în viziunea majorității Guvernelor, procedura contestațiilor stă proptită în calea investițiilor în România. Este justificarea majorității nerealizărilor.

    Ce presupune procedura contestațiilor conform legislației în vigoare

    A) O procedură prealabilă și obligatorie de notificare a autorității competente în atribuirea contractelor de achiziție publică

    ➔ Orice persoană vătămată (operator economic) întru-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorități competente ori prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, poate să formuleze contestație, însă numai îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sub sancțiunea respingerii contestației ca inadmisibilă.

    ➔ Autoritatea competentă în atribuirea contractelor de achiziție publică are obligația de a da un răspuns notificării într-un termen de 3 zile de la primirea ei. Aceasta poate rezolva neregulile notificate, luând și implementând măsurile necesare în maxim 7 zile după ce le-a constatat.

    ➔ Operatorul economic va putea formula contestație în procedura administrativ-jurisdicțională (la CNSC) sau în cea judiciară (la instanța competentă) în ipoteza în care operatorul economic se consideră vătămat prin măsurile de remediere luate de autoritatea contractantă, ori dacă această autoritate nu răspunde în termenul legal, ori persoana se consideră vătămată de răspuns. Contestația se va formula în 10 zile ori în 5 zile, după cum sunt descrise cazuri particulare în Legea nr. 101/ 2016.

    B) Faza administrativ-jurisdicțională CNSC (premergătoare demersului în instanța judecătorească)

    ➔ Contestația se publică în SEAP, iar operatorii economici interesați au la dispoziție un termen de 10 zile de la data publicării, în care pot interveni în litigiu.

    ➔ În termen de 5 zile de când a primit contestația, autoritatea contractată are obligația să transmită CNSC și contestatorului, punctul său de vedere în legătură cu subiectul contestației. Netrimiterea acestui punct de vedere nu oprește procedura de soluționare a contestației de către CNSC.

    ➔ Contestația se soluționează de CNSC în termen de 20 de zile de la primirea dosarului de achiziție publică.

    ➔ Contestația se soluționează în 10 zile în cazul incidenței unei excepții care împiedică analiza pe fond a contestației.

    ➔ Termenele de soluționare a contestației se pot prelungi în mod justificat pentru maxim 10 zile.

    ➔ Există și două situații expres și limitativ prevăzute de lege în care procedura de soluționare a contestației poate fi suspendată, ceea ce înseamnă că termenul de 20 de zile care reprezintă regula, va fi cu siguranță depășit: a) când soluționarea contestației depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, caz în care procedura de soluționare a contestației se va suspenda până când soarta juridică a respectivului drept va fi tranșată în litigiul paralel; b) când s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru o infracțiune săvârșită în legătură cu actul atacat de contestator, suspendarea menținându-se până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală ce a generat suspendarea.

    ➔ Decizia CNSC motivată se comunică în 3 zile de la pronunțare și se publică în termen de 5 zile de la pronunțare pe pagina de internet a CNSC.

    ➔ Decizia se publică în SEAP de către autoritatatea contractantă, în termen de 5 zile de la primire.

    C) Faza judiciară (la instanța competentă – Curtea de Apel)

    Este de menționat faptul că operatorul economic poate opta între a formula contestație direct la instanța competentă, iar nu la CNSC. De aici rezultă două ipoteze: a) cea în care operatorul economic formulează contestație la CNSC și ulterior plângere la instanța competentă împotriva deciziilor date de CNSC; și b) cea în care este sărită etapa CNSC și se formulează contestație direct în instanță.

    a) Ipoteza în care s-a formulat contestație la CNSC și ulterior plângere în instanță împotriva deciziei CNSC

    ➔ Plângerea împotriva deciziilor CNSC pot fi formulate în termen de 10 zile de la comunicare.

    ➔ CNSC trimite instanței dosarul care a stat la baza deciziei în termen de 3 zile de la primirea plângerii

    ➔ Întâmpinarea este obligatorie, intimatul trebuind să o depună în 5 zile de la comunicarea plângerii

    ➔ Plângerea împotriva deciziilor CNSC se soluționează în termen de 45 de zile

    ➔ Pronunțarea poate fi amânată maxim 5 zile

    ➔ Motivarea și redactarea trebuie făcute în cel mult 7 zile de la pronunțare.

    ➔ Hotărârea motivată a ainstanței se va trimite în 15 zile la ANAP, care o va publica în SEAP

    b) Ipoteza în care contestația este adresată direct instanței competente

    ➔ Primul termen de judecată este de maxim 20 de zile de la data înregistrării contestației.

    ➔ Termenele de judecată ulterioare nu pot fi mai mari de 15 zile, iar durata întregii proceduri nu poate depăși 45 de zile de la data sesizării instanței

    ➔ În cazuri justificate, instanța poate amâna pronunțarea cu 5 zile, iar hotărârea motivată se redactează în 7 zile de la pronunțare și se comunică de îndată părților interesate.

    Analizând un exemplu simulat de contestație în baza datelor extrase mai sus din lege și creionând cea mai văduvită de celeritate dintre ipotezele posibile (cea în care se prelungesc termenele de pronunțare cu 10 zile sau 5 zile acolo unde legea permite, cu adresarea contestației la CNSC și atacarea ulterioară a deciziei cu plângere la instanța competentă) reiese că o contestație în materia achizițiilor publice urmată de plângere în instanță se poate întinde pe o durată de maxim 137 de zile lucrătoare.

    Studiu de caz

    Sunt doar contestațiile motivul pentru care întârzie investițiile în România?

    Din păcate, nu. Acesta este răspunsul simplu. Răspunsul complicat este acela că la întârzierea investițiilor contribuie o sumedenie de alți factori – de la alocările bugetare insuficiente pentru demararea procedurilor și până la avize și alte elemente birocratice.

    Ca să luăm ca exemplu doar câteva proiecte care se lungesc de ani de zile, este suficient să ne uităm în lista obiectivelor de investiții din bugetul aprobat pentru anul 2018 pentru proiectele majore gestionate de ministere. Am ales, pentru exemplificare, Ministerul Sănătății. În bugetul aprobat pentru acest an apar următoarele obiective de investiții similare:

    Lucrări la Institul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuță din Cluj-Napoca

    Ce observăm? Că studiul de fezabilitate a fost aprobat în decembrie 2014 și că investiția trebuia să înceapă în iulie 2016. Ce a făcut Institutul Oncologic din Cluj-Napoca? A organizat licitația, publicând un anunț în acest sens inclusiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Dar ce ne spune portalul oficial de achiziții publice? Că, în ciuda numeroaselor cereri de clarificare și a măsurilor de remediere aduse, licitația publicată pe 22 septembrie 2016 a fost atribuită aproape 6 luni mai târziu, pe 31 ianuarie 2017.

    Lucrări la Institutul Regional de Oncologie Timișoara

    Observăm că, în acest caz, studiul de fezabilitate a fost aprobat în 30 septembrie 2015 și că lucrările ar fi trebuit să înceapă tot în iulie 2016. Ce a făcut în acest caz Direcția de Sănătate Publică Timiș? A organizat licitația, publicând un anunț în acest sens pe 17 septembrie 2016. Rezultatul? Peste 15 luni este anulată pe motiv că a primit o singură ofertă și aceea neconformă.

    Concluzie

    Guvernele succesive din ultimii ani au tot insistat pe marginea necesității de a reforma sistemul de achiziții din România. În ciuda nenumăratelor schimbări, armonizări cu legislația europeană și declarații privind necesitatea unor achiziții publice mai eficiente, pare că și după ani de dezbateri pe subiect Guvernul va insista că acest domeniu trebuie modificat prin ordonanță de urgență. Ori, cel puțin din perspectiva anilor de dezbateri și intenții pe acest subiect, nu pare că urgența este justificată.

    De asemenea, înainte de a trece la modificări structurale de legislație, credem că actuala coaliție PSD-ALDE ar trebui să se informeze, să urmărescă pașii realizați până la această dată în domeniu, astfel încât procesul de îmbunătățire să fie unul axat pe indicatorii urmăriți în anii precedenți, plus cazuistica reieșită și colectată de instituțiile cu atribuții, și nu modificat sistemul la nivel structural.

    Cât privește faptul că în România ar fi „sport național” contestarea procedurilor de achiziție și că acesta ar fi un motiv pentru care nu s-au făcut investiții, acest mit nu se justifică. Desele modificării pe termenul de contestare au făcut ca în acest moment durata acestora să fie destul de redusă. Mai mult, este suficient să ne uităm la câteva exemple concrete de investiții planificate ce nici măcar nu au ajuns la stadiul de licitație, deci nu putem afirma că din cauza aceasta nu s-au realizat. Un studiu de caz simplu, din lista obiectivelor de investiții finanțate prin bugetul Ministerului Sănătății, ne arată că, totuși, atât licitațiile, cât și investițiile, se pot realiza în România, în ciuda contestațiilor.

    Nu putem afirma cu certitudine că există o sumedenie de contestații la procedurile de licitație publică în România. Însă aceasta nu este nicio problemă nouă (care să justifice urgența în reglementare printr-o Ordonanță), nici unica sursă pentru nerealizarea investițiilor. Tocmai de aceea, a modifica încă o dată legislația în domeniu ar trebui să se întâmple cu un parcurs legislativ normal și care să permită dezbaterea publică așezată pe acest subiect.

  • Myth-busting și FAQ: dezbaterea publică despre ordonanțe

    ACTUALIZARE: e nevoie de o clarificare.

    Articolul postat de noi oferă scenarii bine documentate, dar nu e un fact-check, asa cum scrie si in titlul blogului – unul, ce-i drept, mai Funky. De aceea, dupa cum vedeti, e postat pe blog și nu pe site. Am folosit adesea termeni precum „ar putea” (și nu verdicte sau certitudini, ca pe fact-checking-ul clasic) tocmai pentru a informa cititorii astfel încât fiecare să-și poată trage concluzia proprie.

     

    Circulă în spațiul public mai multe soluții pentru ca Ordonanța de urgență pentru modificarea Codului Penal și Codului de procedură penală să nu își producă efecte. Cititorii noștri ne întreabă dacă acestea chiar ar produce vreun efect.

    În acest articol vom analiza o parte dintre acestea pentru a arăta care ar fi efectele asupra OUG, din perspectivă factuală. Ordinea nu indică nicio judecată de valoare, nicio preferință!

    Cuprins (navigare rapidă)

    Glosar

    • anulare = ca și când n-ar fi existat niciodată; în principiu, anularea se face de altă entitate/instituție decât emitentul

    • revocare/retragere = ca și când n-ar fi existat niciodată; este același lucru cu anularea făcută chiar de către emitent

    • abrogare = se șterge, dar lasă urme, adică se recunoaște că a existat, chiar și pentru un minut; se poate face de către emitent (iar asta ar fi periculos, pentru că permite aplicarea legii mai favorabile) sau de către altă entitate (în cazul ideal, de către CCR)

    Listă de abrevieri:

    • AvP = Avocatul Poporului
    • OUG = Ordonanță de Urgență a Guvernului
    • CSM = Consiliul Superior al Magistraturii
    • CCR = Curtea Constituțională a României
    • BEC = Biroul Electoral Central
    • PÎCCJ = Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

    1. Abrogarea OUG 13/2017

    Abrogarea ordonanței nu face dispărute efectele sale, ci e preferabil să fie anulată sau revocată.

    • A) OUG 13/2017 conține deopotrivă norme de drept substanțial penal și norme de drept procedural penal;
    • B) Există un principiu de drept, conform căruia normele procedurale sunt de aplicare imediată;
    • C) Asta înseamnă că, cel puțin parțial, OUG 13 deja a intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial;
    • D) Dacă vrem să evităm posibilitatea ca vreun corupt să poată beneficia de legea penală mai favorabilă (pe conflictul de interese ori pe neglijența în serviciu, de exemplu), nu ne ajută nicicum abrogarea. Abrogarea nu ajută pentru că, dacă legea mai favorabilă a fost în vigoare cel puțin 1 minut, ea se va aplica fără doar și poate;
    • E) Prin urmare, pentru ca ordonanța să nu aibă efecte, este nevoie fie de retragerea, fie de anularea OUG 13 (abia aici apare în discuție problema cu Guvernul interimar, care, conform legii, nu ar putea să retragă ordonanța);
    • F) Anularea ar repune pe toată lumea în situația anterioară publicării OUG 13, adică în situația în care ordonanța nici nu ar fi existat vreodată;
    • G) Anularea ar putea fi dispusă de Curtea Constituțională.

    2. Conflictul juridic de natură constituțională

    Sesizarea depusă de Consiliul Superior al Magistraturii poate duce la anularea OUG

    • A) OUG 13/2017 conține norme de drept substanțial penal și norme de drept procedural penal;
    • B) În privința normelor de drept substanțial penal, oportunitatea reglementării este pe deplin la nivelul legiuitorului, chiar dacă, în acest caz, vorbim despre Guvern, în loc de Parlament;
    • C) În privința normelor de drept procedural penal, există cel puțin două argumente pentru care Guvernul nu avea voie să treacă peste avizul CSM:
      • principiul de drept conform căruia normele procedurale sunt de aplicare imediată;
      • realitatea evidentă că schimbarea procedurii afectează capacitatea instanțelor și parchetelor, respectiv magistraților, de-a-și face treaba eficient și predictibil;
    • D) Astfel, OUG are un regim de intrare în vigoare oarecum diferit, pentru că normele de substanță vor intra în vigoare după scurgerea termenului de 10 zile, însă normele de procedură ar putea intra în vigoare imediat;
    • E) Prin urmare, lăsând deoparte argumentele despre urgență (care se referă strict la instrumentul de reglementare numit OUG) și argumentele despre tehnica legislativă (care, pentru argumentele de la #c și #d, arată de ce nu e bine să pui în același act normativ și norme de substanță, și norme de procedură), problema pare că e în altă parte:
    • F) Conflictul juridic de natură constituțională între autoritatea executivă/Guvern și autoritatea judecătorească/CSM este dat exact de existența normelor procedurale în OUG 13! Dacă avea doar norme substanțiale, nu exista un astfel de conflict între cele două autorități (sau puteri) ale statului!
    • G) Când CCR este sesizată pe art. 146, lit. e) din Constituție, nu i se cere să verifice dacă un text (emis de o autoritate) este constituțional, ci i se cere să verifice dacă este constituțional comportamentul unei autorități;
    • H) Din motivul de la #g, este foarte important să arătăm că nu trebuie discutat nicăieri despre (ne)constituționalitatea prevederilor din OUG 13, ci trebuie discutat despre acțiunea/comportamentul autorității executive, care a ignorat separația puterilor, intrând pe tărâmul reglementărilor procedurale, acolo unde doar autoritatea judecătorească are căderea constituțională să decidă (sigur că prin instituția avizului CSM, care poate să fie combătut de executiv);
    • I) Așadar, esența conflictului de natură constituțională dintre autoritățile executivă și judecătorească, în acest caz, este doar o parte din comportamentul Guvernului, anume aceea în care a adoptat (prin OUG 13) norme de drept procedural, fără respectarea procedurii de avizare din partea CSM;
    • J) Dacă Guvernul ar fi așteptat primirea avizului CSM și ar fi însăilat o justificare pentru respingerea obiecțiilor ridicate de CSM în acel aviz, nu ne-am mai fi aflat în starea de conflict juridic de natură constituțională între cele doua autorități;
    • K) În cele din urmă, dacă CCR constată existența conflictului și ajunge la aceeași concluzie cu privire la comportamentul care a generat acest conflict, CCR ar putea decide că este neconstituțional comportamentul Guvernului, care nu a respectat procedura de urmat în relația cu CSM, deci a încălcat separația puterilor în stat (art. 1, alin. 4 din Constituție), de unde rezultă că:
      • i. Utilizarea unei proceduri neconstituționale atrage consecința că produsul final este, la rândul său, neconstituțional (fruit of the poisonous tree)
      • ii. Deci OUG 13 este nulă, neavând nicio relevanță dacă, pe conținut, sunt (ne)constituționale reglementările substanțiale ori procedurale din cuprinsul ei

    3. Demisia parlamentarilor opoziției

    Nu produce efecte, pentru că legea duce într-o fundătură [legislație relevantă: art. 94, alin. 13 din Legea 208/2015]

    • A) Legea alegerilor parlamentare este făcută pe principiul reprezentării proporționale, pe liste închise
    • B) Astfel, prin demisia unui parlamentar (indiferent din care Cameră a Parlamentului), urmează să urce pe loc eligibil următorul din lista care a fost depusă la BEC înaintea campaniei electorale
    • C) Următorul din listă poate refuza ocuparea fotoliului de parlamentar sau poate să devină parlamentar și să-și dea demisia imediat, până la epuizarea completă a listei de supleanți (adică ce se afla sub linie pe lista depusă inițial la BEC)
    • D) Atunci când se epuizează lista, se declară vacant locul de parlamentar și se cere Guvernului stabilirea datei pentru alegeri parțiale (popular, s-ar mai adăuga și particula „anticipate,” dar corect este să le spui doar „parțiale”) [Atenție aici: vorbim despre o deducție, pornită de la reglementarea din legea precedentă și prin raportare la alegerile locale, în actuala legislație nefiind explicitată această ipoteză]
    • E) Pentru locurile vacante, în aceste alegeri parțiale [dacă ele pot fi organizate, că se poate întâmpla să avem o mare criză politică rezultată din vidul legislativ constatat în comentariul marginal], sigur că pot participa toate partidele politice care funcționează în mod legal, nu doar partidele care erau în opoziție
    • F) Este de așteptat că PSD ar câștiga măcar o parte din aceste locuri vacantate de parlamentarii opoziției, ceea ce ar consolida și mai mult majoritatea parlamentară actuală [să nu uităm că în acest moment, PSD mai are nevoie de doar 11 locuri de parlamentar pentru a avea singur majoritate în Parlament]
    • G) Astfel, prin demisie, parlamentarii opoziției și-ar înfrânge exact rolul pentru care au fost aleși, anume acela de-a reprezenta o parte din alegători în Parlament
    • H) În egală măsură, dată fiind proporția parlamentarilor opoziției în actualul Parlament, de la momentul demisiei și până la momentul validării mandatelor după alegerile parțiale, Parlamentul ar continua să lucreze cu majoritate absolută PSD-ALDE, pentru că nu au nicio dificultate în constituirea cvorumului de ședință
    • I) În concluzie, atât pentru argumentul de la h, cât și pentru concluzia intermediară de la g, demisia parlamentarilor opoziției nu rezolvă nimic, nu crește capacitatea opoziției de-a bloca inițiativele majorității, nu pune în dificultate câtuși de puțin procesul legislativ! Dimpotrivă, facilitează consolidarea guvernării.

    4. Demiterea Avocatului Poporului

    Nu rezolvă în niciun fel problema ordonanței, pentru că numirea AvP se face de către majoritatea parlamentară

    • A) Conform art. 7 din Legea 35/1997, AvP este propus și numit cu sprijinul majorității parlamentare, atât la nivelul birourilor permanente, cât și, respectiv, la nivelul plenului reunit al celor două Camere
    • B) Revocarea din funcție a AvP se face conform art. 9, alin. 2 din aceeași Lege 35, tot prin votul majorității, tot în plenul reunit
    • C) Câtă vreme PSD și ALDE au o majoritate solidă în Parlament, iar Victor Ciorbea pare să aibă o relație reciproc avantajoasă cu majoritatea parlamentară, este absurd să credem că majoritatea l-ar putea revoca ori că opoziția ar putea numi un alt AvP
    • D) Nu în ultimul rând, revocarea actualului AvP se poate face numai și numai dacă se poate dovedi că Ciorbea ar fi încălcat Constituția sau legile țării; nu există indicii că Ciorbea ar fi încălcat vreo lege, chiar dacă există nemulțumiri față de activitatea sa în cadrul instituției

    5. Referendumul președintelui Iohannis

    Nu are efecte privind ordonanța

    • A) Așa cum se putea anticipa, declanșarea procedurii pentru organizarea unui referendum nu avea cum să blocheze inițiativa Guvernului privind OUG 13
    • B) În egală măsură, pentru ca procedura de consultare a Parlamentului să fie îndeplinită, este nevoie ca Președintele să apară în fața plenului reunit al celor două Camere, chestiune care se hotărăște de către majoritatea parlamentară, pe baza art. 13, pct. 1, art. 14, alin. 1 și art. 15, alin. 1, lit. a)-c) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Dacă majoritatea nu îi permite Președintelui accesul la tribuna Camerelor reunite ale Parlamentului, procedura referendumului nu poate fi declanșată sine die.
    • C) Dacă președintelui i se permite să-și anunțe oficial în plenul Camerelor reunite intenția de a declanșa referendum, data și subiectul referendumului, pe care le decide prin decret, trebuie supuse unui vot într-o nouă ședință comună a Camerelor.
    • D) Legea 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului prevede, la art. 11, că după expirarea unui termen de 20 de zile, Președintele poate emite decretul. Alineatul 4 al articolului 11 al legii referendumului spune:

      (4) Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit la alin. (3), Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

    • E) În concluzie, pregătirea referendumului nu a blocat răul la rădăcină, procesul decizional ar putea da naștere unor noi conflicte politice, campania e previzibil că se va duce pe subiecte colaterale, iar rezultatul este perfect impredictibil (dacă era predictibil, nu mai avea rost să se facă referendum, nu-i așa?) În orice caz, referendumul nu poate fi introdus în termenul de zece zile (astăzi opt, deja) până la intrarea în vigoare a ordonanței.


    6. Scenarii pentru decizia CCR

    CCR a fost sesizată, până acum, de către CSM, Președinte și AvP.

    • Prima sesizare, autorată de CSM și întărită de Președinte, se referă la existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea executivă (Guvernul) și autoritatea judecătorească (CSM). Cu alte cuvinte, Guvernul este acuzat că, prin adoptarea OUG 13/2007, ar fi încălcat principiul separației puterilor în stat, prevăzut în art. 1, alin. 4 din Constituție.
    • În această privință, CCR este chemată să judece dacă Guvernul a încălcat sau nu principiul separației puterilor.
    • Sesizarea AvP are ca obiect presupusa neconstituționalitate a OUG 13, din perspectiva nejustificării urgenței, dar și a unor norme din conținutul acesteia.
    • În această privință, CCR este chemată să judece dacă prevederile legale din OUG 13 sunt sau nu constituționale, fie integral, fie pe articole.
    • Pentru oricare din aceste sesizări, CCR poate respinge sau admite plângerile formulate. Dacă le respinge, înseamnă că nu judecă propriu-zis nimic, ci apreciază că plângerea este netemeinică sau nefondată. Abia dacă le admite, va ajunge să judece fondul problemei sesizate.
      Presupunând că ambele tipuri de sesizări ar fi admise, CCR poate decide dacă le va judeca pe rând sau laolaltă.
    • Varianta cea mai probabilă este aceea în care CCR va judeca mai întâi sesizarea primită de la CSM. Dacă decide că există un conflict juridic de natură constituțională (deci, că Guvernul ar fi încălcat principiul separației puterilor), e foarte probabil (dar nu 100% sigur) că sesizarea primită de la AvP să nu mai aibă obiect și să nu mai fie judecată niciodată.
    • În această situație, în legătură cu OUG 13, CCR poate decide fie să oblige Guvernul să îndrepte situația creată (prin anulare sau retragere), fie să corecteze ea însăși situația, declarând OUG 13 nulă și/sau repunând părțile (Guvernul și CSM) în situația anterioară conflictului. Dacă se întâmplă oricare din aceste variante, e ca și cum OUG 13 nu ar fi fost adoptată și nu ar fi existat niciodată.
    • O altă variantă (posibilă, dar nu foarte probabilă) este aceea în care CCR decide să judece ambele sesizări, la pachet. Dacă decide că există conflictul sesizat de CSM, e foarte probabil că, la pachet, OUG 13 ar fi declarată neconstituțională.
    • În această situație, declararea OUG 13 ca neconstituțională ar putea împiedica soluția de anulare a ordonanței, conducând la abrogarea acesteia sau chiar la modificarea textului. Această variantă presupune că OUG 13 ar putea produce efecte, chiar pe un termen extrem de scurt, atrăgând aplicarea legii penale mai favorabile (art. 5 și 6 din Codul penal) pentru unele categorii de persoane.
    • O ultimă variantă (destul de improbabilă) este cea în care CCR judecă mai întâi sesizarea de neconstituționalitate în privința OUG 13, urmând ca abia apoi să verifice existența conflictului între autoritatea executivă și cea judecătorească.
    • În această situație, sunt posibile teoretic chiar și unele combinații de soluții care ar putea părea absurde: de exemplu, ca OUG 13 să fie declarată constituțională, deși se constată existența conflictului, ori ca unele articole din OUG 13 să fie neconstituționale, deși nu se constată existența conflictului.
    • Odată cu epuizarea tuturor variantelor posibile, mai rămâne de văzut dacă există restricții cu privire la calendarul CCR. Conform art. 48, alin. 1 din propriul Regulament de organizare și funcționare, termenul este stabilit de președintele CCR și poate fi chiar de 90 de zile de la data înregistrării sesizării. Desigur, în situații excepționale, termenul poate fi mult scurtat, însă nu avem suficiente informații pentru a evalua dacă actualul val de sesizări privind OUG 13 chiar reprezintă o situație excepțională. În ceea ce privește calendarul impus pentru o excepție de neconstituționalitate, adică sesizarea primită de la Avocatul Poporului, regulamentul precizează la același art. 48, dar la alin 2. că: „în cazul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate, termenul de judecată se stabileşte la data depunerii raportului şi nu poate fi fixat într-un interval mai scurt de 30 de zile.”

    ^ Nu există însă nicio astfel de restricție pentru judecarea unui conflict de natură constituțională, adică a sesizării CSM sau a celei a Președintelui.

    • Dacă deciziile trecute în revistă mai sus sunt adoptate de CCR și publicate în Monitorul Oficial înainte de intrarea în vigoare a prevederilor din OUG 13, este posibil să se evite aplicarea principiului privind aplicarea legii penale mai favorabile pentru unele categorii de persoane (vezi art. 5 și 6 din Codul penal). Dacă publicarea deciziilor CCR asupra acestor sesizări se va face după intrarea în vigoare a OUG 13, lucrurile se complică. Singura excepție ar fi varianta în care CCR anulează ordonanța, pentru că e ca și cum OUG 13 nici n-ar fi existat vreodată.

    7. Care-i faza cu legea penală mai favorabilă?

    Principiul aplicării legii penale mai favorabile este consacrat în art. 5 și 6 din Codul penal. Acest principiu pornește de la ideea că persoana condamnată merită să se bucure de clemență, atunci când legiuitorul înăsprește sau îndulcește legea penală, după caz. Să luăm exemplul unei persoane care a fost condamnată, în anii ‘90, pentru întreținerea de relații homosexuale (da, a fost o vreme când asta era o infracțiune în art. 200 din vechiul Cod penal). Atunci când s-a dezincriminat această infracțiune, legea mai favorabilă s-a aplicat imediat pentru toți cei care erau încarcerați, ei fiind eliberați imediat.

    Similar, putem să luăm exemplul unei persoane condamnate pentru conflict de interese în formă penală, în varianta din art. 301 al noului Cod penal, privind relația sa cu o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale. Conform art. I, pct. 5 din OUG 13/2017, ipoteza raporturilor comerciale nu mai este incriminată, astfel încât persoana condamnată va beneficia de legea nouă, mai favorabilă.


    8. Care-i faza cu termenul de 10 zile?

    Există o cutumă privind termenul de intrare în vigoare pentru normele de drept substanțial penal. Această cutumă se referă la crearea unei perioade-tampon, în mod obișnuit de 30 de zile până la intrarea în vigoare, în care să poată fi verificate dosarele celor din penitenciare. Scopul acestei verificări este tocmai de a descoperi dacă există cazuri de persoane care ar trebui să fie eliberate din penitenciar. Este de înțeles că, dacă o persoană rămâne în penitenciar în timp ce, conform noii legi, ar trebui să fie eliberată, acea persoană ar trebui să fie despăgubită pentru perioada pe care o petrece încarcerată, deși trebuia să fie liberă.

    Aceste argumente sunt întărite atât în sesizarea CSM, cât și în poziția Parchetului General care consideră că termenul de 10 zile este prea mic:

    „Sarcinile impuse judecătorului delegat cu executările penale sunt imposibil de realizat: în cele 10 zile nu se pot, obiectiv, identifica toate cauzele susceptibile de aplicarea art. 4 sau art. 6 C.p., context în care nici judecata nu poate avea loc de urgență. Pentru situații similare (intrarea în vigoare a noului Cod penal, în condițiile în care acesta a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009 și a intrat în vigoare dup cca. 4 ani și jumătate de la publicare, respectiv la 1 februarie 2014) s-au prevăzut proceduri speciale (de pildă, art. 23 alin. 7 din Legea nr. 255/2013 – pentru analiza hotărârilor judecătorești au fost delegați la instanțele de executare, pe un termen de 2 luni, judecători din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și a curților de apel învecinate ). Contextul creat de prezenta dispoziție este de natură să aducă atingere dreptului prev. de art. 5 din Convenție privind libertatea individuală, în ipoteza acelor persoane care ar trebui, de îndată, puse în libertate ca urmare a dezincriminării faptelor pentru care au fost condamnați definitiv (art. 4 C. penal ) sau ca urmare a executării deja a unei pedepse egale cu maximul special prevăzut de legea nouă (art. 6 C. penal).”


    9. Ce se întâmplă dacă CCR nu se pronunță în timp util?

    În această situație, OUG 13 produce efecte. Modificările la Codul de procedură penală sunt deja în vigoare de la data publicării (1 februarie 2017). Prevederile privind Codul penal vor intra în vigoare la 10 zile de la data publicării, adică pe 11 februarie 2017. Aceasta înseamnă ca până la 11 februarie, CCR să admită, să judece, să dea o decizie, să redacteze motivarea, să publice decizia și motivarea în Monitorul Oficial. Altfel, nici sesizarea AvP, nici cele ale CSM și Președintelui nu „suspendă” aplicarea ordonanței.


    10. Cum se poate câștiga timp pentru a avea o decizie a Curții Constituționale?

    Două scenarii. Prima modalitate în care se mai poate câștiga timp este prelungirea termenului de intrare în vigoare. Acest lucru poate fi făcut în două feluri: 1. Guvernul prelungește termenul de 10 zile, tot printr-o OUG; 2. Curtea Constituțională înțelege importanța momentului, prorogă termenul de primire a punctelor de vedere, judecă în regim de urgență, motivează, trimite decizia la Monitorul Oficial iar acesta, care se află în subordinea Guvernului, publică decizia în timp util.