Autor: Factual

  • Politica de neutralitate

    Citește și politica de erată, metodologia sau Constituția Factual.
    1. Factual.ro nu a fost, nu este și nu va fi o publicație partizană. Încă de la începutul proiectului, echipa fondatoare a investit un timp considerabil pentru a redacta o metodologie solidă, care să nu permită abateri de la principiul neutralității.
    2. Partizanatul este înțeles, în acest caz concret, ca a ține partea unei entități în defavoarea alteia. Partizanatul se poate reflecta prin:
      1. selecția subiectelor și a declarațiilor de verificat (se omit declarații ale unor politicieni sau se aleg cu precădere declarații ale anumitor politicieni)
      2. maniera în care este tratată argumentația din verificarea unei afirmații
      3. felul în care este promovat fact-check-ul (poate fi mai mult sau mai puțin promovat, pentru a ajunge mai mult sau mai puțin la public)
    3. Pentru a se asigura că Factual este un proiect echidistant, non-partizan și apolitic, redacția va urma aceste reguli:
      1. va verifică faptele utilizând aceleași standarde ridicate de dovezi și judecată pentru afirmații echivalente, indiferent de emițătorul afirmației și apartenența politică a acestuia.
      2. va acorda atenție selecției afirmațiilor de verificat și a emițătorilor acestora, pentru a evita concentrarea nejustificată a de fact-check-uri într-o parte sau alta a eșichierului politic
      3. concret, selecția se va face luând în considerare interesul public din spatele afirmației respective și potențiala amploare pe care consecințele unei afirmații eronate o pot avea în acel caz
      4. sursele folosite în verificări vor fi de cea mai înaltă calitate, cât mai neutre cu putință. În cazul în care o sursă are potențialul de a fi părtinitoare cu unul din actorii dintr-o verificare, redacția are obligația de a marca acest lucru ca atare (ex: să dezvăluie relații comerciale sau de altă natură pe care sursa o poate avea cu emițătorul afirmației verificate sau alte entități apropiate de acesta).putea influența concluziile verificării de fapt.
    4. Funky Citizens, organizația care coordonează proiectul Factual, este una apolitică, activă în domeniul bunei guvernări. Astfel, organizația nu declară sau manifest sprijin pentru niciun partid, niciun politician sau candidat politic și nici nu pledează pentru sau împotriva oricărei poziții politice cu privire la orice aspecte. Organizația promovează principiile transparenței și acurateței în dezbaterile publice.
    5. Echipa Factual nu se implică în activități de advocacy și nu își publică opiniile cu privire la problemele de politică pe care organizația le poate verifica într-un mod care ar putea determina un membru rezonabil al publicului să vadă activitatea organizației ca fiind părtinitoare. Membrii echipei Factual nu vor primi niciun fel de cadouri, atenţii, favoruri şi nu vor beneficia de alte avantaje care ar putea influenţa sau ar putea fi percepute ca influenţând munca lor. Orice suspiciune de influențare a membrilor echipei Factual prin astfel de mijloace va fi cercetată cu prioritate și vor fi luate măsuri pentru a asigura obiectivitatea activității Factual.
    6. Factual.ro este proiectul de fact-checking al Asociației Funky Citizens, însă funcționează ca o entitate editorială distinctă, cu echipă, metodologie și procese proprii. În timp ce Funky Citizens derulează inițiative mai ample de advocacy civică (de exemplu, în domeniul transparenței bugetare sau al bunei guvernări), acestea sunt desfășurate exclusiv sub marca Asociației Funky Citizens și nu influențează în niciun fel activitatea Factual.ro.

      Activitatea Factual.ro rămâne strict limitată la verificarea faptelor și la apărarea condițiilor necesare pentru existența fact-checking-ului independent: libertatea presei, accesul la informație și integritatea spațiului public. Pentru a proteja neutralitatea, toate declarațiile și intervențiile publice ale Factual.ro se concentrează doar pe aceste aspecte și sunt separate de campaniile sau poziționările civice mai largi ale Funky Citizens.


  • Politica de erată

    Citește și politica de neutralitate, metodologia sau Constituția Factual.
    1. Scop: această politică detaliază procedura pe care redacția/echipa publicației Factual trebuie să o urmeze în cazul în care constată o eroare, oricât de mică sau mare, post-publicare. Motivul pentru care facem erate este de a evita propagarea de informații false, incomplete, incorecte sau distorsionate.
    2. Definiție: eroare înseamnă orice inadvertență (inclusiv erori materiale) sau informație de-a dreptul falsă, greșită sau înșelătoare. Erorile pot fi mici, care nu influențează concluzia fact-check-ului, sau mari, în cazul în care informația omisă ar schimba concluzia fact-check-ului.
    3. Principiile rectificărilor: se efectuează, în primul și în primul rând, cu celeritate. Cititorii vor fi informați inclusiv de posibilele motive care au dus la apariția erorilor.
      1. în cazul erorilor mari:
        • în partea de început a fact-check-ului se adaugă fraza „Actualizare”, însoțită de data la care se face actualizarea și o succintă descriere a actualizării și a contextului în care a apărut.
        • varianta veche nu se șterge; aceasta rămâne vizibilă în locul sau inițial, însă va fi marcată printr-o ștergere (strikethrough, del)
        • varianta nouă, corectă, va fi amplasată contextual, lângă cea veche, fix în partea fact-check-ului unde s-a produs eroarea.
      2. în cazul erorilor mici: acestea pot fi erori de ortografie, link-uri puse eronat, citări incomplete (nemarcate ca atare). În aceste cazuri, fact-check-ul se actualizează fără a păstra ideea de trasabilitate a modificării (prevăzută mai sus, la erorile mari).
    4. Gestionarea eratelor pe social media:
      1. dacă fact-check-ul a fost diseminat și pe canale de social media, echipa Factual se va asigura că pe aceste canale va fi prezentă și erata și că nu se vor propaga informații eronate.
      2. Intervenția poate include inclusiv ștergerea completă a postărilor, în cazul în care acestea nu pot fi editate într-o manieră satisfăcătoare.
      3. Dacă postarea care va fi ștearsă are deja parte de interacțiuni (aprecieri, comentarii, distribuiri), ștergerea va fi mai întâi anunțată în comentarii, după care postarea va fi ștearsă în maxim o oră.

    Dacă doriţi să ne semnalaţi o eroare care să fie corectată în baza principiilor expuse mai sus, vă rugăm să folosiţi datele de contact.

  • Principii de fact-checking la Factual.ro

    O bună reputație pentru un proiect de fact-checking este cu atât mai esențială cu cât realizăm că trăim în plin potop al dezinformării. Vrem să îți dăm cât mai multe motive să poți avea încredere în noi (de aceea avem, de pildă, acel „blue verification badge” pe pagina de Facebook).

    Vrem să știi că fact-check-urile pe care le facem sunt atent lucrate, selecția afirmațiilor nu este întâmplătoare, sursele sunt mereu linkate pentru ca tu să poți oricând verifica verificarea noastră. Cel mai important e însă faptul că avem o metodologie de la care nu ne abatem. Găsește toate aceste informații despre noi – și mai multe, inclusiv componența echipei și sursele de finanțare – pe pagina de „Despre” a proiectului.


    În 2021 facem un extra pas pentru a asigura un standard înalt de calitate al produsului nostru jurnalistic: ne angajăm să respectăm, acum și formal, cele cinci mari principii enunțate de International Fact-Checkers Network, comunitatea gestionată de Poynter. Ele sunt următoarele:

    1. Nu suntem partizani. Suntem independenți, echidistanți și cinstiți.
    2. Suntem transparenți cu sursele și avem diverse standarde ce țin de ele.
    3. Suntem transparenți în ceea ce privește finanțarea și apartenența noastră organizațională.
    4. Avem o metodologie transparentă pe care o respectăm.
    5. Avem o politică de erată onestă și transparentă.

    Pentru a fi mai ușor de reținut, am creat cele 5 cartoane de mai jos, folosind imaginile pe care le-au pus pe site-ul cei de la Poynter.

    Echidistanță înseamnă că folosim același standard pentru fiecare verificare. Nu suntem părtinitori: avem același proces pentru fiecare verificare și lasăm dovezile să dicteze concluziile. Suntem apolitici. Află mai multe de pe pagina care detaliază politica de neutralitate.

    Acordăm o deosebită atenție surselor pe care le folosim pentru că vrem ca cititorii să poate reface verificările noastre, de aceea dăm mereu, în detaliu, sursele datelor pe care le folosim în verificări.

    Suntem adepții transparenței: îți spunem clar, în pagina de „Despre”, cine suntem și cine ne finanțează, ca să îți dai seama că finanțatorul nu influențează procesul de fact-checking. Îți stăm la dispoziție oricând pentru întrebări.

    Avem o metodologie în baza căreia alegem, cercetăm, redactăm, publicăm și corectăm verificările. Încurajăm cititorii să trimită afirmații de verificat. Suntem transparenți vizavi de cum și ce anume verificăm.

    Politica noastră de erată (detaliată aici) este publică și respectată scrupulos. Rareori greșim, însă, atunci când o facem, ne asigurăm că actualizăm cât mai repede cu putință, pentru a nu propaga dezinformări.


  • Promisiuni electorale – Constanța

    Promisiuni electorale – Constanța

    (mai mult…)
  • Promisiuni electorale – Craiova

    Promisiuni electorale – Craiova

    (mai mult…)
  • Promisiuni electorale – Iași

    Promisiuni electorale – Iași

    (mai mult…)
  • Promisiuni electorale – Brașov

    Promisiuni electorale – Brașov

    (mai mult…)
  • Promisiuni electorale – Cluj-Napoca

    Promisiuni electorale – Cluj-Napoca

    (mai mult…)
  • Promisiuni electorale – Timișoara

    Promisiuni electorale – Timișoara

    (mai mult…)
  • Promisiuni electorale – București

    Promisiuni electorale – București

    (mai mult…)