Tezaurul românesc de la Moscova și presupusele datorii ale României față de Rusia

Inquam Photos / Octav Ganea

PREMISE

Parlamentul European a adoptat o moțiune istorică, prin care europarlamentarii români solicită returnarea Tezaurului național românesc confiscat de către Rusia. Documentul a fost adoptat joi, 14 martie, cu majoritatea voturilor Parlamentului European. Autoritatea lucrează acum la elaborarea unui text comun din partea Uniunii Europene, cu statut de rezoluție, prin care să ceară oficial Rusiei acest lucru.

Inițiativa a stârnit reacții furibunde din partea unor oficiali ruși. 

Joi seara, în 14 martie, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, a declarat, într-o postare pe TelegramRomânia vrea să-i fie restituit tezaurul ca să-și rezolve problemele economice pe seama Rusiei, dar și că țara noastră ar avea datorii de 20-25 de ori mai mari decât valoarea tezaurului românesc, care i-a fost predat Moscovei în 1916-1917. 

Zaharova pune așa-zisele „datorii” pe seama „distrugerilor” cauzate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când România era aliată cu Germania, pe care Moscova le-ar fi „iertat încă din 1949”. 

Aceeași narațiune a fost preluată, ulterior, și de fostul președinte rus Dmitri Medvedev, care susținea că Guvernul sovietic ar fi naționalizat tezaurul României pentru „comportamentul necorespunzător” pe care l-ar fi avut România și că țara noastră ar fi refuzat să-și plătească „datoriile”. El mai spune că România ar fi acceptat naționalizarea tezaurului în schimbul renunțării la datoriile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Înainte să verificăm dacă există sau nu bază factuală în ceea ce privește afirmațiile celor două personalități rusești, care sunt cunoscute pentru declarații deplasate făcute de-a lungul anilor, trebuie să ne îndreptăm privirile spre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu un secol, când a început povestea aurului românesc la Moscova. 


DECIZIA

Cazul tezaurului național este explicat în detaliu pe site-ul Băncii Naționale a României (BNR) și îl vom relata și noi mai jos.

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial alături de Antanta – alianța formată din Marea Britanie, Franța și Rusia, și urma să se confrunte în curând cu o situație extrem de dificilă. Fiind în război, România trebuia să-și protejeze rezerva din aur și bunurile de valoare națională. Încă din septembrie 1916, BNR a luat primele măsuri pentru punerea la adăpost a tezaurului său din aur. 

Din cauza avansului inamicilor către București (a trupelor Puterilor Centrale), Familia Regală și instituții centrale ale statului român s-au refugiat la Iași, unde a fost transportat și tezaurul. 

În pragul iernii anului 1916, teritoriul României era ocupat în proporție de două treimi de armatele Puterilor Centrale, iar guvernul și conducerea BNR au decis mutarea tezaurului pe teritoriul Rusiei, singurul stat aliat de la acea vreme cu care România se învecina. 

Atunci, la Iași, s-a semnat convenția cu reprezentantul Imperiului Rus, în care s-au precizat condițiile efectuării primului transport la Moscova. Valorile românești se aflau „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”.


TEZAURUL

Tezaurul Național consta în obiecte din trei mari categorii:

  • Monede și lingouri de aur
  • Bijuterii regale
  • Obiecte culturale (arhive, icoane, documente, picturi etc.)

Conform sursei citate, primul transport către Moscova a avut loc în decembrie 1916 și a inclus 1.738 de casete cu o parte din Tezaurul Băncii Naționale a României (1.735 cu monede și trei cu lingouri) și două casete cu bijuteriile Reginei Maria. Aurul BNR valora 314,5 milioane lei, iar bijuteriile Reginei, 7 milioane de lei, la valoarea zilei. Acestea au fost inventariate în ianuarie – februarie 1917.

Ulterior, în vara anului 1917, autoritățile române se așteptau la o ofensivă militară de proporții a Puterilor Centrale. În contextul tensiunilor generate de Primul Război Mondial, a avut loc al doilea transport al Tezaurului României la Moscova. Trenul plecat la Moscova a dus atât valori ale BNR, cât și ale altor instituții, iar valoarea totală a transportului a fost de 7,5 miliarde lei. 

În total, în decembrie 1916 și iulie 1917, BNR a depus la Moscova 91,48 tone de aur fin.


CONFISCAREA

Confiscarea tezaurului românesc de către Rusia a avut loc în 1918, după ce bolșevicii conduși de Lenin au cucerit puterea în octombrie 1917, relatează BNR

Consiliul Comisarilor Poporului a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România, arestarea ministrului român și confiscarea tezaurului depus la Moscova. Consiliul a declarat că „puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român”.

Mult mai târziu au avut loc două restituiri a tezaurului românesc, însă acestea nu au privit aurul:

„Problema tezaurului BNR a marcat relațiile româno-sovietice și apoi româno-ruse din ultimul secol, deoarece, deși au avut loc două restituiri, în 1935 și, respectiv, 1956, acestea nu au vizat aurul BNR depozitat la Moscova. De aceea, BNR a continuat demersurile pentru recuperarea tezaurului”, potrivit reprezentanților BNR.

Negocierea Tratatului privind relațiile prietenești și de colaborare dintre România și Federația Rusă, semnat la 4 iulie 2003, a dus la discuții oficiale româno-ruse pe problema tezaurului românesc. A fost înființată și o comisie comună care să studieze, printre altele, problema Tezaurului românesc. 

Între 2003 și 2016, au avut loc patru sesiuni ale Comisiei comune româno – ruse. BNR a fost prezentă la toate cele patru sesiuni ale Comisiei, unde s-au prezentat documentele originale care atestă predarea tezaurului său reprezentanților statului rus, fapt acceptat de componenta rusă a Comisiei. Cu toate acestea, nu s-a ajuns niciodată la restituirea aurului. 


DATORIILE

Pentru a afla dacă România are în prezent datorii la Moscova în urma situației generate de Al Doilea Război Mondial și dacă acestea ar depăși valoarea tezaurului, Factual.ro a luat legătura cu istoricul Cosmin Popa, care a făcut parte din Comisia de negociere înființată în 2003 privind problema tezaurului.

Istoricul a explicat că teza datoriilor românești care exced valoarea tezaurului este una mai veche. Deși această idee este reciclată acum, nu are „nicio acoperire factuală”, ne spune Cosmin Popa.  

„Datoriile României din cel de-al Doilea Război Mondial, cele 300 de milioane aur la prețurile din 1938, așa cum au fost ele fixate de către Tratatul de Pace de la Paris din 1947, au fost plătite într-o proporție covârșitoare, până când Uniunea Sovietică a luat decizia anulării acestora”, punctează istoricul. 

România a furnizat Uniunii Sovietice, pe tot parcursul primului deceniu postbelic (adică după 1945, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial), cantități necuantificate de mărfuri și de bunuri. O mare parte dintre aceste bunuri au consemnat „prelevări sub forma capturilor de război”, până la încheierea tratatului de pace. 

Aceste capturi de război au însemnat, de fapt, că Uniunea Sovietică a fost liberă să ia din România și să transporte în Uniunea Sovietică tot ceea ce a crezut de cuviință, fără ca aceste bunuri sau valori să fie cuantificabile sau să se scadă din valoarea despăgubirilor stabilite oficial. 

„Or, aceste despăgubiri fiind fixate în 1947, pe cale de consecință capturile de război nu s-au cuantificat, deși România a acoperit aproximativ 70% din despăgubirile fixate în 1947. Așa că teza nu are niciun fundament factual”, a precizat istoricul. 

În legătură cu declarațiile făcute de Medvedev, istoricul Cosmin Popa spune că Guvernul lui Lenin nu a naționalizat tezaurul românesc: „Formula era aceea că rămâne în păstrarea Rusiei Sovietice până când puterea va fi preluată de proletariat în România. Nici după preluarea de către proletariat a puterii, tezaurul nu a fost returnat”.


IDENTITATEA NAȚIONALĂ

Foto: Sputnik

În afirmațiile sale, Dmitri Medvedev a susținut și că „românii nu sunt o națiune”, iar Maria Zaharova a declarat că limba românească ar fi, de fapt, limba moldovenească. Ca să înțelegem de unde izvorăsc discursurile de acest fel, am apelat la profesorul universitar Sergiu Mișcoiu, director al Centrului de Cooperări Internaționale de la Universitatea Babeș-Bolyai.

Pentru început trebuie să avem în vedere că, din perspectivă rusească, istoric, în secolul al XIX-lea, Rusia vedea Moldova ca un principat independent, iar Valahia, în logica rusească, era o țară aflată la intersecția dintre Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Imperiul Țarist, pe care o privea cu o lipsă totală de respect. 

Retorica rusească de la vremea respectivă, care a fost reluată destul de abundent în ultimii ani, e identitatea centrală este cea moldovenească.

„Acest lucru este foarte convenabil Rusiei, pentru că, în felul acesta, poate să pretindă o anumită apropiere culturală asupra acestei regiuni imaginare moldovenești, extinse, România fiind o ‘creație recentă’, la care Rusia a contribuit din respect față de moldoveni. Cam așa văd rușii istoria, și anume prin războiul de independență: în 1877, Rusia a sprijinit împingerea Imperiului Otoman în sud și a făcut astfel ‘cadou’ României existența sa națională, dar existența națiunii române poate fi contestată prin aceea că avem de-a face cu moldoveni și valahi sau munteni, iar ‘adevărata entitate’ aflată la răscrucea între culturi ar fi, de fapt, Moldova”, explică prof. Dr. Sergiu Mișcoiu. 

Discursurile de acest fel sunt abordate deseori de oficialii ruși, inclusiv în contextul războiului din Ucraina. Cel mai important reprezentant rus care a răspândit astfel de narațiuni este chiar președintele Vladimir Putin, care a susținut că nici ucrainenii nu ar fi o națiune, ci o parte istorică a Rusiei.

Profesorului Mișcoiu subliniază că Vladimir Putin a mai făcut referiri și privind identitatea românească, înainte de începerea conflictului din Ucraina:

„În momentul declanșării războiului, chiar înainte cu câteva zile, în discursul lui Vladimir Putin atunci am avut o referință foarte serioasă la acest episod istoric și acest lucru ne arată că există o încercare permanentă de a pune sub semnul întrebării identitatea națională românească, de a rescrie istoria în continuitatea unei viziuni rusești care vede popoarele limitrofe Rusiei ca niște popoare lipsite de unitate politică și aflate cumva la marginea unui mare imperiu, dependente de acesta. În felul acesta îi văd și pe baltici, pe români/moldoveni, alte popoare din Asia Centrală, de exemplu. Acest tip de discurs nu cred că ar trebui să ne mire foarte tare dată fiind turnura pe care a luat-o războiul din Ucraina și adversitatea tot mai mare pe care România o are față de Rusia.”

După ce Parlamentul European a adoptat rezoluția propusă de europarlamentarii români privind cerința de returnare a tezaurului, profesorul spune că era de așteptat să existe o contrareacție prin care Rusia să argumenteze că, istoric, a făcut „cadou” teritorii României. 

Mai apare și narativul conform căruia Uniunea Sovietică după al Doilea Război Mondial, la finalul acestuia, nu a invadat și nu a anexat România, din contră a lăsat-o independentă. Deci un nou „gest de mărinimie”. 

„În felul acesta, contabilizând, tezaurul nu e mai nimic față de ce datorează România Rusiei. Desigur, într-o asemenea modalitate contabilă, ar trebui să privim întreaga planetă sub o nouă perspectivă: fiecare are datorii către celălalt, inclusiv specia umană față de speciile umane din care a evoluat. Obiectivul Rusiei este să anuleze această cerere și să arată că aceasta face parte dintr-un scenariu apocaliptic în care Rusia este vânată internațional din toate părțile, mai ales din țările imediat limitrofe Rusiei”, a mai explicat profesorul universitar. 

În ceea ce-l privește pe Medvedev, prin afirmațiile făcute pe parcursul anilor, el și-a asumat rolul de „nebun de serviciu”, fiind cel care radicalizează pozițiile Rusiei. Prof. Dr. Sergiu Mișcoiu punctează faptul că nu ar trebui să ne mire acest discurs acum, dar că o astfel de abordare ar fi fost mult mai gravă în urmă cu 15 ani: 

„Ar fi fost o escaladare a limbajului diplomatic, dar acum, în contextul actual, în care vedem că există purtători de mesaje mai duri decât Vladimir Putin, era firesc să avem o contrareacție disproporționată și în linie de fapt cu modul în care au zugrăvit de-a lungul timpul istoria Kremlinul”.