Liviu Dragnea a vorbit despre o posibila lege a defăimării. Ce măsuri există în alte state împotriva defăimării

Invitat la o emisiune TV, Liviu Dragnea a vorbit despre o viitoare lege care să sancționeze defăimarea statului:

Am vorbit cu mai mulţi colegi şi am convenit să lucrăm la o lege, nu ştiu dacă e nevoie de o legislaţie, la o lege care să reglementeze sau să dea posibilitatea statului român să sancţioneze aceste lucruri, pentru că aceşti oameni – gen Monica Macovei şi alţi europarlamentari care mint despre propria ţară, care defăimează propria ţară – aduc foarte multe deservicii şi noi din cauza asta pierdem suveranitate, pierdem demnitate, pierdem respect şi nu câştigăm absolut nimic. Am spus că trebuie să facem o lege care să dea dreptul statului român să corecteze aceste lucruri. Nu ştiu acum cum, dar în alte ţări poate există aşa ceva. Nu poţi să stai indiferent şi inactiv.

Pornind de la afirmaţia liderului PSD, am vrut să vedem în ce alte state există măsuri legale împotriva defăimării propriei ţări şi cum sunt acestea percepute.

Un studiu al OSCE din martie 2017 asupra legilor defăimării şi insultei analizează comparativ legislaţia în domeniu din 57 de state. Studiul ia în considerare şi legile cu privire la defăimarea oficialilor, a şefilor de stat, a simboluilor statului sau a blasfemiei, însă noi ne vom concentra pe două subcapitole: defăimarea statului (I 4a) şi a instituţiilor statului (I 4c):

1. Legi penale ce interzic insulte aduse statului

Cel puţin 14 state OSCE au legi penale în acest sens:

• Austria
• Belarus
• Croaţia
• Germania
• Italia
• Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei (FRIM)
• Muntenegru
• Polonia
• Portugalia
• San Marino
• Serbia
• Slovenia
• Spania
• Turcia

Cu excepţia Italiei, Spaniei şi a FRIM, pedeapsa cu închisoarea este posibilă în toate cazurile. Aceste lucruri intră clar în contradicţie cu principiile Reprezentantului Libertăţii Media (OSCE RFoM) şi ale altor organizaţii internaţionale de drepturi ale omului. […] Majoritatea statelor cu acest tip de legi sunt localizate în Europa de Vest. Totuşi, nu ar trebui ignorat faptul că o sumă de state nu au astfel de legi (precum Kazahstan sau Azerbaidjan) sau le pun în aplicare arareori (precum Belarus) compensează cu reglementări complexe pentru protejarea şefului de stat care, în practică, poate fi strâns legat de conceptul de stat.”

Exemplele disponibile în documentul OSCE ilustrează ce anume se califică drept insulte aduse statului; acestea variază de la a insulta public sau a batjocori şi într-o manieră plină de ură statul (Austria sau Croaţia) până la `insultă împotriva naţiunii/ statului” (Turcia).

Se mai menţionează şi că există state în care acţiunile ce pot aduce pagube economiei sau ce afectează bonitatea statului intră sub incidența pedepsei penale, anume Monaco (unde art. 71 din Codul Penal vorbeşte despre atac asupra reputaţiei economice a statului) ori San Marino (prejudiciu adus renumelui republicii de către cetăţeni din străinătate, Codul Penal, art. 333).

Este adus în discuţie şi cazul României – deşi art. 30 (7) din Constituţie interzice defăimarea ţării, nu există o prevedere în acest sens în Codul Penal.

2. În ceea ce privește legile penale care interzic insultele aduse instituțiilor de stat

16 state OSCE incriminează în mod explicit defăimarea şi / sau insultele aduse instituțiilor de stat, arată acelaşi document; acestea sunt:

• Andorra
• Austria
• Belgia
• Cipru
• Germania
• Grecia
• Italia
• Liechtenstein
• Luxemburg
• Monaco
• Olanda
• Polonia
• Portugalia
• Spania
• Turcia
• Vatican.

Deşi există o varietate a prevederilor, ce diferă de la ţară la ţară, acestea se referă la guverne, parlamente, curţi (tribunale), forţele armate şi autorităţi publice în general.

Ne sunt prezentate următoarele exemple:

• prevederi care extind aplicarea legii penale generale cu privire la defăimare şi insultă asupra instituțiilor: în Austria, Codul Penal (art. 116) stipulează că legile penale în domeniul defăimării se aplică şi acțiunilor sau declarațiilor ce vizează parlamentele, forțele armate sau birouri guvernamentale.
• prevederi separate care interzic în mod specific insultele aduse instituțiilor statului în general: Codul Penal al Poloniei include o prevedere dedicată special insultării şi umilirii publice a unei autorităţi constituţionale (art. 226(3))
• prevederi similare cu legile penale care interzic insultele aduse autorităţilor publice în timpul exerciţiului demnităţii publice: Codul Penal al Belgiei permite judecarea unei insulte verbale adresate unui corp constituţional în timpul exercitării funcţiei sale oficiale (art. 277)

Raportul precizează şi că aceste prevederi sunt arareori evocate, cu excepţia Turciei.

Din prevederile naţionale prezentate anterior, putem observa că o posibilă condamnare pentru defăimare sau insultă adusă statului este nuanţată: se vorbeşte despre o manieră plină de ură; o lipsă a acestei nuanţări este sesizabilă în cazul Turciei.

Apelând la exemplul Codului Penal din Monaco (şi a prevederii sale despre atacarea reputaţiei economice a statului), ne putem imagina că o astfel de acuzaţie este dificil de probat – de unde şi rara evocare a prevederii de mai sus.

Poziții oficiale pe subiectul legilor defăimării

Cităm din două comunicări ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei:

Rezoluţia 1577 (2007)
6. Legile anti-defăimare au scopul legitim de a proteja reputaţia şi drepturile altora. Adunarea îndeamnă statele membre să apeleze la aceste legi cu o deosebită cumpătare, deoarece pot duce la încălcarea dreptului la liberă exprimare. Din această cauză, Adunarea insistă asupra existenţei unor garanţii procedurale care să permită oricui este acuzat de defăimare să îşi fundamenteze declaraţiile pentru a se putea apăra contra unei eventuale răspunderi penale.
8. Adunarea regretă faptul că, în mai multe state, urmărirea penală este folosită abuziv în ceea ce poate fi considerat o încercare din partea autorităţilor de a reduce la tăcere criticile venite din partea mass-media. Astfel de abuzuri – care duc la o adevărată auto-cenzură practicată în media şi care cauzează împuţinarea progresivă a dezbaterii democratice şi a circulării de informaţie în mod general- au fost raportate de către membri ai societăţii civile, cu precădere în Albania, Azerbaidjan şi Federaţia Rusă.

şi

Recomandarea 1897 (2010)
8. Cu referire la Rezoluţia 1577(2007), Adunarea reafirmă că legile cu privire la defăimare şi insultă nu trebuie utiliizate pentru a reduce la tăcere comentariile critice şi ironiile din spaţiul media. Reputaţia unei naţiuni, a armatei, a figurilor istorice sau a unei religii nu poate şi nu trebuie să fie protejată prin astfel de legi. Guvernele şi parlamentele trebuie să respingă clar şi public false invocări ale interesului naţional îndreptate împotriva jurnaliştilor.

Cristi Danileţ reaminteşte, pe blogul său, că, în anul 1996, Codul penal a fost modificat pentru a acoperi şi infracţiunile de defăimare a ţării:

Articolul 236^1 – Defăimarea țării sau a naţiunii : Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defăima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Prevederea a fost abrogată în 2006, când Parlamentul a adoptat Legea 278/2006, proiectul de lege având drept inițiator Guvernul, condus atunci de Călin Popescu Tăriceanu (guvern în care Monica Macovei era Ministrul Justiției); mai jos găsiţi paragraful corespunzător acestei prevederi din expunerea de motive:

Reţinem, aşadar, că ţara şi naţiunea sunt noţiuni abstracte, de unde şi riscul ca norma juridică să fie aplicată în cazul formulării unor aprecieri critice de natură politică, istorică ori sociologică, sau, mai mult, ca valorile menţionate să fie identificate cu persoane care, la un moment dat, exercită puterea politică sau ocupă funcţii de reprezentare a ţării.

Dorim să menţionăm şi câteva situaţii internaţionale recente în care au fost invocate legi ale defăimării:

1. În Turcia, după decenii cu câteva zeci de cazuri penale de insulte aduse preşedintelui pe ani (vezi grafic), această prevedere legală a început să fie invocată din ce în ce mai des. IPI arată că au existat în total 1502 cazuri în perioada 1986-2014, în timp ce numai în 2015 au fost deschise 1953 de cauze. Art. 299 din Codul Penal a fost invocat împotriva jurnaliştilor, politicienilor, atleţilor, studenţilor, mediului academic şi nu numai, raportează IPI. În acelaşi articol se arată că preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan „a reuşit să convingă chiar şi Curtea Constituţională că este dreptul său să fie protejat de critici – în decembrie 2016, Curtea, ignorând jurisprudenţa CEDO, a decis că art. 299 este constituţional, subliniind interesul legitim al statului de a întâmlina şi pedepsi orice atac asupra demnităţii statului în persoana preşedintelui „care este şeful statului şi reprezintă statul.” The Guardian prezintă cazul comediantului german Jan Böhmermann, în cazul căruia Guvernul turc a cerut începerea urmăririi penale din cauza unui poem satiric la adresa lui Erdoğan.
2. În Ungaria, actiunile autorităţilor sunt percepute ca pedepsirea implicării politice online a cetăţenilor: Mária Somogyi a criticat pe Facebook modul de utilizare a fondurilor în cadrul consiliului municipal Tata, acţiune legal încadrată drept violare a dreptului la personalitate a respecivului consiliu. Acelaşi drept a fot invocat atunci când András Vágvölgyi a susţinut pe reţele sociale că, în timpul serviciului militar obligatoriu, a fost în detenţie cu preşedintele János Áderduring, informaţie preluată de Index.hu (însă etichetată drept probabil neadevărată) – atât Vágvölgyi, cât şi Inndex.hu au fost găsiţi vinovaţi şi au fost supuşi la plata unei amende.
3. În Rusia, în luna mai 2015, un decret semnat de preşedintele rus Vladimir Putin, prin care a fost extinsă interdicţia de a pubica informaţii despre pierderile militare din perioada unui conflict a fost privit ca o prohibiţie asupra relatării acţiunilor armatei ruse din Ucraina şi Siria. Vadim Tyumentsev, blogger din Tomsk, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru că a criticat pe YouTube şi VKontakte implicarea Rusiei în confictul din Ucraina; pentru fapte asemănătoare, Darya Polyudova, care l-a criticat pe Putin, a fost condamnată la doi ani într-o colonie penală. În paralel, procurorii au acuzat jurnalişti şi nu numai de defăimare, extremism sau orice alte acuze ce limitează dreptul la libera exprimare – spre exemplu, jurnalistul şi bloggerul Serghei Reznik, care a scris articole despre presupuse fapte de corupţie şi abuzuri ale oficiallilor din Rostov-pe-Don, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru insulte aduse autorităţilor.

Putem concluziona, aşadar, că, deşi astfel de legi există, ele au fost ţinta unor critici la nivel internaţional din cauza eventualelor abuzuri din partea autorităţilor statului pe care le pot legitima. Liviu Dragnea echivalează ceea ce el percepe a fi defăimarea statului cu pierderea suveranităţii, a demnităţii şi a respectului, noţiuni ce nu pot fi cuantificate – iar, după cum se poate vedea mai sus, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a declarat că reputaţia unei naţiuni nu ar trebui să fie protejată prin legi contra defăimării şi insultei.