Cum devine un fals subiect național. Cazul „polițiștilor infiltrați” în partide

Inspectoratul General al Poliției Române a transmis azi o precizare în care arată că nu există polițiști sub acoperire, infiltrați în organizațiile politice, având misiunea de a deconspira fraudele electorale. Precizarea a fost preluată de media mainstream devenind astfel un subiect național. 

Am vrut să vedem cine răspândește astfel de falsuri și cum a ajuns Poliția Română să comunice despre un fake news cu “polițiști infiltrați”, în ziua alegerilor.

Am solicitat IGPR să ne transmită precizarea de presă și sursele falsului pe rețele sociale. Purtătorul de cuvânt al IGPR, Octavian Dan, ne-a transmis comunicatul inițial și a precizat că falsul a fost identificat pe mai multe conturi de Facebook. Dan a mai spus că nu poate preciza exact numele conturilor care au răspândit falsul.

Am căutat acest tip de fals pe Facebook și am descoperit o postare a deputatului USR de Bacău, Teodor Lazăr, de sâmbătă, 8 iunie. În postare, Lazăr se plânge că ar exista “toate aparențele unei acțiuni informative care vizează membrii USR, sediul USR și biroul parlamentar”. 

Am remarcat că postarea deputatului este sponsorizată, inclusiv pentru astăzi, 9 iunie, ziua votului. Cu alte cuvinte, Teodor Lazăr a plătit o sumă de bani pentru a răspândi postarea sa către un public cât mai larg, inclusiv în ziua alegerilor. 

În momentul actual monitorizăm această situație pentru a vedea dacă a mai fost răspândită și pe alte platforme de social media. 

La momentul redactării acestui text, postarea sa are peste 200 de impresii (likes) și aproape 70 de distribuiri. Este însă neclar care au fost criteriile pe baza cărora IGPR a reacționat la această informație și nici dacă monitorizează probleme similare.

Ca reacție la acuzațiile deputatului – că filiala USR în care activează ar fi fost victima unei operațiuni de filaj din partea unei structuri a Poliției Române – IGPR a transmis reacția de mai jos:

PRECIZARE

Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, cu privire la ,,mai mulți polițiști sub acoperire sunt infiltrați în organizațiile partidelor politice, având misiunea de a deconspira fraudele electorale(Ialomița, Constanța, Cluj și Giurgiu)”, Centrul de Informare și Relații Publice din cadrul Poliției Române este abilitat să comunice următoarele:

Informațiile vehiculate sunt din sfera celor de tip ,,fake news”.

Activitățile polițiștilor sunt derulate cu respectarea prevederilor Legii nr 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, cele ale Legii nr 360/2002 privind Statutul Polițistului, precum și a celorlalte acte legislative incidente.

Reiterăm faptul că polițiștii nu derulează astfel de activități ,,sub acoperire”.

Recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale.”