Cu peste 51 de milioane de telespectatori, așa cum a anunțat organizatorul dezbaterii, postul de televiziune CNN, confruntarea dintre Joe Biden și Donald Trump a lăsat un gust amar pentru analiștii politici. Preocupare pentru fragilitatea președintelui în funcție (81 de ani), pe de o parte și un ghem de falsuri rostogolite de fostul președinte, pe de cealaltă.
Vom analiza principalele teme de discuție, cu precădere cele unde s-au oferit date exagerate sau chiar false. Principalele site-uri de fact-check din SUA, dar și din Europa au descoperit mai multe astfel de afirmații.
Per ansamblu, cele două discursuri, filtrate prin mai multe analize de fact-check, arată că tendința președintelui în exercițiu a fost să umfle realizările din mandatul care este pe cale să se încheie. Contracandidatul lui a păstrat tiparul cu care și-a cucerit electoratul republican: conspirații și negaționism.
O analiză realizată de poynter.org arată că principalele teme manipulate de cei doi candidați au fost legate de economie, migrație și avort.
1. Trump / Migrație: Pușcăriașii și nebunii au invadat America!
Afirmația este falsă.
Donald Trump a reproșat că administrația Biden a avut o politică extrem de permisivă vizavi de imigranți, astfel că „milioane de oameni din închisori și instituții de sănătate mintală” au putut veni în America.
Datele oficiale arată că, în perioada 2021-2024, Poliția de frontieră a reținut aproximativ 103.700 de cetățeni străini care aveau condamnări penale, în SUA sau în alte țări.
În replică, Biden a afirmat că prin schimbările legislative operate în timpul mandatului din ultimii 4 ani, numărul migranților care trec ilegal granița a scăzut cu 40%.
Datele puse la dispoziție de Departamentul pentru Securitate Internă al SUA și publicate de CNN arată că migrația ilegală cu care se confruntă Statele Unite a scăzut cu 40%, dar acest fapt nu se poate pune doar pe seama schimbărilor legislative.
Tot în cadrul acestei teme referitoare la problema imigranților, Trump a declarat că Biden ar fi permis să intre pe teritoriul SUA 18 milioane de oameni. Însă aceste declarații sunt contrazise de datele oficiale, care arată că este vorba de 9,7 de milioane de noi intrări în SUA.
2. Trump / Economie: I-am lăsat lui Biden o Americă cu 0 inflație!
Afirmația este falsă.
În dezbatere, Trump a susținut că nu exista inflație în SUA atunci când el a plecat de la Casa Albă. Această declarație nu este adevărată, deoarece, în 2020, nivelul inflației era de 1,4%.
Rata inflației în Statele Unite a înregistrat variații semnificative în anii 2020 și 2021. În 2020, rata inflației a fost relativ scăzută, atingând aproximativ 1,4%, conform datelor Biroului de Statistică a Muncii din SUA. Această valoare reflectă impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei globale, care a determinat o scădere a cererii și a prețurilor.
În 2021, însă, rata inflației a crescut semnificativ, ajungând la 7% până la sfârșitul anului. Această creștere a fost atribuită revenirii cererii, perturbărilor lanțului de aprovizionare (din cauza pandemiei) și stimulentelor economice oferite de guvern.
3. Joe Biden / Economie: În industria semiconductorilor, salariile sunt de cel puțin 110.000 dolari pentru cei fără studii superioare
Afirmația este falsă.
Joe Biden a declarat că în industria producătoare de semiconductori există un nivel de salarizare extrem de ridicat pentru persoanele fără studii superioare.
Declarația este falsă, deoarece salariul mediu în această industrie este de aproximativ 170.000 de dolari, arată datele oficiale. Pentru a câștiga un salariu de 110.000 de dolari sau mai mare, angajații din au nevoie de diplome care să ateste studiile superioare.
Legat de această temă, Trump a acuzat că administrația Biden are un plan de creștere a taxelor fiscale de patru ori. De fapt, creșterea propusă este de 7%, față de creșterea de 300% pe care a susținut-o chiar fostul președinte, Donald Trump.
4. Biden / Covid: Trump a susținut că oamenii trebuie să își injecteze înălbitor în vene!
Afirmația este falsă.
O analiză realizată de washingtonpost.com despre această dezbatere tranșează un set de declarații care ar putea fi catalogate drept atacuri la persoană.
În cadrul discursurilor, Biden a afirmat că Trump ar fi declarat, legat de campaniile de vaccinare împotriva Covid-19, că „oamenii nu trebuie decât să își injecteze înălbitor în vene”.
Acuzațiile făcute de Biden sunt false pentru că, în mod public, în iunie 2020, Trump a făcut următoarea declarație:
„I see the disinfectant, where it knocks it out in one minute. And is there a way we can do something like that, by injection inside or almost a cleaning, because you see it gets in the lungs and it does a tremendous number on the lungs, so it’d be interesting to check that, so that you’re going to have to use medical doctors with, but it sounds interesting to me.” (Trad: Văd dezinfectantul, care elimină virusul într-un minut. Și există o modalitate prin care putem face ceva asemănător, prin injecție sau aproape ca o curățare, pentru că vedeți, ajunge în plămâni și face ravagii în plămâni, așa că ar fi interesant de verificat asta, deci va trebui să folosiți medici, dar mi se pare interesant.).
Ca atare, Trump a spus că medicii ar trebui să cerceteze dacă nu cumva injectarea unei cantităținde dezinfectant poate fi soluția anti-covid, dar nu le-a recomandat direct oamenilor să facă asta.
5. Trump / atacul asupra Capitoliului: „Un număr relativ mic de persoane care au mers la Capitoliu și, în multe cazuri, au fost conduse înăuntru de poliție”.
Afirmația este falsă.
În dezbatere, Trump a încercat să minimalizeze evenimentele care care au avut loc în ianuarie 2021, când Capitoliul a fost ocupat de susținătorii lui.
El a susținut că a fost vorba despre un număr relativ mic de oameni care au mers la Capitoliu și că, în multe cazuri, protestatarii au fost introduși de poliție în clădire.
Însă, într-o notă internă din 7 martie 2023, șeful poliției din Capitoliul SUA, J. Thomas Manger, a spus că afirmația potrivit căreia „ofițerii noștri i-au ajutat pe revoltați și au acționat ca ghizi turistici” este „revoltătoare și falsă”. În cadrul acestui atac, peste 1.400 de persoane au fost acuzate de infracțiuni federale și peste 850 de persoane au pledat vinovate pentru infracțiuni, iar alte 200 au fost condamnate la proces, după ce au devastat Capitoliul SUA, convinși că președintelui Trump i s-a furat victoria în alegeri.
6. Trump / Mediu: „În timpul celor patru ani ai mandatului meu, am avut cele mai bune cifre privind mediul din toate timpurile”.
Afirmația este falsă.
De fapt, calitatea aerului și cea a apei s-au îmbunătățit constant de zeci de ani, datorită legilor federale, cum ar fi Clean Air Act și Clean Water Act. Dar oamenii de știință au descoperit că aerul poluat și apa murdară încă afectează zeci de milioane de oameni cu boli și moarte prematură.
În timpul primului său mandat, Trump a încercat, dimpotrivă, să reducă limitele privind contaminarea aerului și apei de la centrale electrice, camioane și alte surse. El a spus extrem de clar că va face același lucru într-un al doilea mandat.
De asemenea, în mandatul său, Trump a fost unul dintre cei mai vocali susținători ai combustibililor fosili, vinovați de mare parte a efectelor cu gaz de seră.
7. Biden / Apărare: „Adevărul este că eu sunt singurul președinte din acest secol — din acest deceniu — care nu are trupe care să moară nicăieri în lume, așa cum s-a întâmplat în cazul lui”.
Afirmația este falsă.
În timpul mandatului 2020-2024, deținut de Joe Biden la Casa Albă, au murit cel puțin 16 militari în lupte. Înaugust 2021, 13 pușcași din Marina Americană au murit în timpul unui atac sinucigaș la Aeroportul Internațional Hamid Karzai din Kabul, Afghanistan, în timp ce trupele americane se retrăgeau din țară. În ianuarie 2024, într-un atac cu o dronă asupra unei baze militare SUA din Iordania au murit 3 soldați.